Pompierii au intervenit, marţi, până la ora 21.00, în şapte judeţe şi în Bucureşti, din cauza vremii, fiind scoasă apă din subsoluri şi curţi şi fiind îndepărtaţi copaci căzuţi. Nu s-au semnalat victime.
”Urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice, s-au înregistrat efecte în 7 localităţi din 7 judeţe (Brăila, Caraş-Severin, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa) şi municipiul Bucureşti, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei dintr-un subsol şi o curte, îndepărtarea unor elemente de construcţie de la un imobil şi degajarea a 14 copaci şi a unui stâlp de electricitate, fiind avariate 8 autovehicule”, a transmis, marţi seară, IGSU, într-unn comunicat de presă.
Din cauza vântului puternic, au fost suspendate manevrele în Portul Midia din judeţul Constanţa.
”Efecte semnificative s-au înregistrat în judeţul Caraş-Severin, unde, pe DN 6, mai multe roci s-au desprins de pe versanţi şi au lovit un autoturism aflat în deplasare, fără a fi înregistrate victime. Traficul rutier s-a desfăşurat alternativ pe un sens de circulaţie”, precizează sursa citată.
Pentru avertizarea populaţiei din zonele vizate de cod roşu au fost transmise 5 mesaje prin sistemul RO-Alert, în contextul avertizărilor hidrometeorologice.
Începând cu ora 21:00, au intrat în vigoare avertizările de cod roşu şi cod portocaliu emise de meteorologi şi hidrologi.
Astfel, conform specialiştilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie, codul roşu prognozează ploi torenţiale şi abundente (cu valabilitate până mâine, la ora 15:00), iar cel portocaliu, ploi importante cantitativ (cu valabilitate până mâine, 8 octombrie, ora 23:00).
De asemenea, din cauza cantităţii de precipitaţii prognozate, hidrologii atenţionează că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.