Doi poliţişti din Ialomiţa au reuşit să-i salveze viaţa unui bărbat cunoscut cu afecţiuni psihice care s-a aruncat într-o fântână, sub privirile îngrozite ale unor trecători. Poliţiştii au intervenit la limită reuşind să-l salveze pe bărbat înaintea sosirii pompierilor, care fuseseră alertaţi. Bărbatul nu a fost rănit, fiind transportat la spital pentru un examen de specialitate.
IPJ Dâmboviţa a informat, sâmbătă seară, că doi poliţişti din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Jilavele au intervenit la un apel la 112 în localitatea Malu Roşu, după ce un bărbat cunoscut cu afecţiuni psihice se manifesta agresiv şi reprezenta un pericol atât pentru el, cât şi pentru cei din jur.
Potrivit sursei citate, situaţia a degenerat rapid, iar, în timpul intervenţiei, bărbatul s-a aruncat într-o fântână adâncă, sub privirile îngrozite ale celor prezenţi.
„Imediat au fost alertaţi pompierii, însă fiecare secundă conta. Fără să stea pe gânduri şi riscându-şi propria siguranţă, cei doi poliţişti au acţionat prompt. Cu mult curaj şi determinare, au reuşit să îl scoată pe bărbat din fântână înainte de sosirea echipajelor de salvare, evitând astfel o tragedie”, menţionează sursa citată.
IPJ Ialomiţa, precizează că bărbatul nu a suferit răni, fiind transportat la Spitalul Municipal Urziceni, urmând să fie internat într-o unitate medicală de specialitate pentru a primi îngrijirile necesare.
„Intervenţia rapidă a poliţiştilor a făcut diferenţa dintre viaţă şi moarte”, a conchis IPJ Ialomiţa.


