Intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori de peste trei kilograme din abdomenul unui copil de nouă ani, la SCJU Arad

Medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad au realizat o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea unei tumori de peste trei kilograme din abdomenul unui copil de nouă ani. Operaţia a durat peste trei ore, copilul fiind în prezent în recuperare.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad au anunţat că la Secţia Clinică Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a avut loc o intervenţie deosebită.

 
”Medicii au intervenit chirurgical pentru a extirpa o tumoră, de peste trei kilograme, din abdomenul unui copil în vârstă de 9 ani. Copilul s-a prezentat la spital, acuzând dureri în zona abdomenului, stare de rău şi vărsături. În urma investigaţiilor de specialitate, a fost depistată o tumoră gigantă, multichistică, de mezenter, cu dimensiuni de aproximativ 70/40/30 cm, care a determinat volvularea (răsucirea) intestinului subţire”, a arătat sursa citată.

 
Reprezentanţii spitalului au menţionat că intervenţia chirurgicală a durat mai bine de trei ore, tumora fiind complet îndepărtată.
 
În prezent, copilul este internat în Secţia Clinică Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, pentru recuperare postoperatorie. 
 
Din echipa medicală care a efectuat intervenţia au făcut parte: dr. Adrian Pavel, medic primar chirurgie şi ortopedie pediatrică, dr. Maria Trăilescu, medic primar chirurgie pediatrică, dr. Cristian Sabău, medic specialist anestezie şi terapie intensivă, asist.med. instrumentar Marilena Pojoga, asist.med. ATI Angelica Faur.

Bucureşti: Un bărbat a murit după ce o motocicletă a fost lovită de un autoturism

Motreanu (PNL): Compania Naţională de Investiţii Rutiere va lansa caietul de sarcini pentru autostrada sau drumul expres Bucureşti-Giurgiu / Pentru prima dată la noi în ţară, un drum va fi proiectat prin modelare 3D