Preşedintele Nicuşor Dan a avut, de la preluarea mandatului şi până azi, poziţii care relevă mai degrabă o variantă de MAGA soft, afirmă Oana Popescu Zamfir, analist politic şi directorul think-tank-ului Global Focus, într-un interviu acordat News.ro. Interlocutoarea se declară îngrijorată de comportamentul şefului statului, care prin absenţa de la întrunirile importante ale liderilor europeni şi prezenţa la Consiliul de Pace al lui Trump, naşte suspiciunea că a ales MAGA în defavoarea Europei. Nicuşor Dan prezintă o poziţionare „cel puţin echivocă“ faţă de valorile europene şi democratice, lucru care nu face decât să valideze discursul suveraniştilor, mai atrage atenţia Oana Popescu Zamfir, care a acordat interviul în timp ce se întorcea de la Conferinţa de Securitate de la München, de unde Nicuşor Dan a lipsit.
Este foarte important să aflăm ce am câştigat, ca ţară, din prezenţa riscantă a preşedintelui român la Washington, în compania unor lideri autocraţi. A fost un risc de imagine şi de reputaţie pe care ni l-am asumat în raport cu partenerii europeni, spune Oana Popescu Zamfir.
Aceasta vine cu o variantă foarte interesantă, afirmând că, foarte probabil, Nicuşor Dan a întârziat până acum să onoreze obligaţiile pe care şi le-a luat faţă de poporul român în campania electorală, cum ar fi elucidarea dezastrului de la alegerile prezidenţiale din 2024, reorganizarea serviciilor secrete, eliminarea elementelor putiniste din structurile de forţă, tocmai pentru a nu supăra noua administraţie de la Washington.
Acest joc nu face însă decât să vulnerabilizeze şi mai tare statul român, consideră interlocutoarea. Prin ezitările şi poziţionările sale de până acum, Nicuşor Dan se poziţionează greşit într-un moment în care lumea se mişcă foarte repede şi România are nevoie disperată să rămână lipită de nucleul dur al Europei, cel care i-a adus bunăstarea şi prosperitatea în ultimele decenii.
Oana Popescu Zamfir îşi exprimă speranţa că gesturile şi iniţiativele lui Nicuşor Dan reprezintă o încercare de echilibristică între Europa şi SUA şi nu o aliniere ideologică la MAGA. În acest din urmă caz, situaţia ar fi extrem de gravă deoarece, în contextul special al regiunii noastre, alinierea la MAGA ar însemna, de fapt, alinierea la interesele Rusiei.
Citiţi mai jos întregul interviu acordat de Oana Popescu Zamfir pentru News.ro.
„Prin această poziţionare cel puţin echivocă faţă de valorile europene şi democratice, preşedintele riscă să valideze şi să legitimeze discursul suveranist, chiar dacă îl diluează. Asta riscă să slăbească România din interior, să ne creeze o poziţie de vulnerabilitate internă!“
Matei Udrea: Doamnă Oana Popescu Zamfir, vă mulţumesc pentru timpul pe care mi-l alocaţi. Prima întrebare ar viza participarea preşedintelui Nicuşor Dan la Consiliul de Pace. Acum, după ce s-a produs această participare, cum aţi caracteriza-o?
Oana Popescu Zamfir: Bună ziua şi mulţumesc şi eu pentru invitaţie. Aş spune că tocmai acum, că faptul e consumat, cred că importante sunt concluziile. Prima ar fi că, într-adevăr, lucrul care rămâne valabil este că relaţia cu SUA e foarte importantă, merită păstrată şi merită investit în ea. Din punctul ăsta de vedere, probabil că participarea preşedintelui a avut exact această miză riscantă. Cred că nu vom şti decât după un anumit timp dacă ea şi-a produs şi efectele scontate, anume ca România, în eforturile de reconstruire a relaţiei cu SUA pe nişte baze noi, adaptate noii administraţii de la Washington, să iasă în primul rând din corzi. A declarat-o preşedintele cu privire la acuzaţiile de anulare a alegerilor ca urmare a unor presiuni din partea partenerilor europeni. Cred că miza nu este atât una trecută, legată de acea perioadă, cât una care ţine de dinamica dintre Europa şi SUA din acest an. Se va duce în continuare o luptă între frontul american, care doreşte, în linie cu interesele lui Elon Musk şi altor tehno-oligarhi din jurul preşedintelui american, un mediu cât mai nereglementat din punctul de vedere al dezvoltării platformelor de social media şi tehnologiei în general, şi Europa, care doreşte reglementare. Vedem că sunt iniţiative chiar de reglementare din ce în ce mai strictă a comportamentului pe platforme sociale, a informaţiilor şi datelor care pot fi împărtăşite şi sub ce condiţii. Iar riscul este ca România să fie menţionată, de fiecare dată când se va ajunge la un conflict de abordare între Washington şi Bruxelles pe această temă, drept exemplul cel mai concret de aşa-zisă cenzură europeană, de imixtiune europeană în alegeri prin intermediul restricţiilor impuse platformelor sociale. Şi atunci, din această poziţie potenţial defensivă în care ne-am fi putut afla, e importantă stabilirea de canale de comunicare directă cu Administraţia Trump, astfel încât să existe nu neapărat o încredere reconstruită acum printr-o strângere de mână – că nu cred că lucrurile se întâmplă atât de repede – ci să existe un canal prin care să avem o comunicare mai bună la nivelul administraţiei în mod direct. Este un lucru oportun şi care merită asumarea unor anumite riscuri. Acum, pe de altă parte, unde devin lucrurile mai complicate şi potenţial problematice este faptul că, oricum ar sta relaţiile dintre România şi SUA, noi suntem inevitabil prinşi la mijloc în această relaţie complicată între Europa şi Statele Unite. Pe de o parte, este absolut clar că Europa este la fel de necesară Americii pentru propria securitate – deci a continentului american – şi pentru proiecţia de putere americană pe glob, pe cât este America Europei de necesară pentru asigurarea securităţii continentului european! România, la rândul ei, este printre statele de neînlocuit, aş spune, pentru SUA, pentru că suntem stat de primă linie. Nu există scenariul în care, dacă noi ne-am modifica poziţia şi nu am mai avea o poziţionare la fel de fermă în ce priveşte apărarea colectivă în interiorul NATO, acest lucru să nu afecteze în mod existenţial Alianţa. Ar trebui regândită întreaga apărare colectivă dacă unul dintre statele de primă linie şi-ar modifica semnificativ abordarea asupra poziţionării în interiorul NATO. Deci, suntem importanţi pentru Statele Unite pe zona securitară, în primul şi în primul rând. Iar acolo cred că este de construit concret pentru că punţile construite la nivel politic sunt extrem de importante, pentru că acolo este decizia, dar sunt şi vulnerabile la imprevizibilul pe care le-a arătat administraţia de la Washington de la reinstalarea preşedintelui Trump.
Matei Udrea: Şi cum se reconstruieşte această relaţie?
Oana Popescu Zamfir: Substanţa se construieşte pe zona securitară. Numai că, în egală măsură, în acelaşi timp în care întreaga Europă, nu doar România, încearcă menţinerea relaţiei cu Statele Unite – şi aş spune că acest lucru se doreşte şi dinspre Statele Unite – avem un conflict ideologic! Statele Unite, în mod simultan, îşi doresc consolidarea ideologiei MAGA ca bază de legitimare şi putere internă şi proiecţia ei în plan global ca bază pentru influenţa Statelor Unite în lume. Ori, Europa a afirmat foarte clar că nu subscrie la această ideologie şi nu intenţionează să îşi modifice în vreun fel poziţia sau valorile. Iar România depinde în mod fundamental de Europa şi, în acelaşi timp în care avem acest tip de dependenţă, o avem şi pe cea faţă de partenerul strategic american. Deci noi trebuie, ca să zicem pe româneşte, să împăcăm şi capra, şi varza. Dar nu cred că acest lucru se face doar printr-o atitudine submisivă, să zicem, faţă de Washington, ci se face prin construirea de relaţii solide şi cu partenerii europeni, prin a ne arăta aliaţi previzibili pentru partenerii europeni, prin a ne consolida propriile capacităţi. Dacă faci asta, ai şi faţă de preşedintele Trump altă poziţie de negociere, la fel ca Polonia sau ca Finlanda sau ca Italia, care îşi permit să i se opună preşedintelui american în acelaşi timp în care sunt de foarte multe ori aliaţi loiali. Pot să facă asta pentru că au, la rândul lor, capabilităţi interne. Şi atunci, până la urmă, securitatea României se apără cel mai bine prin a ne întări suficient poziţia acasă şi prin diversificarea relaţiilor astfel încât să nu mai avem o unică dependenţă, unidirecţională, faţă de un partener care este fundamental pentru securitatea noastră. Dar trebuie să ne întrebăm ce câştigăm prin riscul pe care şi l-a asumat preşedintele Nicuşor Dan prezentându-se la Washington în compania unor lideri autocraţi, pentru susţinerea implicită a unei organizaţii care nu are o structurare democratică şi în contradictoriu cu poziţia majorităţii statelor membre ale Uniunii Europene. Deci, ce avem de câştigat? Cât putem consolida relaţia cu Statele Unite şi cu ce livrabile concrete, astfel încât să merite riscul de imagine şi de reputaţie pe care ni le-am asumat în raport cu partenerii europeni? Deci, aici cred că trebuie încă rezolvată această dilemă.
„Mi se pare că este o ezitare a preşedintelui de a investi în acele zone care sunt aliniate şi cu eforturile europene. Mă refer aici la tot ce ar fi trebuit să însemne investigaţii, anchete ulterior anulării alegerilor pe baza interferenţelor externe. Deci scoaterea la lumină a cât mai mult din reţeaua care a dus la această situaţie. După episodul dramatic de anul trecut, ar fi fost obligatoriu ca preşedintele să dea acest semnal! Dacă nu o face, implicit îl blochează!“
Matei Udrea: Probabil că aţi văzut şi dumneavoastră pe reţelele de socializare, în ultimele zile, că s-a creat această discuţie, vă întreb dacă putem trage concluzia că a ales Nicuşor Dan MAGA în locul Uniunii Europene.
Oana Popescu Zamfir: Eu sper sincer că nu! Am o îngrijorare în sensul ăsta, pentru că am văzut de la preluarea mandatului de către preşedintele Nicuşor Dan poziţii, inclusiv în plan intern, care sunt un fel de variantă de MAGA soft. Ori, dacă aşa este, e extrem de problematic! Să explic. Prin deplasarea în Statele Unite, pe de o parte, preşedintele cred că a reuşit să submineze canalele pe care suveraniştii români comunicau cu Administraţia Trump şi, de multe ori, împotriva intereselor naţionale ale României. Aşadar, prin preluarea măcar parţială a acestei comunicări la nivel oficial, la nivelul instituţiilor, la cel mai înalt nivel din stat, preşedintele cred că reuşeşte să taie puţin din influenţa AUR şi a georgiştilor în general. Dar preţul plătit este acela că, prin această poziţionare cel puţin echivocă faţă de valorile europene şi democratice, preşedintele riscă să valideze şi să legitimeze discursul suveranist, chiar dacă îl diluează, chiar dacă este o variantă atenuată şi fără tentele mai manifest anti-europene sau anti-democratice. Până la urmă, tot reuşeşte să consolideze baza pe care se aşază şi se ridică din ce în ce mai mult superaniştii. Ori, asta riscă să slăbească România din interior, să ne creeze o poziţie de vulnerabilitate internă! La fel, aceleaşi vulnerabilităţi interne riscă să rezulte din ceea ce mie mi se pare că este o ezitare a preşedintelui de a investi, din nou, în plan intern în acele zone care sunt aliniate şi cu eforturile europene. Mă refer aici, de pildă, la tot ce ar fi trebuit să însemne investigaţii, anchete ulterior anulării alegerilor pe baza interferenţelor externe. Deci scoaterea la lumină a cât mai mult din reţeaua, din mecanismul care a dus la această situaţie. Curăţarea instituţiilor nu doar de elementele care poate că au contribuit în mod activ la aceste eforturi de subminare a interesului naţional, până la urmă, şi a mecanismelor democratice, dar şi la slăbirea instituţiilor prin deprofesionalizare, prin tot ce înseamnă politizare. Deci, o reformă a administraţiei care sigur că nu poate fi făcută doar de preşedinte, sigur că nu poate fi făcută pe termen scurt şi că e un demers de durată, costisitor, cu costuri şi politice. Dar cred că, după episodul dramatic pe care l-am traversat anul trecut, ar fi fost obligatoriu ca preşedintele să dea acest semnal! Pentru că doar preşedintele, în virtutea atribuţiilor constituţionale şi a puterii simbolice, poate să declanşeze acest mecanism. Iar dacă nu o face, implicit îl blochează!
Matei Udrea: Cum apreciaţi că se poziţionează preşedintele faţă de această problemă?
Oana Popescu Zamfir: Mie mi se pare că nu există claritate în asta. E o întârziere destul de semnificativă în numirile la conducerea serviciilor şi poate asta are legătură şi cu un fel de validare pe care o aştepta inclusiv de la partenerul strategic american. Nu văd să se concretizeze deocamdată acel mecanism împotriva interferenţelor externe şi de combatere a dezinformării, de promovare a comunicării strategice. Şi mă tem că e tot din frica de a nu deranja cumva administraţia de la Washington. Ori, în momentul în care există astfel de ezitări în a consolida instituţiile şi în a-şi asuma inclusiv riscul politic, într-o perioadă cu o coaliţie de guvernare complicată, de a da o direcţie de leadership… Pentru că toată lumea în Europa are societăţi polarizate! Şi Franţa, şi Germania riscă o ascensiune puternică a curentelor extremiste şi intrarea lor la guvernare, Italia are deja această situaţie. Şi totuşi, asta nu le-a oprit să accelereze eforturile de unitate europeană şi asumarea unor politici reformatoare pentru a putea gestiona circumstanţele actuale. Ori, în momentul ăsta, gestionând cu excesivă prudenţă prezentul, de teama de a nu supăra Washingtonul, riscă să submineze viitorul! Şi da, repet, am o îngrijorare vizavi de faptul că preşedintele – cum ştim deja şi s-a comentat – a lipsit de la Conferinţa de Securitate de la München, a lipsit de la Davos, a lipsit de la Conferinţa pentru Reconstrucţia Ucrainei, care ar trebui să fie pentru noi un interes vital în momentul în care împărţim aceeaşi vecinătate cu Ucraina. Lipseşte din formatele de discuţie şi de negociere europene. Aşa încât toate astea pot fi interpretate ca nişte semnale că interesul pe care îl acordă temelor care sunt fundamentale pentru Europa este unul redus prin comparaţie cu orice vine de la Washington, pentru că, din punctul de vedere al vizibilităţii, cel puţin, conferinţa la care a participat la Washington nu merita neapărat acest nivel de reprezentare. Tocmai de aceea presupunem că exista o motivaţie dincolo de Consiliul pentru Pace în sine. Deci, riscăm ca europenii să ne înţeleagă – pentru că sunt sigură că toată lumea înţelege că România e într-o situaţie delicată şi trebuie să facem acest dans pe sârmă –, dar în acelaşi timp vor şti că nu pot să se bazeze pe noi tocmai pentru că suntem tributari acestui tip de dependenţe.
„Pe noi întotdeauna ne-a avantajat să ne tragă nucleul dur european după el. Dacă noi ne auto-poziţionăm la periferie, vom rămâne în afara acestor dinamici şi riscăm să ne anulăm exact acea capacitate de independenţă solidară, cum se numeşte în Strategia Naţională de Apărare“
Matei Udrea: Asta, în timp ce Europa…
Oana Popescu Zamfir: Într-un moment în care Europa începe să se împartă în mod real între un nucleu care se mişcă tot mai accelerat pentru consolidarea unităţii continentului în faţa ameninţărilor externe şi cei care ezită sau se mişcă mai încet, noi riscăm o automarginalizare! Asta, deşi România a depins după 1989, atât din punctul de vedere al stabilităţii, cât şi al prosperităţii, de ancorarea cât mai fermă de nucleul dur european. Tocmai pentru că nu avem foarte dezvoltate capacităţile autonome de acţiune, pe noi întotdeauna ne-a avantajat să ne tragă nucleul dur european după el. Dacă noi ne auto-poziţionăm la periferie, vom rămâne în afara acestor dinamici şi riscăm să ne anulăm exact acea capacitate de independenţă solidară, cum se numeşte în Strategia Naţională de Apărare, tocmai prin a continua să facem ce am făcut mereu până acum, adică să ne externalizăm securitatea Statelor Unite. Nu e neapărat o alegere greşită, ba chiar foarte corectă din multe puncte de vedere, dar am făcut-o cu costul autonomiei proprii. Adică, aşa cum spuneam mai devreme, în timp ce Polonia, Finlanda şi alte ţări au capacităţi proprii şi pot să bată şi cu pumnul în masă, dacă e cazul, pot să se şi opună, dacă e cazul, România este în situaţia că şi-a auto-anihilat orice capapacitate de acţiune autonomă! Şi, după părerea mea, nu putem să riscăm să mai facem asta în continuare.
Matei Udrea: Aţi deschis multe subiecte interesante. A spus preşedintele României că a participat la Washington pentru că „e important să fim acolo unde să iau decizii“. Pe de altă parte, cum aţi observat şi dumneavoastră, a lipsit de la Adunarea ONU, de la Davos, de la München, de la multe întâlniri formale sau informale între liderii UE, unde se discuta şi se decidea strategia pe următorii ani. Aş vrea să ştiu părerea dumneavoastră despre această poziţionare. Este una conştientă, care vrea să transmită ceva? Sau credeţi că este pur şi simplu o gafă a administraţiei? Este o alegere prin care România semnalizează ceva sau pur şi simplu este o inadecvare a momentului?
Oana Popescu Zamfir: N-aş avea de unde să ştiu ce este în mintea preşedintelui şi ce stă în spate. De pildă, ar fi de ştiut dacă preşedintele s-a coordonat cu liderii europeni, dacă diplomaţia românească a informat în mod adecvat partenerii principali din Uniunea Europeană, care ar putea să aibă o pierdere de încredere în diplomaţia de la Bucureşti ca urmare a participării noastre la Washington. Deci, dacă am informat în mod adecvat de ce facem asta, ce sperăm să obţinem, care sunt mizele, care este contextul şi toate aceste lucruri şi dacă le-am dat asigurări că, în toate demersurile în care suntem implicaţi împreună, rămânem cât se poate de fideli angajamentelor luate şi suntem serioşi în privinţa eforturilor de consolidare a securităţii europene. Deci, asta o dată. Dacă s-a făcut asta, e foarte bine. Dacă nu s-a făcut, cred că nu e târziu nici acum să se încerce acest tip de comunicare. După părerea mea, ea ar fi fost necesară din partea Preşedinţiei inclusiv în plan intern. Atunci când îţi asumi un demers cu riscuri reputaţionale şi de vizibilitate, e bine să ai o bună comunicare internă, astfel încât să nu avem noi – media, experţii, partidele politice, societatea în general – acest tip de dezbatere în orb în care ne întrebăm ce o fi în mintea preşedintelui, ce urmăreşte, de ce aşa şi nu altfel. Ai nevoie de coeziune, ai nevoie de claritate în plan intern, în momentul în care vrei să ai o politică externă şi de securitate puternică. Deci, eu sper că tot ce vedem acum este, pe de o parte, expresia încercării de a face acest tip de echilibru între America şi Europa şi nu este o alegere ideologică! Pentru că, dacă ar fi o alegere ideologică, noi ne-am plasa, cumva, ca un cal troian în Europa nu atât al Washingtonului, cât implicit al Rusiei! Pentru că demersurile ideologice ale Washingtonului în această direcţie de ideologie de tip MAGA, până la urmă, în regiunea noastră se traduc prin consolidarea poziţiei şi agendei Kremlinului. Altfel, ne-ar fi îngrijorat mai puţin. Deci, greu de înţeles care sunt resorturile.
„Nu avem capacitatea să participăm la stabilirea agendei. Poate că de aceea şi lipsim din toate aceste formate, pentru că, aşa cum a şi recunoscut preşedintele, nu avem ceva de spus. Asta mi se pare foarte grav în momentul în care totul se reaşează şi avem interese de apărat! Nu e normal să nu avem nimic de zis, deci să nu putem să ni le promovăm! A continua în această linie ar fi profund greşit, pentru că riscă să ne creeze vulnerabilităţi adiţionale“
Matei Udrea: Spuneaţi că nu am văzut nici până astăzi o anchetă şi un raport al serviciilor secrete pentru ce s-a întâmplat în toamna lui 2024, dar nici o reformă de teama de a nu-i supăra pe cei de la Washington. Este, totuşi, o problemă care aici, pe plan intern, continuă să producă ravagii în coeziunea poporului român şi a credibilităţii instituţiilor. Toată lumea observă că preşedintele nu se achită de promisiunile făcute în campania electorală, când a spus că va elucida această mare problemă. Ne mai putem aştepta la o reformă a serviciilor secrete şi la o lămurire a ceea ce s-a întâmplat în toamna lui 2024? Sau o trecem, cum spunea un fost premier, la capitolul „discutate şi uitate“?
Oana Popescu Zamfir: Eu, sincer, nu pot decât să am impresia că această ezitare continuă de a lămuri lucrurile vine din percepţia peşedintelui vizavi de o miză securitară şi de politică externă. De aceea am spus că poate există o teamă de a nu redeschide subiectul pentru a nu expune iar România unor narative de uz, până la urmă, intern în politica americană, dar care pot folosi în acest scop exemplul României. Sau e vorba de o motivaţie de politică internă. Adică, în contextul unei coaliţii fragile, preşedintele nu vrea să deranjeze niciunul dintre partidele aflate la guvernare, dintre care, cu siguranţă, cel puţin partidele principale au protejaţi politici în instituţii care au sprijinit agenda lui Călin Georgescu şi a AUR. Deja anchetele jurnalistice au venit cu exemple concrete care arată că şi PSD, şi PNL, până la urmă, au avut elemente semnificative în interior care n-au tras pentru partid, ci pentru candidaţi suveranişti. Şi atunci, poate că există această reţinere. Dar, din nou, mie mi se pare că abordarea greşită la nivelul preşedinţiei este exact această precauţie! În sensul că da, sigur, e de înţeles, când ai vulnerabilităţi interne, încerci să eviţi să clatini prea tare barca, pentru că ar putea să ia prea multă apă. Sigur că încerci să avansezi uşor şi, eventual, să-ţi îndeplineşti agenda treptat. Poate că preşedintele se gândeşte deja şi la cât de solid este ancorat de Cotroceni, dacă mai poate primi un al doilea mandat, dacă nu cumva riscă o suspendare. Numai că, în aceste vremuri care sunt unele de transformare atât de marcată, în care există riscuri – absolut că există! Toate aceste atitudini şi abordări complet noi la nivelul Europei şi la nivelul Statelor Unite şi a relaţiilor între Europa şi Statele Unite, toate comportă riscuri – de multe ori vedem că suntem un pic cu sufletul la gură să vedem dacă lucrurile iau o întorsătură pozitivă sau negativă. Dar de fiecare dată ele au luat o turnură pozitivă în momentul în care liderii europeni au luptat pentru poziţia comună! Mi se pare că România nu mai are această opţiune, de a alege dintre toate narativele istorice pe care le avem la dispoziţie şi toate momentele din care am învăţat ceva în istoria noastră. Noi pare că am ales, de data asta, să mergem tot pe doctrina „capul plecat, sabia nu-l taie!“. Mi se pare profund greşit şi este ceea ce ne-a subminat şi până acum şi ne-a adus la această situaţie! Ca exemplu, Polonia a avut de la bun început aceeaşi evaluare a ameninţărilor ca şi România. A considerat întotdeauna că Rusia poate să redevină o putere agresivă. Răspunsul polonez a fost să se pregătească pentru un asemenea scenariu. Răspunsul României a fost să încercăm să aducem aici Statele Unite, astfel încât să nu mai fie problema noastră, ci să fie problema altora, adică a SUA, şi în acelaşi timp să încercăm să nu ne remarcăm prin nimic, pentru că poate uită ruşii de noi şi nu suntem suficient de relevanţi. Dar iată că, în momentul de faţă, asta ne-a adus în situaţia în care, când s-a schimbat administraţia de la Washington, noi am constatat că nu mai avem niciun fel de canale de comunicare şi a trebuit să o luăm aproape de la zero. Şi, în momentul în care se pune problema cine cu ce poate contribui la propria securitate şi la cea a continentului, într-un moment în care acest lucru e crucial şi pentru definirea statutului şi a relevanţei fiecărui stat în interiorul UE şi NATO, România este un actor relevant mai degrabă prin poziţia geografică şi prin contribuţiile nişate. Dar nu avem capacitatea să participăm la stabilirea agendei. Poate că de aceea şi lipsim din toate aceste formate, pentru că, aşa cum a şi recunoscut preşedintele, nu avem ceva de spus. Asta mi se pare foarte grav în momentul în care totul se reaşează şi avem interese de apărat! Nu e normal să nu avem nimic de zis, deci să nu putem să ni le promovăm! Aşa încât mi se pare că a continua în această linie ar fi profund greşit, pentru că riscă să ne creeze vulnerabilităţi adiţionale. Cu toate costurile, că suntem într-o perioadă dificilă din punct de vedere bugetar şi politic, dar cu toate costurile şi cu toate riscurile, trebuie să ne asumăm că în momentul de faţă este existenţial pentru noi să ne ancorăm de nucleul dur european, inclusiv dacă asta înseamnă să ne propunem o ţintă pentru aderarea la zona euro şi dacă asta înseamnă să investim mult mai mult în propria apărare şi să explicăm cetăţenilor de ce standardele de viaţă nu vor mai fi nişte ani de zile cele care au fost. Dar, ca să poţi să prosperi, întâi trebuie să rămâi în viaţă! Deci, dacă asta presupune să mobilizăm întreaga diplomaţie şi toate eforturile economice şi securitare pentru a putea să ne construim o poziţie de negociere substanţială în faţa Washingtonului în acelaşi timp în care ducem discuţii politice, toate lucrurile astea sunt de făcut! Nu cred că mai avem în momentul ăsta opţiunea de a merge pe burtă, că poate-poate trec toate şi nu mai e necesar efortul. Deci, aici eu nu văd semne din partea Administraţiei Prezidenţiale! Mă bucur dacă se investeşte mult în relaţia cu SUA, dar mă îngrijorează dacă acest demers nu are un corespondent simultan în întărirea relaţiei cu Europa şi dacă nu este completat de consolidarea capabilităţilor României.
Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult pentru timpul pe care mi l-aţi acordat.
Oana Popescu Zamfir: Mersi şi eu!
