Riscul ca Rusia să încerce pe teritoriul României noi atentate în perioada următoare se menţine ridicat, avertizează expertul în relaţii internaţionale şi probleme de securitate Claudiu Degeratu, profesor asociat la Universitatea Bucureşti, într-un interviu acordat News.ro. Încercarea de a plasa colete-capcană cu bombe incendiare, dejucată de serviciile speciale din România şi Polonia, nu e un caz izolat şi tot frontul estic al NATO trebuie să se aştepte ca astfel de tentative ale Moscovei să se înmulţească, după cum şi acţiunile de spionaj, sabotaje şi alte operaţiuni de război hibrid sunt anticipabile, mai afirmă Claudiu Degeratu.
Expertul explică de ce a eşuat, de fapt, summitul Trump-Putin de la Budapesta, cum a testat Trump, cu această ocazie, solidaritatea UE şi de ce, începând din ianuarie, Rusia a pus tunurile propagandei pe Franţa şi pe preşedintele Macron.
Summitul Trump-Putin a eşuat pentru că Rusia nu e încă pregătită pentru negocieri. Această întâlnire eşuată a mai ascuns însă subtilităţi care au scăpat publicului larg. Propunând summitul la Budapesta, Trump a testat reacţia UE. Aceasta a venit prin comisarul Kaja Kallas, care a subliniat că înainte de orice trebuie să înceteze focul pe linia frontului înaintea oricăror discuţii de pace şi că UE consideră Rusia, în continuare, un agresor care a atacat un stat independent.
Schimbarea bruscă a direcţiei propagandei ruseşti, care din ianuarie 2025 atacă violent Franţa şi pe preşedintele acestei ţări, Emmanuel Macron, are legătură directă cu repoziţionarea politicii externe franceze, lămureşte Claudiu Degeratu situaţia. Franţa şi-a dat seama că alunecă spre irelevanţă atât în cadrul NATO, cât şi în cadrul UE dacă merge mai departe pe jocul strategic ambiguu din ultimii ani. Aşa că a profitat de schimbarea de direcţie a Washingtonului odată cu instalarea Administraţiei Trump şi a devenit lidera Coaliţiei de voinţă care s-a creat în Europa pentru a susţine Ucraina. Parisul a devenit astfel locomotive noii alianţe care a preluat misiunea susţinerii militare şi financiare a Ucrainei, neutralizând în cea mai mare măsură retragerea SUA. Această schimbare de direcţie a surprins nu doar Moscova, ci şi Washingtonul. Administraţia Trump nu se aştepta ca europenii să fie solidari şi să preia efortul de susţinere a Ucrainei, ba dimpotrivă, preşedintele american anticipa că ţările din Europa să înceapă să se certe între ele. Pe acest fond, Moscova a înţeles că Franţa nu mai e ţara care tolera orice acţiune a Rusiei. De aici şi schimbarea de atitudine faţă de francezi şi faţă de Macron.
Citiţi mai jos întregul interviu acordat pentru News.ro de expertul în probleme de securitate şi relaţii internaţionale Claudiu Degeratu.
„Ruşii şi-au dat seama că Franţa devine liderul european principal al unor opţiuni politice şi militare care pot să compenseze eşecul planului american. Coaliţia de voinţă a preluat toată povara financiară a ajutorului militar. A fost o surpriză pentru Trump. Administraţia Trump credea că europenii vor începe să se certe între ei. Europa a demonstrat, cu preşedintele Macron în frunte, că poate să preia povara sprijinului pentru Ucraina“
Matei Udrea: Bună ziua, domnule Claudiu Degeratu, vă mulţumesc pentru interviul pe care mi-l acordaţi. Prima întrebare ar viza un eveniment care ar fi trebuit să se petreacă, dar n-a mai avut loc. Ce să înţelegem din anularea întâlnirii Trump-Putin, de la Budapesta?
Claudiu Degeratu: Mulţumesc şi eu pentru invitaţie. În primul rând, să înţelegem că Federaţia Rusă nu e pregătită pentru aceste negocieri. S-a văzut foarte clar disponibilitatea părţii ucrainene de a discuta, în condiţiile propuse de Casa Albă, pregătirea unui asemenea plan de negociere trilaterală. În ciuda eforturilor Casei Albe, în ciuda efortului preşedintelui Trump de a realiza măcar o discuţie bilaterală care să avanseze faţă de Alaska (ultima întâlnire Trump-Putin a avut loc în august, în Alaska – n. red.), s-a văzut clar că, dimpotrivă, lucrurile chiar s-au înrăutăţit. Semnalul cel mai clar a fost la eşuarea întâlnirii dintre Marco Rubio (secretarul de Stat al SUA – n. red.) şi Lavrov (ministrul de Externe al Rusiei – n. red.). Acolo, ambii au convenit că nici măcar nu mai au nevoie să se vadă faţă în faţă şi au expediat discuţia într-un simplu apel telefonic. Deci, nici măcar nu s-a mai întâmplat partea tehnică, diplomatică, ceea ce în mod clar relevă o poziţie drastică din partea Federaţiei Ruse. La care, probabil, într-o anumită măsură, partea americană se aştepta, dar e obligată să continue cu eforturile de a aduce Federaţia Rusă la negocieri. Părerea mea este că, într-adevăr, într-o anumită măsură, planul preşedintelui Trump, până în acest moment, nu a prins nici viteză, nici tracţiune şi nici n-a avut impact la partea rusă. Pe de altă parte, se confirmă totuşi disponibilitatea Ucrainei şi a statelor europene care au dat o reacţie colectivă de susţinere a demersului american. Asta este situaţia, domnul Trump este obligat, cumva, să continue. Sigur, am văzut şi interpretări din partea unor comentatori că, de fapt, a mai fost încă o dată dus de nas, ca să mă exprim metaforic, că ar mai fi fost încă o dată înşelat de Moscova. Nu! În acest moment, din punctul meu de vedere, Donald Trump este obligat să continue măcar pentru a desfăşura nişte etape din care să reiasă că trebuie să ia în viitorul apropiat, eu cred că până la final de an, o decizie dacă mai continuă sau nu. Asta cred că se vede mai clar. Cealaltă interpretare, că în continuare e dus de nas de către Moscova, nu cred că mai are aşa de multă bază reală. Acum este obligat mai mult de a păstra imaginea Americii şi a Administraţiei Trump. Va continua pe această linie până când poate să comunice ca a cam epuizat toate căile diplomatice şi politice de a promova prima etapă, adică măcar armistiţiul.
Matei Udrea: Domnule Degeratu, în ultimele zile au apărut tot felul de ştiri contradictorii care par să reflecte un haos. S-a scris despre faptul că Trump ar fi ţipat la Zelenski la întâlnirea premergătoare presupusei discuţii de la Budapesta pentru a-l convinge pe Zelenski să accepte cedări teritoriale în faţa lui Putin. Până la discuţia cu Putin, Trump părea înclinat să livreze rachete Tomahawk. Sau, cel puţin, despre asta vorbea. Apoi s-a răzgândit. În final n-a mai avut loc întâlnirea cu cu Putin. Acum vine decizia de a sancţiona LukOil şi Rosneft. Ce se întâmplă acolo? Parcă am vedea o maşină care merge în zig-zag.
Claudiu Degeratu: Acum, sigur că nici nu avem foarte multe informaţii din interior. Chestiunea cu rachetele Tomahawk a fost în mod evident special pregătită ca element de comunicare publică pentru a forţa organizarea unei întâlniri la Budapesta. S-a văzut clar că Federaţia Rusă a fost sensibilă la un asemenea proiect de decizie din partea americană pentru că asta însemna o schimbare într-adevăr semnificativă în evoluţia războiului. Şi atunci Federaţia Rusă a trebuit să dea un semnal clar că nu vrea o asemenea decizie americană. Aşa că, la schimb, au acceptat un dialog telefonic. S-a întâmplat acel dialog telefonic. De acolo s-a văzut clar că Tomahawk a fost, de fapt, doar pretextul pentru ca Donald Trump să propună o întâlnire la Budapesta sau undeva cu Vladimir Putin pentru a discuta din nou Ucraina. Pe de altă parte, aceeaşi propunere cu Tomahawk a funcţionat foarte bine şi pentru Ucraina. Care imediat a fost disponibilă pentru a discuta concret. Preşedintele Zelenski a plecat în America pentru a discuta o asemenea decizie de a primi rachete Tomahawk. Deci, a fost o strategie de negociere, din punctul meu de vedere. O încercare de a produce un alt moment dincolo de Alaska. Să producă un al doilea moment dedicat războiului din Ucraina. Pe de altă parte, da, orice întâlnire americano-ucraineană de acest tip vedeţi că are şi momente tensionate, cel puţin din relatările presei internaţionale, aşa cum aţi menţionat şi dumneavoastră. Şi vor mai fi şi în continuare! Adică e clar că Trump a încercat sau a avut ca obiectiv măcar să obţină concesii dintr-o parte sau din alta. A încercat cu Moscova să obţină măcar acceptarea unei întâlniri la Budapesta. Nu a obţinut-o. Şi în acelaşi timp a încercat vechea strategie de a obţine concesii teritoriale din partea Ucrainei. Ăsta ar fi fost, într-adevăr, momentul în care Moscova ar fi zis „da, asta e o bază de discuţii!“, dacă Ucraina ar fi acceptat concesii teritoriale. Nici Ucraina nu a acceptat şi atunci a căzut toată această poveste. Dar da, la asemenea negocieri mai sunt şi momente tensionate.
„Propunerea Budapestei ca loc pentru summitul Trump-Putin a avut şi o altă miză, aceea de a testa solidaritatea europeană! Pentru Donald Trump a fost un moment bun ca să vadă un anumit tip de solidaritate europeană. Şi aceasta a venit. Prima condiţie, în optica Bruxelles-ului, nu este ca Ucraina să facă concesii teritoriale. Nuanţa a fost ca întâi să existe o acceptare de încetare a focului din partea Moscovei“
Matei Udrea: Aş vrea să vorbim un pic despre trei ţări care nu erau implicate direct în această negociere, dar care au ajuns să fie implicate indirect: România, Ungaria şi Bulgaria. Cum au ieşit ele din această poveste? Ştim că Orban s-a oferit şi a fost încântat să organizeze acest summit. Deşi Putin e o persoană căutată inclusiv pe teritoriul Uniunii Europene, ştim că bulgarii s-au grăbit să anunţe că ei pun la dispoziţie un culoar de zbor pentru avionul dictatorului rus. În schimb, România n-a fost aşa de dornică să marşeze. Avionul n-ar fi fost lăsat să treacă prin spaţiul aerian al României. Cum au ieşit cele trei ţări din acest summit eşuat?
Claudiu Degeratu: Păi, eu zic că au ieşit bine toate trei! Ungaria n-a înregistrat un efect negativ asupra imaginii pentru că se ştia că asta se va întâmpla. Orice scenariu care implică apropierea de Rusia este pe placul Budapestei şi un asemenea moment de summit n-ar fi fost o mare surpriză pentru toată lumea. Şi în cazul Bulgariei ştim că există un echilibru foarte sensibil între cei care sunt pro-Moscova şi cei care sunt anti-Moscova. În Bulgaria, lucrurile sunt împărţite aproape egal la nivel politic. Nu e nici aici vreo controversă sau vreo surpriză că există o orientare pro-moscovită în Bulgaria care a influenţat puternic instabilitatea politică internă. Deci, asta era de aşteptat. Iar România a fost în nota obişnuită de a nu comunica prima, de a nu comunica rapid, intempestiv şi de a nu face ceva fără coordonare cu aliaţii. Polonia, dimpotrivă: a dat un avertisment foarte clar şi şi asta s-a contabilizat tot aşa, în stilul Poloniei. Dar, repet, s-a ieşit foarte bine. Pe de altă parte, mai este un aspect important: sigur, noi ştim că apropierea dintre Donald Trump şi Orban este una de notorietate şi este evidentă, dar propunerea locaţiei a avut şi o altă miză, aceea de a testa solidaritatea europeană! Adică pentru Donald Trump a fost un moment bun ca să vadă un anumit tip de solidaritate europeană. A venit, până la urmă, şi asta este o chestiune pe care Washingtonul probabil că trebuia să o primească ca feedback european. Dar, până la urmă, s-a blocat totul din cauza Federaţiei Ruse. Federaţia Rusă n-are capacitatea, în acest moment, să impună o locaţie în Europa pentru întâlniri la vârf cu americanii şi asta este parte din strategia noastră de a sancţiona Federaţia Rusă pentru comportamentul agresiv.
Matei Udrea: Revin pentru a clarifica puţin care a fost reacţia Uniunii Europene. Spuneţi că această reacţie a venit în cele din urmă la testul pe care l-a făcut Trump. Care a fost mesajul transmis de UE?
Claudiu Degeratu: Kaja Kallas, comisarul european (Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate – n. red.), nu a pus în evidenţă faptul că este urgentă această întâlnire, ci a pus în evidenţă faptul că, în continuare, Rusia este în aceeaşi poziţie de inamic şi de agresor împotriva unui stat independent. Pe de altă parte, din partea Bruxelles-ului s-a văzut foarte clar că susţine obiectivele planului preşedintelui Trump de a iniţia acest proces de pace, dar cu accentul pus pe încetarea focului. Deci, prima condiţie, în optica Bruxelles-ului, nu este ca Ucraina să facă concesii teritoriale. Nuanţa a fost ca întâi să existe o acceptare de încetare a focului din partea Moscovei. Asta s-a văzut foarte clar în narativul Bruxelles-ului şi cred că a fost un element care până la urmă a convins Moscova că n-are rost să se ducă la summitul ăsta. Asta s-a văzut foarte clar. După aceea, sigur, a mai fost şi scrisoarea de solidaritate din partea premierului britanic pentru Ucraina, care a pus de asemenea în evidenţă, de fapt, ideea că orice demers de pace iniţiat de partea americană este susţinut, dar condiţia Europei este încetarea focului ca prim pas de asigurare a unui dialog între cele două părţi.
„Federaţia Rusă şi-a dat seama că nu mai discută despre Franţa care a propus pe vremuri acordurile de la Minsk, care le-a permis celor de la Moscova să facă orice. Europa a demonstrat că poate să preia povara întregului sprijin către Ucraina. Pe de altă parte, oferă şi o soluţie independentă, separată de planul Trump. Ceea ce iar, sigur, nu prea convine preşedintelui Trump, care vrea să se menţină pe poziţia dominantă“
Matei Udrea: Aţi putea să explicaţi puţin cum şi de ce au devenit aproape peste noapte Franţa şi Macron inamicii publici ai propagandei ruseşti la nivel mondial? Ştim că, în 2022, mai ales în primele săptămâni, poate chiar în primele luni, Franţa a trecut neobservată, aproape era sub radar. Toată propaganda lui Putin se concentra pe Ucraina şi pe Statele Unite ca fiind promotorii militarismului, războiului, ai globalismului şi aşa mai departe. Începând cam de astă-iarnă…
Claudiu Degeratu: Da, din ianuarie a început!
Matei Udrea: A fost ca şi cum ar fi învârtit cineva un commutator. Peste noapte au apărut avalanşe de discursuri isterice pe reţelele de socializare şi teorii de-a dreptul halucinante, cum ar fi jandarmii francezi aduşi în România sau că francezii ne fură apa din lacul de acumulare Vidraru.
Claudiu Degeratu: Da, da! Păi, în primul rând că Franţa a iniţiat coaliţia de voinţă ad-hoc pentru susţinerea Ucrainei în momentul în care s-a văzut mai clar, la începutul anului, care va fi direcţia administraţiei americane Trump în chestiunea conflictului din Ucraina. Deci, s-a văzut foarte clar cum Franţa şi-a dat seama că nu poate să mai joace strategic nici în NATO – pentru că acolo, în NATO, americanii au un punct de vedere foarte puternic – şi nici în Uniunea Europeană, unde există o minimă solidaritate vizavi de măsurile ferme împotriva Federaţiei Ruse. Şi atunci Franţa a avut de optat între a menţine o anumită linie ambiguă care să îi ofere nişte oportunităţi de a mai reintra în joc, în relaţia cu Moscova, sau dimpotrivă, să contrabalanseze iniţiativa americană printr-o iniţiativă europeană de coaliţie ad-hoc şi care a anihilat într-o măsură destul de mare schimbările de politică externă operate de Donald Trump vizavi de Federaţia Rusă. Mă refer la problema ajutorului militar direct american şi la problema prezenţei militare Europa de Est. Iar Franţa a văzut aici o oportunitate foarte bună. În acest context nou, în care Franţa a venit cu opţiuni inclusiv militare la nivelul coaliţiei ad-hoc, opţiuni militare pentru Ucraina, de sprijin prin prezenţă militară în interiorul ţării, Federaţia Rusă şi-a dat seama că nu mai discută despre Franţa care a propus pe vremuri acordurile de la Minsk, care le-a permis celor de la Moscova să facă orice. Ruşii şi-au dat seama că Franţa devine liderul european principal al unor opţiuni politice şi militare care pot să compenseze eşecul planului american. Pentru că asta e, de fapt: coaliţia ad-hoc pentru Ucraina se coordonează cu demersurile şi cu planul preşedintelui Trump, dar se păstrează ca un plan de rezervă în cazul în care se blochează acest plan. În aceste condiţii, aţi văzut că şi coaliţia de voinţă a susţinut, ca prim obiectiv, să preia toată povara financiară a ajutorului militar. Şi au şi preluat! Asta le-a demonstrat şi americanilor că Europa poate să cumpere ceea ce înainte America oferea sub formă de sprijin financiar şi militar! Asta, pe de o parte! Discutând foarte onest, a fost o surpriză pentru Trump să vadă că, de fapt, grupul european a preluat o sarcină financiară pe care probabil că Administraţia Trump credea că europenii n-o vor prelua niciodată şi vor începe să se certe între ei privind aceste angajamente suplimentare. Pentru că asta s-a întâmplat: Europa a demonstrat, cu preşedintele Macron în frunte, că poate să preia povara întregului sprijin către Ucraina. Asta, desigur, oferă o compensaţie economică companiilor americane şi diminuează poziţia critică a preşedintelui Trump faţă de lipsa de solidaritate europeană. Dar, pe de altă parte, oferă şi o soluţie independentă, separată de planul Trump. Ceea ce iar, sigur, nu prea convine preşedintelui Trump, care vrea să se menţină pe poziţia dominantă pe scenă, vizibilitatea să fie centrată pe eforturile din planul Trump.
„Mişcările suveraniste au prins un aflux local foarte mare, au deja un sprijin. Sunt create mai multe curente suveraniste în Europa care s-au conturat cu sprijin rusesc, dar nu numai. Lucrurile sunt dincolo de sprijinul rusesc. Într-o anumită măsură, Rusia chiar face eforturi să se adapteze la nişte dinamici ale acestor curente pe care nu prea le-a anticipat“
Matei Udrea: Au apărut informaţii despre atentate pregătite de Rusia în Polonia şi România şi care au fost dejucate. Ne putem aştepta ca astfel de acţiuni să se înmulţească în perioada următoare?
Claudiu Degeratu: Noi nu prea avem acces la informaţii… Dacă vă aduceţi aminte, a mai fost un caz cu un cetăţean columbian care a fost în acelaşi scenariu de identificare şi de pregătire a unor planuri de sabotaj în România şi care, la fel, s-a gestionat. Da, cred că riscul acesta se menţine ridicat! Se menţine ridicat pe toată linia de Est, pe toate ţările din partea de est a Alianţei. Dar, după cum vedeţi, nici Germania nu este scutită de asemenea situaţii. Probabil şi în alte ţări se va întâmpla acelaşi lucru. Face parte din războiul hibrid. Acţiunile acestea de spionaj, pregătire de sabotaje şi aşa mai departe se vor intensifica.
Matei Udrea: În opinia dumneavoastră, cât de afectate ar fi mişcările suveranist-extremiste din Europa dacă ar dispărea suportul rusesc? Au prins în momentul acesta suficient elan ca să se dezvolte pe cont propriu, fără sprijin din afară, sau dimpotrivă, ar cunoaşte un reflux masiv?
Claudiu Degeratu: Eu zic că au prins un aflux local foarte mare, au deja un sprijin. Sunt create, de fapt, mai multe curente suveraniste în Europa care s-au conturat cu sprijin rusesc, dar nu numai! Deci, părerea mea este că lucrurile sunt dincolo de sprijinul rusesc. Într-o anumită măsură, Rusia chiar face eforturi acum să se adapteze la nişte dinamici naţionale şi locale ale acestor curente suveranise pe care nu prea le-a anticipat. Şi, deci, şi Moscova se adaptează la ce se întâmplă pe plan naţional şi local. Părerea mea este că ar trebui să plecăm şi de la o premisă că există şi cauze interne, locale, naţionale şi că există un curent clar. Discutăm de partide care au intrat în Parlament, nu mai discutăm de partide extraparlamentare sau de curente de opinii şi mişcări nestructurate, discutăm de partide care au ajuns la anumite pârghii legislative, în alte cazuri la pârghii executive şi au intrat şi în mainstream vizavi de canalele de comunicare, de social media. Avem de-a face cu o altă etapă în care evoluţia locală contează poate mai mult decât sprijinul rusesc.
Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult pentru timpul pe care mi l-aţi acordat!
Claudiu Degeratu: Mulţumesc şi eu!
