“Un popor pentru a-şi reface moralul după un eşec are nevoie să-şi inventeze eroi, conducători puternici, drepţi şi cinstiţi. Problema este că un astfel de mit inventat devine în timp steril, curăţat de carne, de puls, de murdărie”, declară, într-un interviu pentru News.ro, Gabriel Spahiu, interpretul lui Dracula în filmul cu acelaşi nume al lui Radu Jude, care, “nu a făcut un film despre un vampir – el pune în faţa lumii, nu numai românilor, o oglindă”, mai spune actorul. Ce alt mit românesc intrigă, de ce să vadă publicul acest film şi care este marea provocare actoricească în filmele lui Jude, sunt alte întrebări la care a răspuns Gabriel Spahiu.
„Dracula”, cel mai nou film semnat de multipremiatul regizor Radu Jude, va avea premiera în cinematografele din România în 31 octombrie, distribuit de Independenţa Film. După un parcurs în festivaluri remarcabil – cu premiera mondială la Locarno şi selecţii la New York, Chicago, Viennale, Sitges sau Varşovia – filmul ajunge pe marile ecrane Cinema City din 29 octombrie, pregătind publicul pentru noaptea de Halloween, cu o reinterpretare radicală a mitului care a făcut celebră Transilvania.
Mitul lui Dracula, revizitat prin lentila unui iPhone şi filtrul inteligenţei artificiale
Un regizor frustrat, blocat creativ, apelează la o inteligenţă artificială (falsă) pentru a transforma următorul său film într-un succes. Rezultatul constă într-o serie de viniete tot mai absurde şi surprinzătoare care explorează mitul lui Dracula în toate formele sale. De la o urmărire pe străzile din Sighişoara până la apariţii stranii în satele din România, Dracula este o colecţie de poveşti despre vampiri, iubiri ratate, sânge, grotesc şi imagini generate de AI – o reflecţie despre cinema, mit şi kitsch.
Gabriel Spahiu este actor de film, teatru şi televiziune, născut la 21 martie 1968, în Bucureşti. A absolvit Matematica (Universitatea din Bucureşti), apoi Actorie la UNATC. Din 1998 e prezent constant în cinema şi TV, cu peste 200 de titluri în filmografie. Este lector universitar doctor la UNATC – Facultatea de Film, Departamentul Regie/ Producţie.
Gabriel Spahiu a colaborat de-a lungul carierei cu unii dintre cei mai importanţi regizori ai noului cinema românesc, printre care Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Jude, Radu Muntean şi Gabriel Achim, fiind una dintre prezenţele recurente ale generaţiei care a definit stilul realist şi ironic al filmului românesc contemporan.
A jucat şi în seriale de succes precum “Umbre”, “Ruxx” (HBO) sau “Comrade Detective” (Amazon Prime), confirmându-şi versatilitatea în producţii de televiziune şi streaming.
Prima sa colaborare cu Radu Jude a fost în 2007, la scurtmetrajul “Lampa cu căciulă”, urmată de alte cinci filme: “Toată lumea din familia noastră” (2012), “Aferim!” (2015), “Inimi cicatrizate” (2016), “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018) şi “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021) – care au consolidat o relaţie artistică devenită emblematică pentru filmografia regizorului.
Redăm interviul integral acordat de Gabriel Spahiu
News.ro: Este Dracula buricul Transilvaniei? Locuiţi la Braşov, în apropiere de Bran. Când aţi auzit aici ultima oară numele Dracula?
Gabriel Spahiu: Numele Dracula l-am auzit ultima oară referitor la Dracula Film Festival, festivalul de filme horror, SF, supranaturale, thriller sau fantasy din Braşov, în cadrul căruia va fi proiectat şi filmul “Dracula”. Dar, desigur, Dracula e mai mult o schema comercială, destul de banală după mine, decât o realitate locală. La Braşov, numele Ţepeş, Iancu de Hunedoara sau alte nume legate de Dracula apar mai des în ghidurile turistice decât în vorbirea de zi cu zi a transilvănenilor.
De ce un Dracula românesc abia acum?
G. S.: Nu ştiu şi nici nu m-am gândit la asta. Poate pentru că, în mintea noastră, nu ne identificăm cu acest personaj, care este mai mult fictiv până la urmă. Sau poate pentru că, până acum, Dracula a fost prea util ca exotism pentru străini şi prea incomod ca adevăr pentru noi. Ne-a fost mai uşor să-l lăsăm în secolul al XIX-lea decât să-l aducem în lumina crudă a prezentului. Radu Jude nu a făcut un film despre un vampir – el pune în faţa lumii, nu numai românilor, o oglindă. Filmul este de fapt un „simţ enorm şi văz monstruos” de secol XXI şi poate că abia acum suntem pregătiţi, sau nu, să ne uităm în această oglindă fără să ne ferim.
Ce fel de Dracula interpretaţi? Cum vi s-a părut scenariul când l-aţi citit? Radu Jude a avut cerinţe speciale? Care este cea mai mare provocare la filmele lui Jude?
G. S.: Veţi vedea! Nu sunt un Dracula heroic sau monstruos, ci unul omenesc, plin de contradicţii, fragilităţi, poate grotesc uneori. Filmul acesta are mai puţin de-a face cu vampirii, ci cu noi, oamenii de azi. Radu Jude nu cere gesturi mari, ci adevărul mic, zilnic. Cred că marea provocare actoricească în filmele lui Jude este să te cauţi în ele, să cauţi să te regăseşti în ele, nu te ascunzi în spatele vreunui personaj, ci să te laşi văzut prin el.
Percepţia generală despre Ţepeş este că a fost un om mândru şi puternic, justiţiar. Cum se leagă numele Ţepeş de scenele de sex şi înjurături?
G. S.: Ţepeş, ca şi alte personaje ale istoriei noastre, a fost transformat într-un mit, într-un erou, poate din nevoia noastră de a ieşi din depresia în care ne aflăm ca popor. Nu este o idee nouă, eu am întâlnit-o la istoricul Ian Buruma: uneori un popor pentru a-şi reface moralul după un eşec are nevoie să-şi inventeze eroi, conducători puternici, drepţi şi cinstiţi. Problema este că un astfel de mit inventat devine în timp steril, curăţat de carne, de puls, de murdărie. Dar istoria nu e statuie – e transpiraţie, furie, dorinţă. Întrebarea este ce vrem să ascundem atunci când idealizăm trecutul? Înjurăturile şi sexul nu sunt scandal, sunt omenescul pe care vrem să-l ascundem sub mantia „măreţiei”.
Cum consideraţi că va percepe publicul acest film? De ce să-l vadă?
G. S.: Unii vor fi derutaţi, alţii scandalizaţi, puţini vor râde. Dar toţi vor fi obligaţi să se întrebe ce cred despre cine suntem. Filmul trebuie văzut nu pentru că e „un film bun”, ci pentru că e un film care ne pune în faţa unei întrebări: vrem să trăim într-o minciună? Sau îndrăznim să ne uităm într-o oglindă care poate exagerează, dar care deformează mai puţin imaginea noastră reală?
După mai mult de 200 de filme în care aţi jucat, ce rol v-ar mai plăcea să faceţi?
G. S.: Nu vreau să joc un rol anume. Vreau să joc. Filmul, cu lumea lui de ciudaţi pasionaţi, este familia mea, de-a doua. Este familia care m-a adoptat când eram tânăr şi în care, într-un fel, am crescut. Puţini oameni au norocul ăsta. Îmi place să joc în filme, să văd filme, să asist la filmări, să vorbesc, să citesc şi să ascult despre filme. Şi asta aş vrea să fac cât oi putea.
Cu ce i-a ajutat/ îi ajută mitul Dracula pe români?
G. S.: Nu ştiu! Şi, de fapt, nu e treaba mea să vorbesc despre asta. Poate că ne-a oferit o faţă recunoscută în lume, numai că una distorsionată. A adus câţiva turişti naivi, puţini bani, curiozitate… dar şi stereotipuri greu de scuturat. Mitul ne-a ţinut într-o nişă exotică, în care Occidentul ne-a privit cu fascinaţie, nu cu înţelegere. Poate că ar cam fi timpul să ne reimaginăm nu ca vampiri, ci ca oameni cu un trecut, frumos şi urât la un loc.
Ce alt mit românesc ar putea fi abordat în film?
G. S.: Eu am o problemă cu Manole… nu cu Mioriţa. Nu ca baladă poetică, ci ca mecanism al orgoliului. Eu tot nu pot să înţeleg cum poate un om, meşter, să-şi sacrifice soţia şi copilul nenăscut, din orgoliul de a face o biserică „naltă cum n-a mai fost altă”. Şi apoi, după ce o termină, să se laude în faţa domnitorului că poate să facă una şi mai şi… O înţelegere total deformată despre ce vrea să fie un creator. Adică, nu dorinţa de a face ceva folositor, ci orgoliul de a fi cel mai cel…
Acest film va spori brandul de ţară Dracula sau îl va îngropa?
G. S.: Nu ştiu! Nici nu cred că este vorba despre asta. Până la urmă nici Jude şi nici filmul nu reprezintă pe cineva, o ţară sau un popor. Este un om dintre miliardele de oameni şi un film dintre miliardele de filme. Şi nu mai e vorba de un brand, ci de o întrebare, adresată nu numai românilor ci tuturor. Dacă vrei să vinzi suveniruri, poate va fi un dezastru. Dar dacă vrem să ne înţelegem pe noi ca fiinţe umane, e un dar.
