Fereastra de oportunitate a României în noua lume care vine cu o viteză fantastică peste noi se va închide în următoarele 6-12 luni, afirmă Pavel Popescu, vicepreşedintele ANCOM, într-un interviu acordat News.ro. Mai avem doar foarte puţin timp pentru a ne decide dacă vom fi sau nu pe harta noii lumi care va fi dominată de inteligenţa artificială, iar această decizie va aparţine preşedintelui Nicuşor Dan şi premierului Ilie Bolojan, mai spune oficialul.
În maximum trei ani de aici înainte, schimbările la nivel mondial vor fi atât de mari, încât literalmente nu vom mai recunoaşte lumea. Întreaga economie şi omenirea în ansamblu vor migra în digital, iar cine va rămâne pe dinafară va avea enorm de pierdut, avertizează vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Lupta se dă între SUA şi China, pentru că Europa este complet ieşită din acest joc.
România nu a ştiut să le explice partenerilor strategici americani sacrificiile pe care le-a făcut atunci când a închis uşa Chinei în privinţa domeniilor şi tehnologiilor strategice, explică Pavel Popescu. Atunci când a făcut acest lucru, România a dat dovadă de loialitate şi bună-credinţă faţă de America, dar americanii au ajuns cu timpul să ia această poziţie ca fiind de la sine înţeleasă. Ar trebui ca statul român, prin liderii săi la vârf, să le explice americanilor mai bine ce costuri au însoţit această decizie strategică.
România are un avantaj enorm competitiv faţă de majoritatea statelor europene, pe care elitele actuale au şansa să-l concretizeze decisiv, spune vicepreşedintele ANCOM. În câţiva ani, ţara noastră va deveni un mare producător de energie odată cu modernizarea reactoarelor de la Cernavodă, cu punerea în funcţiune a reactoarelor modulare, cu exploatarea gazelor din Marea Neagră, sporirea parcului de eoliene etc. Marile centre de date care generează inteligenţa artificială nu pot funcţiona fără o cantitate enormă de energie. Prin urmare, România poate oferi ceea ce au nevoie marile companii americane care caută să-şi facă aceste mari centre de date. Dacă Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan înţeleg acest lucru, România va putea deveni mai întâi un AI-taker, apoi un AI-maker şi să-şi obţină aşa-zisul „AI suveran“, adică datele ţării noastre să rămână stocate în aceste mari centre construite aici.
„Americanii iau de la sine înţeleasă această aliniere pe care România a făcut-o cu SUA pe subiectele sensibile. Pentru că noi vorbim de o competiţie între SUA şi China. Să nu credeţi că n-a venit cu costuri această aliniere! Când alegi să nu faci business cu o firmă din China pe infrastructura critică e o decizie care îţi restrânge opţiunile. Prima aşteptare pe care o ai ca stat este să ai o alternativă! Suntem în punctul în care guvernul României, preşedintele şi toţi cei care spun că avem nevoie de mai multe investiţii americane o fac cu argumente clare“
Matei Udrea: Bună ziua, domnule Pavel Popescu, vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu. Aş vrea să discutăm despre o problemă care s-a ridicat inclusiv la ultima conferinţă de presă a preşedintelui Nicuşor Dan. Dumneavoastră aţi fost printre primii care au avertizat public în România asupra pericolului pe care îl reprezintă Rusia şi mai ales China în plan informatic. Cum vi se pare că e tratat acest pericol, în special cel chinezesc, în strategia de apărare propusă de preşedintele Nicuşor Dan?
Pavel Popescu: Strategia naţională de apărare a fost recent aprobată în CSAT şi cred că este corect ca, în ea, cele două ţări să fie diferenţiate clar.
Matei Udrea: Vorbim de Rusia şi China.
Pavel Popescu: Vorbim de Rusia şi China, da! Abordarea în momentul de faţă, cu privire la cele două ţări aflate în strategia de apărare, cred că este una relativ corectă. Sunt cu siguranţă unul dintre puţinii foşti politicieni şi actuali oficiali români care tratează subiectul China în spaţiul public cu cea mai mare seriozitate. Şi totuşi, analizând opiniile pe subiectul menţionării ei directe în Strategia Naţională de Apărare, consider în continuare că, în contextul actual, abordarea este una relativ corectă.
Matei Udrea: De ce spuneţi că ar trebui diferenţiate clar? Multă lume le percepe pe Rusia şi China ca fiind un bloc agresiv, ostil Uniunii Europene, Occidentului, implicit şi României. De ce ar trebui să le privim distinct pe cele două ca ameninţări?
Pavel Popescu: Faptul că Rusia şi China „joacă” în aceeaşi echipă nu mai reprezintă niciun secret de mult timp. Întâlnirea preşedinţilor celor două ţări din 4 februarie 2022, chiar înainte de invadarea Ucrainei, care a dus la publicarea celui mai important document strategic ruso-chinez din ultimele decenii, menţionează angajamentul pentru „prietenia fără limite” dintre Rusia şi China. Dar haideţi să subliniem clar aceste diferenţe: 1) Rusia este tratată în Strategia proaspăt aprobată ca principala ameninţare strategică la adresa securităţii României şi a regiunii, fiind menţionată explicit, repetat şi fără echivoc, ca sursă majoră de risc şi agresiune. Este de departe actorul extern cel mai des şi cel mai dur criticat în întregul text pentru că Rusia reprezintă o ameninţare militară atât directă, cât şi hibridă la adresa României şi UE. 2) China, în opinia mea, reprezintă astăzi o provocare sistemică, economică şi tehnologică ce, într-adevăr, în noul context de securitate global, trebuie tratată cu mult mai multă atenţie. Această caracterizare face parte din mai multe documente oficiale, printre care şi Conceptul Strategic NATO 2022, adoptat la Madrid. Ceea ce consider eu mai important decât orice altă frază directă sau indirectă inclusă în Strategia Naţională de Apărare a unei ţări este ceea ce face concret acea ţară cu privire la subiectul discutat – China, în cazul de faţă. Uitându-mă la evoluţia ultimilor ani, pot spune cu tărie că România a tratat cu foarte mare seriozitate conceptul de „provocare sistemică, economică şi tehnologică” al Chinei în context regional, european şi global, demonstrând acest lucru prin paşi legislativi extrem de curajoşi în raport cu alte ţări europene. Această asumare, deşi a venit la pachet cu un cost de oportunitate, a reprezentat în primul rând o dovadă de înţelegere profundă a statului român cu privire la riscurile de securitate pe termen lung ce ar decurge din cooperarea pe domenii strategice cu China, dar şi o aliniere corectă faţă de partenerul nostru strategic şi cel mai bun prieten al României, SUA. Cred cu tărie că această direcţie nu se va schimba. De aceea, simultan cu acest „track record” aproape impecabil al României pe acest subiect, cred că, la fel de corectă astăzi, este poziţia noastră din ce în ce mai vocală cu privire la încurajarea investiţiilor americane în România.
Matei Udrea: Dumneavoastră aţi fost la un moment dat chiar preşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor şi aţi fost pe lista demnitarilor români care au fost spionaţi de China…
Pavel Popescu: Da, fără doar şi poate! E o informaţie publică, mai sunt doi sau trei colegi care au fost targetaţi de un grup numit APT 31, Advanced Persistent Threat Group 31, şi comportamentul Chinei pe speţele respective este unul constant.
„Liniile roşii pe care statul român trebuie să le traseze în cooperarea absolut normală cu statul chinez nu trebuiesc încălcate. Cu toată tăria cred că noi nu putem avea cooperare pe domenii strategice cu China: tot ceea ce înseamnă accesul Chinei în infrastructurile critice, infrastructurile de telecomunicaţii, inteligenţa artificială“
Matei Udrea: Aţi primit vreodată vreo explicaţie de la Ambasada Chinei sau pe o altă cale din partea statului chinez pentru acest comportament?
Pavel Popescu: Nu am primit niciodată o explicaţie. Dar nici nu am cerut şi nici n-am avut aşteptare vreodată la o astfel de explicaţie. Faptul că s-au întâmplat aceste lucruri nu îmi demonstrează decât că tot ceea ce am făcut în poziţiile prin care am trecut a fost corect. Nu cred că astfel de evenimente se întâmplau dacă lucrurile în care am crezut şi cred şi astăzi n-ar fi fost calea corectă pentru susţinerea intereselor statului român.
Matei Udrea: Ştiţi că despre China se spune că nu uită şi nu-i iartă pe inamicii săi…
Pavel Popescu: Da… Ştiţi, când anii trec peste tine, reuşeşti într-o mică sau mare măsură să câştigi experienţă. Acest lucru a făcut parte dintr-o campanie de dezinformare care m-a vizat de-a lungul timpului, este un lucru fals să-l portretizezi pe Pavel Popescu ca fiind un inamic al Chinei.
Matei Udrea: Depinde cum vă percep ei.
Pavel Popescu: Am spus-o şi o mai spun public, eu cred că relaţiile diplomatice cu China, care sunt foarte-foarte vechi în România, sunt de o importanţă majoră în contextul rolului României în plan global. Aşa cum cred în proporţie de 100% că liniile roşii pe care statul român trebuie să le traseze în cooperarea absolut normală cu statul chinez nu trebuiesc încălcate. Cu toată tăria cred că noi nu putem avea cooperare pe domenii strategice cu China.
Matei Udrea: Cum ar fi? Ca să înţeleagă publicul la ce vă referiţi când spuneţi „domeniu strategic“.
Pavel Popescu: Legile pe care statul român le-a trecut, de altfel! Tot ceea ce înseamnă accesul Chinei în infrastructurile critice, infrastructurile de telecomunicaţii. Avem o lege în vigoare, Legea 5G. În egală măsură, cred că inteligenţa artificială este una din acele linii roşii peste care nu se poate trece la nivel de cooperare. Pentru că reprezintă o nouă tehnologie exponenţial mai importantă decât simpla tehnologie 5G. De altfel, în viitor avem 6G. Şi, din punctul acesta de vedere, cred că şi China sau oficialii statului chinez au capacitatea minimă necesară de a înţelege că, alături de aliaţii şi prietenii cei mai buni ai Statelor Unite, cooperarea poate fi limitată în anumite domenii. Eu cred cu tărie că există inteligenţa şi capacitatea minimă de a înţelege aceste lucruri de partea chineză.
„Aşa cum este statul român astăzi, încă are capacitatea necesară de a seta România pe direcţia corectă! Dacă vă uitaţi în urmă cu 8-9 ani, România încă avea memorandumuri semnate cu China pe chestiuni ultra-strategice!“
Matei Udrea: Probabil că ştiţi acel raport apărut acum câţiva ani şi făcut de CEPA, un think-tank american care menţiona că, în general, China vizează elitele ţărilor-ţintă şi că, în România, au fost cooptaţi politicieni de vârf care în momentul de faţă nu mai deţin funcţii. Erau enumeraţi la momentul respectiv, de exemplu, Adrian Năstase, Viorica Dăncilă, Victor Ponta, Adrian Severin. Asta, apropo de ce spuneţi dumneavoastră, că şi China are capacitatea să înţeleagă că sunt anumite linii roşii ale statului român care nu pot fi depăşite. Vedem că, de fapt, se încearcă depăşirea liniilor roşii despre care vorbeaţi prin genul ăsta de influenţare a elitelor politice.
Pavel Popescu: Fără doar şi poate, dar face parte din strategia oricărui stat şi face parte şi din libertatea jocului politic. În fond şi la urma urmei, fiecare este liber să creadă în ce vrea în această ţară şi să predice orice tip de parteneriat în această ţară. Adică această libertate de exprimare nu cred că ar trebui să fie contestată indiferent de numele celor care o exercită. Ceea ce vă spun cu siguranţă şi din experienţa pe care am avut-o pe aceste speţe, cele care au implicat China, vă spun că, aşa cum este statul român astăzi, încă are capacitatea necesară de a seta România pe direcţia corectă! Şi vă spun acest lucru pentru că, dacă vă uitaţi în urmă cu 8-9 ani, România încă avea memorandumuri semnate cu China pe chestiuni ultra-strategice!
Matei Udrea: Exact! Aşa e!
Pavel Popescu: Faptul că aceste lucruri s-au schimbat… Nu putem să spunem că peste noapte, dar faptul că România şi-a schimbat o direcţie prin setarea acestor linii roşii de bun-simţ pentru un partener al Statelor Unite ale Americii n-a fost aşa, out of nowhere (de nicăieri – n. red.), s-a întâmplat datorită faptului că în statul român există încă oameni care înţeleg direcţia corectă în care trebuie să funcţioneze România. Cât de mulţi sunt ei astăzi, nu ştiu! Dar cel mai mult contează la sfârşit rezultatul! Şi astăzi pot să spun cu mândrie că România este una din ţările care, pe subiectul alinierii strategice şi legislative cu cel mai bun prieten şi partener al statului român, care este Statele Unite le Americii, în mod foarte practic, este campioană la legislaţie aliniată cu interesele comune ale celor două ţări, ale României şi ale SUA. Cred că, deşi în ultimii ani am folosit aceste lucruri în dialogul nostru cu partea americană şi ne-au folosit într-un mod pozitiv, în momentul de faţă suntem în poziţia în care, ca să folosesc o expresie americană, „they are taking as granted“ („ei iau ca pe ceva de la sine înţeles“ – n. red.) toate aceste lucruri, toată această aliniere pe care statul român, România a făcut-o pe subiectele acestea sensibile. Pentru că noi vorbim de o competiţie între SUA şi China. Ţinând cont de faptul că suntem şi într-un context european, să nu credeţi că n-au venit cu costuri! Aceste costuri vin când îţi asumi o poziţie curajoasă pe un subiect, în condiţiile în care alte ţări erau mult în spate. Europa era mult în urmă pe capitolele 5G, de exemplu, sau comparativ cu alinierea noastră pe zona de screening al investiţiilor străine. Noi eram în totalitate cu partea americană, evident, folosind modelul legislaţiei europene. Şi eu cred că ăsta este un motiv de mândrie şi cred că a fost prea puţin predicat pentru urechile prietenilor noştri buni de peste Ocean. Şi cred că România ar trebui să mizeze mai mult pe aceste lucruri. Şi sunt chestiuni pe care eu, personal, în conversaţiile pe care le-am avut cu partea americană de-a lungul timpului, am subliniat faptul că aceste lucruri vin cu costuri. Am să vă dau un exemplu: atunci când alegi să nu faci business pe infrastructura critică în România cu o firmă din China e o decizie care îţi restrânge paleta de culori din piaţă, adică opţiunile din piaţă. Practic, renunţi la capacitatea sau la posibilitatea ca un investitor – te uiţi din prisma unui stat care vrea investiţii – să mai facă nişte investiţii în statul tău. Prima aşteptare pe care o ai ca stat este să ai o alternativă! O spun deschis şi asumat: pentru orice stat, nu doar pentru România, e extrem de atractiv să vezi investiţii din China pe teritoriul statului respectiv! Este o chestiune atractivă, pentru că investiţiile sunt nişte lucruri care aduc plusvaloare economiei. Atunci când iei decizii ca, pe anumite domenii, să nu poţi să faci aceste lucruri, ai absolută nevoie de o alternativă. Deci, cred că astăzi suntem în punctul în care Guvernul României, preşedintele şi toţi cei care îşi unesc vocea în perpetuarea acestei fraze, „Avem nevoie de mai multe investiţii americane!“, o fac cu argumente clare, care stau în legislaţia României! Şi de asta spun că, pentru a folosi iar un termen american, este „underrated“ (subestimat – n. red.), din punctul meu de vedere, ce a făcut România astăzi în parteneriat cu SUA pe zona de cooperare sau necooperare, lipsă de cooperare cu China, pe domenii critice!
„ANCOM nu moderează content în online. ANCOM-ul este coordonator al instituţiilor care se ocupă pe domenii de competenţă. De exemplu, pe zona de antisemitism, în România, poate fi sesizat CNA-ul mâine fără nicio problemă. Cred că avem şi Institutul Elie Wiesel. Astăzi suntem la un moment în care reţelele sociale au pierdut controlul asupra propriului content. Din punctul de vedere al instituţiei noastre, este greu să acceptăm că o reţea socială nu poate să folosească un software simplu, care să facă o scanare mai bună“
Matei Udrea: Dumneavoastră sunteţi vicepreşedinte la ANCOM. Vă întreb ceva care vă vizează direct. De ce nu vedem rezultate în apărarea spaţiului virtual românesc? Dacă intrăm pe reţelele de socializare, descoperim că acolo colcăie, efectiv, de postări care îndeamnă la violenţă, antisemitism, apologia legionalismului, se glorifică genocidul comis de ruşi în Ucraina şi multe alte asemenea subiecte. Sunt foarte mulţi care se plâng că au reclamat, de exemplu, postări explicit antisemite, care îndeamnă la genocid, şi reţelele de socializare n-au reacţionat în niciun fel şi nici instituţiile statului român.
Pavel Popescu: Aş vrea să vă explic chirurgical procesul acesta. Pentru că s-a creat această impresie total greşită cu privire la competenţele anumitor instituţii vizavi de aceste subiecte. Fără doar şi poate, nu contest, tot ceea ce aţi spus este adevărat până la virgulă. Gradul de antisemitism, gradul de hate (ură – n. red.), gradul de chestiuni ilegale care se întâmplă în reţelele sociale este la un moment din istorie în care este aproape imposibil de cuantificat. Şi am să vă dau un exemplu care mă vizează chiar pe mine. Eu, prin construcţia mea şi prin experienţa cu statul Israel, mă declar un suporter al acestui stat, sunt un român care are nu doar o empatie, simte că are o conexiune cu statul Israel prieten al României. Şi m-am trezit într-o dimineaţă, uitându-mă pe social media, în faţa unei postări antisemite de o gravitate ieşită din comun.
Matei Udrea: Cu toţii cred că suntem în situaţia de a vedea astfel de postări.
Pavel Popescu: Şi am stat să mă întreb de ce am fost eu targetat (ţintit – n. red.) de asta. Primul lucru pe care l-am făcut: din reflex, respectând legislaţia în vigoare, am raportat acea postare! Am raportat-o de câteva ori, mi-am contactat şi câţiva prieteni, am intrat pe un grup de WhatsApp de prieteni şi le-am spus: „Vă rog, faceţi şi voi chestia asta!“. Nu vreau să descriu în detaliu aici caracterul antisemit şi absolut incredibil de acceptat că o astfel de postare se afla pe o platformă socială în spaţiul online. Peste câteva zile am stat la masă, la o întâlnire, cu reprezentantul regional al platformei respective şi am avut această discuţie deschisă în care l-am întrebat pe acel reprezentant motivul pentru care o astfel de postare este în online, ţinând cont de faptul că în regulamentul DSA…
Matei Udrea: Spuneţi ce înseamnă DSA pentru oamenii care nu sunt familiarizaţi cu aceşti termeni.
Pavel Popescu: Digital Services Act (Actul pentru Serviciile Digitale – n. red.), clasicul regulament care este, de altfel, de multe ori interpretat iarăşi în mod greşit cu privire la competenţele fiecărei instituţii. În regulamentul DSA spune foarte clar că platformele trebuie să-şi elimine riscurile sistemice în mod automat. Eliminarea riscului sistemic înseamnă inclusiv să-ţi scanezi platforma de tot ceea ce înseamnă content antisemit. Acum nu putem avea pretenţia că fiecare postare care are trei like-uri va dispărea mâine. Dar eu v-am dat exemplul personal, pentru că această postare există şi astăzi, are undeva, între 400 şi 500.000 de like-uri pe o platformă şi creează comentarii în continuare. Şi am pus întrebarea acestui reprezentant, care mi-a spus: „Uite, n-am ştiut! Nu ştiu!“. Acel reprezentant al platformei n-a putut să-mi dea niciun argument. Nu poate să-mi dea niciun argument mie, oficial al statului român, cu privire la faptul că acea postare încă există. Acum este total greşit să spunem că este de competenţa ANCOM-ului să dea postarea aceea jos. ANCOM nu moderează content în online. ANCOM-ul este coordonator al instituţiilor care se ocupă pe domenii de competenţă, de acea postare. De exemplu, pe zona de antisemitism, în România, poate fi sesizat CNA-ul mâine fără nicio problemă. Cred că avem şi Institutul Elie Wiesel care poate raporta postarea respectivă. Nu înseamnă că a ajuns la ei postarea, noi vorbim acum de o postare aflată în plan global. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că astăzi suntem la un moment în istorie în care opinia mea este că reţelele sociale au pierdut controlul! Reţelele sociale au pierdut controlul asupra propriului content. Din punctul de vedere al instituţiei noastre, ne este greu să acceptăm că o reţea socială nu poate să folosească un software simplu, care să facă o scanare mai bună a tot ceea ce înseamnă content antisemit. Şi, evident, aici nu vorbim doar de content antisemit, vorbim de tot ceea ce aţi descris dumneavoastră.
„Mă îngrijorează componenta etică a platformelor social media. Vă spun că şi noi întâmpinăm dificultăţi în relaţionarea cu ele, aşa cum mă îngrijorează şi faptul că, pe alocuri, într-un procentaj, ce-i drept, mai redus, platformele elimină content din online prin nişte pârghii pe care noi nu le putem controla, deşi în mod fals suntem acuzaţi că noi eliminăm sau că le controlăm“
Matei Udrea: Deci, dumneavoastră nu credeţi că este o politică deliberată a companiilor deţinătoare de reţele de socializare? Pentru că acest content care divizează, care antagonizează, care provoacă reacţii este şi conţinutul care se monetizează cel mai bine, pentru că produce mai mult engagement.
Pavel Popescu: Cele două situaţii, cea pe care v-am descris-o eu, cu pierderea controlului pe propriile infrastructuri plus, nu neapărat încurajarea, ci menţinerea acestei stări datorită faptului că ar putea hrăni algoritmul care ar putea produce profit pentru platforme, coexistă! Nu se exclud una pe cealaltă. Vorbeam cu cineva vizavi de prezenţa user-ilor falşi în mediul online. Evident, dacă astăzi ai 10.000 de conturi false în mediul online, ele produc engagement şi automat engagement-ul produce ceva pentru platforma respectivă. Şi platforma are un interes de a exploata acel engagement şi a produce profit. Mă îngrijorează aici componenta etică a platformelor. Vă spun că şi noi întâmpinăm dificultăţi în relaţionarea cu ele, aşa cum mă îngrijorează şi faptul că pe alocuri, într-un procentaj, ce-i drept, mai redus, platformele elimină content din online prin nişte pârghii pe care noi nu le putem controla, deşi în mod fals suntem acuzaţi că noi eliminăm sau că le controlăm. Într-un procent, ce-i drept, mai redus, dar există acest procent, contentul este eliminat în mod eronat! Adică avem exemple clare în care o pagină de social media, ca să nu dau nume, a fost închisă dintr-un motiv care nu putea sta la baza închiderii ei. Sau un anumit filmuleţ a fost dat jos pe un motiv absolut stupid, care nu avea nicio legătură cu ceea ce se întâmpla în videoul respectiv. Asta poate fi, de multe ori, şi o eroare a soft-urilor care procesează astfel de raportări ale contentului, cât şi o eroare umană. Şi oamenii fac greşeli. De aceea noi am militat la ANCOM, în ultima perioadă, foarte mult pentru transparentizarea modului în care platformele sociale moderează contentul. Pe de altă parte, misiunea noastră este să facem acest ecosistem virtual cât mai sigur pentru cetăţenii noştri.
Matei Udrea: Şi cum faceţi asta dacă mi-aţi spus că la ANCOM nu aveţi în atribuţii acest lucru şi sunteţi acuzaţi fals că nu interveniţi? Cum aţi putea să curăţaţi acest mediu online?
Pavel Popescu: Noi nu putem să curăţăm mediul online. Noi aplicăm legea! Legea astăzi, în România – legea clasică, nu vorbim de regulamentul DSA -, spune foarte clar ce este legal sau ilegal în online! Pentru că, de exemplu, dacă astăzi este ilegal să vinzi droguri în România, este ilegal să le vinzi şi online. Dacă astăzi este ilegal să ai un discurs de hate (ură – n. red.) pe stradă, în faţa unui magazin, este ilegal să ai un discurs de hate şi în spaţiul online. Sau să ameninţi o persoană.
Matei Udrea: Numai că în online nu se aplică!
Pavel Popescu: Repet, rolul nostru, rolul suprem al ANCOM-ului pe noua legislaţie DSA, cât şi pe legislaţia aflată în România despre care dumneavoastră spuneţi că nu se aplică, este să învăţăm instituţiile responsabile, fiecare instituţie în parte a statului român, să coopereze între ele şi să aplice legea în competenţa fiecărei instituţii în parte.
„Această aşteptare utopică a unora care au avut tot felul de idei creţe, că astăzi în 15 minute poţi să dai jos absolut orice din online, nu se aliniază cu rolul şi cu baza legislaţiei pe care noi funcţionăm ca instituţie!“
Matei Udrea: Ceea ce ştiţi şi dumneavoastră că nu se întâmplă.
Pavel Popescu: Vă contrazic aici! Ceea ce pot să vă spun e că nu s-a întâmplat până la un moment dat. Pentru că aceste pachete legislative, aceste directive, aceste regulamente nu au fost in place (în vigoare – n. red.), nu au fost implementate, nu au fost aplicate. Experienţa instituţiilor cu ele nu a existat! Ăsta este şi motivul pentru care ele s-au făcut! Nu voi contesta nicio secundă faptul că ne-a luat ceva timp să începem să lucrăm cu CNA-ul, de exemplu! Sau cu MAI-ul sau cu Protecţia Copilului sau cu alte instituţii din statul român pe tot ceea ce înseamnă raportare de content, pe tot ceea ce înseamnă dialogul în mod constant cu platformele pentru eliminarea acestui content periculos din spaţiul online. Ne-a luat ceva timp! Dar această aşteptare utopică a unora care au avut tot felul de idei creţe, că astăzi în 15 minute poţi să dai jos absolut orice din online, nu se aliniază cu rolul şi cu baza legislaţiei pe care noi funcţionăm ca instituţie! Paradoxal, ANCOM-ul a ajuns la un moment dat, în spaţiul public, să fie responsabil sau învinuit că face moderare de content, că este un soi de Minister al Adevărului de către jumătate din populaţie, ca să spun aşa, iar cealaltă jumătate acuza ANCOM-ul că nu face nimic! Am fost de multe ori în situaţia în care am acţionat şi am fost acuzaţi – din nou – de jumătate că am acţionat şi de jumătate că nu am acţionat. E un rol extrem, extrem de greu de îndeplinit. Pe de altă parte, rolul acesta de coordonator are setate nişte graniţe foarte fine care au legătură cu drepturile cetăţenilor! Au legătură cu libertatea de exprimare. Vă dau un exemplu simplu: un influencer postează un video. Acel video este dat jos. Pentru unii, reflexul instant este să meargă la ANCOM, că ANCOM-ul le-a dat videoul jos. Un lucru total fals! Ceea ce uită fiecare utilizator al platformelor online este că, atunci când îşi creează un cont pe platformele online, se semnează un contract între doi privaţi, între el, utilizatorul, şi o platformă socială care este o entitate privată deţinută de o companie. Nu este deţinută de statul român, nu este deţinută de ANCOM. Şi atunci când termenii şi condiţiile respective sunt încălcaţi, tot în termenii şi condiţiile respective este stipulat foarte clar că platforma are libertatea să facă ce vrea în raport cu contentul tău, pentru că tu nu l-ai respectat. Pe procesul acesta, pe procedura clasică, evident că prima dată toată lumea învinuieşte ANCOM-ul. Influencer-ul respectiv vine către ANCOM şi spune: „Uite ce mi s-a întâmplat!“. Legislaţia europeană, mult-blamatul DSA, ne spune foarte clar că procedura este simplă: prima dată, utilizatorul trebuie să se îndrepte către platformă, să ceară explicaţii platformei cu privire la ce s-a întâmplat. Platforma este obligată să vină către utilizatorul respectiv. În momentul în care nu există o concluzie clară în comunicarea dintre cei doi, utilizatorul se îndreaptă către instituţia competentă. Dacă e vorba de CNA, de exemplu, se duce către CNA şi spune: „Uitaţi ce mi s-a întâmplat!“. Într-un final, utilizatorul poate apela la ANCOM ca mediator. Şi ANCOM-ul nu face decât să notifice mai sus – în Irlanda, în cazul nostru – deci la sediul platformei sociale din Europa, faptul că un utilizator din România, în raport cu o postare de pe platformă, a făcut o plângere cu privire la faptul că ar fi avut loc un abuz! Deci noi suntem un soi de mediator plus trainer-coordonator pentru instituţiile pe care le învăţăm să reacţioneze cât mai rapid atunci când un utilizator, de exemplu, face o plângere pe o postare cu content antisemit. Pentru că şi instituţiile respective au obligaţia, atunci când le este semnalată o postare, de exemplu, cu content antisemit, să o notifice platformelor, să atragă atenţia platformelor. Rata de succes pentru curăţenia din zona platformelor sociale este direct proporţională cu capacitatea fiecărei entităţi, de user-ul – în primul rând, de acolo pleacă igiena! – care îşi face cont pe platforma socială, de la ecosistemul de siguranţă pe care platforma socială îl creează, de la instituţia responsabilă în mod direct de DSA care şi ea îşi face treaba, plus coordonatorul care în plan final intervine în raport cu platforma la cel mai înalt nivel. Este o muncă în echipă. Faptul că astăzi promovăm această idee, că cineva trebuie să fie responsabil şi punct, fără ca mie să-mi pese dacă am făcut o greşeală… Ştiţi cum? Şi ignoranţa acestui content… Dumneavoastră ştiţi cât de mult s-ar curăţa platformele sociale dacă oamenii, dacă utilizatorii chiar ar raporta acest content mizerabil, de multe ori, din online? Pentru că e un lucru cât se poate de serios că această desensibilizare a noastră, de-empatizare a noastră în raport cu acest content grav din spaţiul online ne duce la comportamentul pe care îl vedem. Te uiţi în spaţiul public la milioane de utilizatori care nu doar că zâmbesc, ba chiar încurajează contentul antisemit. Adică e o chestiune de igienă a societăţii şi a fiecărui utilizator în parte. Şi atunci intervine şi componenta de educaţie! Şi, fără doar şi poate, intervine şi direcţia setată de statul respectiv. Adică o asumare politică de la cel mai înalt nivel cu privire la faptul că nu putem tolera. Şi sunt state care au dat exemple uneori radicale. Albania a închis TikTok-ul, la un moment dat, pentru că un tânăr şi-a pierdut viaţa din cauza platformei. Această atitudine a fost una de descurajare sau de trezire a platformei cu privire la modul în care îşi desfăşura activitatea în ţara respectivă.
Matei Udrea: Dumneavoastră vedeţi posibil aşa ceva în România? De exemplu, închiderea TikTok? Pentru că a fost, de fapt, principala reţea acuzată.
Pavel Popescu: Vă spun deschis, eu nu mă voi exprima din nou pe acest subiect. Tot ceea ce am spus pe acest subiect, am spus! Pot să spun că am tras concluzia clară că închiderea unei reţele de socializare nu rezolvă o problemă, pentru că ai N reţele de socializare. Şi cu o mică diferenţă care cred, totuşi, că este una mare, şi anume faptul că TikTok-ul este coordonat de un guvern…
Matei Udrea: Ostil?
Pavel Popescu: Şi trebuie să facem o diferenţă clară între o companie privată şi o companie privată coordonată şi în slujba unui guvern. Aşadar, cu această menţiune, astăzi, în mod general, conţinutul de pe platformele sociale nu este foarte diferit! Vă dădeam exemplul personal cu acel content antisemit. El nu este diferit, se întâmplă pe toate platformele! Într-adevăr, la nivel tehnic există nişte lucruri care ar trebui modificate din punctul de vedere al modului în care se propagă content-ul, din punctul de vedere al modului în care se targetează oamenii, din punctul de vedere al modului în care funcţionează algoritmul. Şi aici unele platforme au făcut-o mai bine, unele platforme au făcut-o mai puţin bine. Eu cred că statul are puterea necesară – şi a demonstrat asta – cel puţin de a aduce platformele la masă. Pentru că, indiferent de cât de puternică este o platformă socială, asta nu înseamnă că statul respectiv, în momente critice, nu poate să condiţioneze legislativ nişte lucruri pentru a-şi proteja cetăţenii. Ăsta este obiectivul nostru suprem, protejarea cetăţenilor! Şi avem exemple clasice. Chiar zilele trecute vorbeam cu vice-ministrul de la Ministerul de Externe din Grecia vizavi de proiectul de verificare a identităţii copiilor în spaţiul online şi de modul în care părinţii sunt obligaţi, printr-o aplicaţie a statului, să filtreze ceea ce fac copiii în online şi cum au acces la platformele sociale. Toată lumea a spus că „este o mare bătaie de cap, ne opunem acestei iniţiative!“. Dar Grecia a devenit astăzi extrem de responsabilă pe o chestiune ce ţine de validarea vârstei tinerilor în mediul online. Şi, din informaţiile mele, această asumare politică a venit de la cel mai înalt nivel, de la premierul care avea o aplecare directă cu privire la acest subiect şi cu privire la faptul că protejarea generaţiei tinere în mediul online trebuie să fie o prioritate! Deci cred cu tărie că aici putem face mai mult şi cred că am şi făcut. Departe de mine de a ne bate noi, ANCOM-ul, în piept pe acest subiect. Dar ar fi total incorect să spunem că, deşi o legislaţie a venit tăvălug peste noi – că aşa se întâmplă, aplicăm un regulament! -, deşi a trebuit să găsim resursă umană, deşi resursa umană este limitată pe nişte tehnologii pe care nu le stăpâneşte oricine… Lumea nu acceptă că, de exemplu, pe AI (Inteligenţă Artificială – n. red.), România nu are astăzi specialişti! Asta este realitatea! AI-ul vine peste noi şi lumea are pretenţia ca statul român, instituţiile statului, să facă! Să facă ăla, să facă ăla, să facă… În primul rând, îţi trebuie specialişti pe care trebuie să-i atragi într-o instituţie pe care să-i plăteşti la standardul la care acei specialişti pot, de fapt, exercita un control tehnic asupra unei tehnologii cu care omenirea nu s-a mai confruntat niciodată! Asta este o discuţie onestă despre valul acesta în faţa căruia noi stăm.
„În cursa AI există doi competitori şi nu trei! Europa nu există! Există SUA şi China în mod real, dacă vrem să să spunem lucrurilor pe nume. În momentul de faţă există aceste două concepte: AI-maker, când faci AI-ul şi eşti creatorul tehnologiei, şi AI-taker. România nu este, în momentul de faţă, nici măcar AI-taker! Cum nici Europa, dacă mă întrebaţi pe mine, nu este AI-taker“
Matei Udrea: Spuneaţi marţea trecută, la o conferinţă dedicată tehnologiei şi organizată la Camera Deputaţilor, că România nu există pe harta AI, deşi ar avea potenţial. Ce potenţial are ţara noastră, câtă vreme toată Europa a rămas în urmă la capitolul ăsta? Am făcut un interviu cu profesorul Valentin Naumescu, consilier prezidenţial. Dânsul spunea că există un mare pericol aici şi vedea două secvenţializări ale pericolului. Pe de o parte, Europa rămâne în urmă la acest capitol al competiţiei tehnologice, inclusiv AI, comparativ cu Statele Unite şi China. Şi, la rândul ei, România rămâne în urmă faţă de Europa. Adică nu-i de ajuns că Europa, la modul general, rămâne în urmă faţă de Statele Unite şi China, dar noi rămânem în urmă chiar şi faţă de Europa, care deja e în urmă faţă de celelalte. Dumneavoastră spuneţi că avem potenţial, ce se poate face în domeniul ăsta?
Pavel Popescu: Da, îmi place descrierea pe care aţi făcut-o macro, de tablou în tablou, şi am să respect formatul ăsta şi am să vă spun ce cred cu privire la acest lucru, deşi de multe ori ne e frică să spunem adevărul. Adevărul, în momentul de faţă, este unul simplu. În cursa AI există doi competitori şi nu trei! Europa nu există! Există SUA şi China în mod real, dacă vrem să să spunem lucrurilor pe nume. În momentul de faţă există aceste două concepte: AI-maker, când faci AI-ul şi eşti creatorul tehnologiei, şi AI-taker (o entitate care preia şi foloseşte soluţii de inteligenţă artificială create de alţii, fără să contribuie la dezvoltarea tehnologiei – n. red.). România nu este, în momentul de faţă, nici măcar AI-taker! Cum nici Europa, dacă mă întrebaţi pe mine, nu este AI-taker, pentru că nu are implementate în toate sistemele. Nu are, de exemplu, comisie care să fie digitalizată şi să funcţioneze brici pe AI pe anumite domenii etc. Totuşi, vorbim de componenta comercială de AI, unde vedeţi o Administraţie Trump care stă la masă cu marii jucători americani şi le promite tot felul de facilităţi pentru o injecţie de capital din partea lor şi vedeţi o administraţie a preşedintelui Xi (din China – n. red.) care stă la masă cu marii jucători pe AI şi le promite nu doar tot felul de facilităţi, le promite inclusiv o injectare în surplus de capital pentru a bate SUA pe competiţia respectivă. Europa astăzi poate face o chestie absolut inteligentă, pentru că toată omenirea are nevoie de Europa. Şi Europa poate juca rolul adultului din cameră în această cursă care poate fi periculoasă – noi minimalizăm impactul unei curse AI care e fără limite, nereglementată – şi poate aduce componenta de etică, dar cu o condiţie: să aleagă un partener. Europa este obligată astăzi, aşa cum a făcut-o pe subiectele critice, aşa cum România a făcut-o pe subiectele critice – vezi 5G-ul – să-şi aleagă partenerul. Şi singurul partener natural în această cursă care va schimba dramatic lumea noastră este Statele Unite ale Americii! SUA au tot interesul, din punctul de vedere al datelor, din punctul de vedere al modului în care business-urile noastre vor funcţiona pe model transatlantic, să facă acest parteneriat cu Europa şi cu ţările prietene, vezi Japonia, Coreea de Sud, aşa numitele „like-minded countries“ („ţări cu aceeaşi gândire/viziune“ – n. red.). În această ecuaţie, România poate avea un rol care, repet, astăzi nu există! Eu am spus că România nu există pe harta AI: e un pur adevăr! Europa nu există în competiţia AI!
Matei Udrea: OK, am înţeles! Şi care ar fi soluţia, aşa cum o vedeţi dumneavoastră? Cum am putea noi să apărem în peisaj câtă vreme toată Europa lipseşte?
Pavel Popescu: Vă spuneam de cursa comercială între marii jucători care, într-un final, vor domina lumea, pentru că fiecare cetăţean de pe glob foloseşte produsul lor. Dar mai avem o cursă internă a ţărilor pentru aşa-zisul AI-sovereign, adică AI-suveran (suveranitate în domeniul inteligenţei artificiale – n. red.), datele ce ţin de cetăţenii tăi. Eu aş vedea o oportunitate imensă pentru România de a seta o politică pe AI, ca să facem din această ţară, în primul rând pentru cetăţenii noştri, un campion pe ceea ce înseamnă modelarea şi folosirea datelor în plan intern, folosind această capacitate AI, pentru bunăstarea cetăţenilor. La ce mă refer aici? Mă refer la construirea unei facilităţi, unei AI giga-factory (un centru industrial foarte mare dedicat dezvoltării şi „producţiei” de inteligenţă artificială – n. red.). Pentru că fiecare ţară va avea o economie mai dezvoltată, economie digitală, că toţi migrăm spre acea direcţie, în funcţie de inteligenţa şi capacitatea şi creativitatea cu care va folosi această tehnologie în filtrarea datelor cetăţenilor, indiferent că o faci pe zona de sănătate sau că o faci pe zona de interacţiune cu statul. Şi oportunitatea României – care e la un grad de digitalizare infim, suntem încă pe penultimul loc pe indicele DESI (Indicele Economiei şi Societăţii Digitale realizat de Comisia Europeană – n. red.) – este de a face un pas uriaş folosind această tehnologie şi a construi această capacitate suverană. Ce înseamnă construcţia unei capacităţi suverane? Înseamnă că, în momentul în care tu ai decis o politică de ţară pentru această capacitate, componenta comercială care vrea să vină să facă business în România are deja o mufă unde îşi poate cabla tehnologia proprie într-un ecosistem pe care statul deja l-a creat suveran. Şi statul are mecanismele sale simple de a-şi păzi datele pe orice interacţiune face cu comercialul. Acum, argumentele noastre sunt mult mai bune în raport cu alte ţări din prisma energiei…
Matei Udrea: Păi, noi importăm energie!
Pavel Popescu: Astăzi, da! AI-ul nu există fără energie. AI-ul nu va exista fără energie şi este o frază foarte simplă pe care trebuie să o înţeleagă toată lumea! Dacă nu ai energie suficientă, necesară pentru a procesa date, AI-ul nu va exista! România este într-o perioadă de tranziţie spre un punct în care nu va mai fi importator de energie, cum e acum. Va fi un jucător mare şi va fi un exportator de energie! Fie că vrem, fie că nu, acesta nu este un clişeu, ne îndreptăm încet în acea direcţie! Avem multe de făcut, dar proiectele aflate în curs, mă refer la modernizarea reactoarelor de la Cernavodă, la tot ceea ce înseamnă proiectele SMR cu partenerul american (reactoare modulare – n. red.), la ceea ce înseamnă capacităţile noastre de extracţie de gaz şi resursele pe care le avem, incomparabile cu multe ţări din regiune şi cu multe din Europa, ca să nu mai spun de energia solară… Tot ceea ce România în anii ăştia a pus în acest puzzle, piesă cu piesă, la punct, la un moment dat, în mod inevitabil, în viitorul apropiat, în maximum 3-4 ani de zile, va converge într-un punct în care România va avea această capacitate şi va fi automat în avans faţă de alte ţări din regiune.
„Cred că preşedintele Nicuşor Dan, după ce îşi va seta o echipă, va avea capacitatea, în câteva luni, să înţeleagă miza acestei schimbări dramatice a omenirii. Vă spun cu siguranţă că instituţiile statului au capacitatea să expună această nouă viziune la nivel politic! Eu mizez pe faptul că preşedintele României poate seta această viziune!“
Matei Udrea: Domnule Popescu, aş vrea să fim un pic mai pragmatici, mai realişti. Spuneţi că România are această oportunitate. Îmi pare rău, dumneavoastră ocupaţi o poziţie în statul român, normal că nu puteţi să spuneţi nişte lucruri, dar serios acum, noi am avut premieri care spuneau că ei nu-şi ţin banii în bancă, ei umblă doar cu purcoiul de bani după ei, că nu au încredere în bănci. Noi vorbim de elite care să înţeleagă această oportunitate cu AI-ul când suntem la un nivel de Secolul XIX ca mentalitate la decidenţii politici?
Pavel Popescu: Da… Haideţi să vă spun… Nu voi comenta politic fraze ale unor politicieni. Ce pot să vă spun este că am încredere că acest lucru se poate întâmpla din câteva motive. Acest lucru trebuie să fie condiţionat în primul rând de o chestiune foarte simplă: să se întâmple de la cel mai înalt nivel! Ce înseamnă cel mai înalt nivel în România? Istoric vorbind, dacă ne uităm la guvernele care se perindă, preşedinte şi premier! Când am mai expus această idee, cineva contesta faptul că preşedintele poate avea un rol aici. Eu cred că preşedintele poate avea un rol crucial! De obicei, preşedintele României, în limitele constituţionale pe care le are, are această capacitate necesară de a împinge proiecte vizionare, proiecte de ţară. Am avut experienţa nefericită, din păcate, a unor proiecte de gen „România Educată“, care au fost nişte eşecuri, fără doar şi poate în ultimii 10 ani. Dar avem un preşedinte matematician.
Matei Udrea: Şi premierul tot matematician este.
Pavel Popescu: Nu suntem în campanie electorală, deci, cu siguranţă, nu mă puteţi suspecta că vreau să fac PR spunând aceste lucruri. Dar cred că preşedintele Nicuşor Dan, după ce îşi va seta o echipă – pentru că echipa prezidenţială încă se setează, e la început de prim mandat – va avea capacitatea în câteva luni să înţeleagă miza acestei schimbări dramatice a omenirii. Vă spun cu siguranţă că instituţiile statului au capacitatea să expună această nouă viziune la nivel politic! Sunt oameni în instituţiile statului care se ocupă de aceste lucruri şi, cu siguranţă, o fac.
Matei Udrea: Şi care şi înţeleg?
Pavel Popescu: Şi care le şi înţeleg, da! Decizia este una politică. Eu mizez pe faptul că preşedintele României poate seta această viziune! Nu are pârghiile constituţionale să o implementeze, dar odată ce un preşedinte setează o viziune, în mod automat guvernul, coaliţia… Când ceva vine de la preşedinte ca proiect de ţară, se execută! Îmi pare rău că în ultimii 10 ani am ratat şanse majore de a face aceste lucruri. Dar s-a schimbat o foaie! Eu de aceea am spus preşedinte, pentru că preşedintele, care e matematician, poate înţelege miza – şi o înţelege! – setează acest proiect de ţară, de exemplu AI-ul, vom găsi resursele necesare şi guvernul va găsi resursele necesare să le implementeze. Şi cu tot respectul vă spun, aţi adus în discuţie mentalităţi de Secolul XIX, dar vă contrazic! Pentru că există în guvernul României miniştri deştepţi, care au capacitatea necesară. Sau oameni în instituţiile statului sau conducători în instituţii şi agenţii care înţeleg aceste lucruri. Sunt inclusiv oameni care au venit din mediul privat, şi-au lăsat joburile, ieri vorbeam cu un secretar de stat care câştiga de cinci ori mai mult şi a venit să pună osul într-un proiect de genul ăsta pentru ţară. Avem un ministru de la energie foarte smart (isteţ – n. red.), cum l-am avut pe fostul meu coleg, Burduja, un tip foarte smart, care a încercat să facă ceva şi pe digitalizare. A făcut ceva pe zona de energie. Acum e un ministru de la PSD, Bogdan Ivan, ştiu că are capacitatea de a înţelege aceste lucruri, filling-ul, vibe-ul. Nu e suficient astăzi! Ai nevoie de acea chestiune vizionară care să vină de mai sus de tine, de la prim-ministru. Şi dacă vom avea norocul să vedem această viziune de la cel mai înalt nivel, eu cred că va putea fi implementată de preşedinte.
Matei Udrea: Deci, pe scurt, ca să fac o sinteză, dumneavoastră vedeţi faptul că România, într-o perioadă de timp medie, va deveni independentă energetic şi chiar capabilă să furnizeze foarte multă energie şi ar putea susţine…
Pavel Popescu: Automat, ai 50% din componenta care te califică…
Matei Udrea: …venirea unor companii big tech americane. Sau chinezeşti?
Pavel Popescu: Eu sunt aici tranşant…
„Eu nu sunt fanul ideii de a avea un giga-factory chinezesc aici“
Matei Udrea: Aţi spus că la nivel mondial sunt doi jucători pe piaţa AI!
Pavel Popescu: Sunt doi jucători, cu siguranţă! Eu nu sunt fanul ideii de a avea un giga-factory chinezesc aici…
Matei Udrea: Ce înseamnă giga-factory? Explicaţi-le oamenilor!
Pavel Popescu: AI-ul funcţionează pe capacităţi de procesare de date. Ce înseamnă? Înseamnă centre mari de date! Dumneavoastră, când intraţi pe o aplicaţie simplă de AI, când intraţi pe ChatGPT sau Grok şi încărcaţi o poză cu un căţel şi îi daţi comandă acelei aplicaţii de a transforma acea poză într-un video cu căţeluşul care dă din coadă, acea informaţie se duce într-un centru care procesează acel task pe care dumneavoastră i l-aţi dat.
Matei Udrea: Şi dumneavoastră spuneţi că astfel de centre se pot face în România!
Pavel Popescu: Astfel de centre implică extrem de multă energie. Implică extrem de multă infrastructură de servere, de semiconductori! E o infrastructură greu de imaginat, un centru de calcul exponenţial mai mare faţă de ce ne-am obişnuit noi. Gândiţi-vă că doar când procesezi o astfel de poză tu cheltui o cantitate de energie mult mai mare decât prin faptul că ai vorbit, cum vorbeam până acum, pe un chat de social media, ca să facem o comparaţie între ceea ce făcea un utilizator online versus a crea ceva, a comanda unui mare computer să creeze ceva.
Matei Udrea: Vă pun două întrebări aici. 1) De ce ar veni o mare companie americană la noi, să facă un astfel de centru mare de prelucrare a datelor? Şi 2) De ce ar fi interesaţi românii să vină o astfel de companie care, ca să-i citez pe suveranişti, să ne ia nouă energia, ca să-şi facă ei chestiile astea?
Pavel Popescu: Ăsta este viitorul! În primul rând, România este astăzi în punctul în care are absolut toate argumentele pentru a atrage investiţii americane. V-am spus la începutul interviului că uneori cred că nu am comunicat suficient de bine părţii americane costurile, inclusiv diplomatice, pe care le plătim în raport cu competitorii americani. Trebuie să discutăm deschis despre aceste lucruri. Deci, avem aceste argumente. Marile companii nu vor veni niciodată într-un loc care nu este suficient de marketat. Este o competiţie! Noi, în momentul de faţă, suntem într-o competiţie cu Polonia, cu Bulgaria, cu toată lumea care vrea… Pentru că toată lumea doreşte amprenta americană, toată lumea doreşte investiţii americane. Cred că trebuie să dezvoltăm această componentă de a prezenta argumentele pe care le avem. Dar ce avem în plus, ca să vă dau răspuns la întrebare: energia!
Matei Udrea: Deci, în primul rând, americanii ar veni pentru că aici găsesc energia. Bun! Şi a doua întrebare. De ce ar vrea poporul român să-şi dea energia la aceşti imperialişti care vin să facă şi să dreagă?
Pavel Popescu: Poporul român nu dă energia acestor imperialişti, România contribuie cu o resursă la o investiţie care produce plusvaloare exponenţială în economie! Să ai astăzi pe teritoriul statului român un jucător de talia Amazon… Avem deja nişte birouri Amazon în România. Să ai un jucător de talia Space X… Am început, punctual, proiecte cu Space X. E un lucru senzaţional şi pentru simplul branding al ţării. Să ai un jucător pe semiconductori, de exemplu, precum TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company – n. red.) sau un Foxconn… De ce are succes Germania? Pentru că are astfel de investiţii. Aceste parteneriate s-au făcut de obicei în Vest, acolo sunt banii şi acolo sunt resursele şi acolo este branding-ul. Că, evident, Vestul vinde! Când vii de peste Ocean, vrei să investeşti în Germania şi în Franţa prima dată şi nimeni nu spune că nu e un lucru bun. Dar astăzi vedeţi cum, ca să-i citez pe cei care invocă originile noastre dacice şi modul în care noi am fost binecuvântaţi… Într-un mod paradoxal, chiar am fost binecuvântaţi de această conjunctură! Aş spune şi de o conjunctură geografică şi geopolitică, pentru că interesul părţii americane în România este unul strategic extrem de important. Şi, repet, fidelitatea şi prietenia şi alinierea României cu cel mai bun prieten şi partener, cu Statele Unite, este incontestabilă fie că ne place, fie că nu ne place. Evident, vom discuta la nesfârşit despre tentativele Chinei de a prelua domenii strategice. Nici n-are legătură asta cu Statele Unite! Asta are legătură în primul rând cu decizia unui stat de a-şi proteja domeniile strategice. Până la urmă, decizia unui stat de a face acest lucru este în raport cu absolut toţi partenerii şi este o decizie iarăşi pozitivă a statului român faptul că s-a renunţat la cooperarea cu China pe anumite domenii strategice, acele linii roşii de care vorbeam, şi ne-am orientat în direcţia corectă, în direcţia democratică, în direcţia celor cu care simţim din punctul de vedere al valorilor cu care ne-a lăsat, practic, Dumnezeu. Deci, cred că un proiect de ţară cel puţin la nivel de statement (declaraţie de intenţie – n. red.), care să fie urmărit de o echipă a preşedintelui în mod constant ca o direcţie, va ajunge să fie implementat de orice guvern. Pentru că, repet, indiferent de cât ne-am biciui noi în spaţiul public – avem acest reflex, de a ne plânge tot timpul de cât de slabi suntem, cât de incapabili de a face lucrurile în mod corect, cât de slabă este România, că ăsta este discursul întreţinut, de altfel, şi de Federaţia Rusă prin războiul hibrid care se întâmplă pe teritoriul statului român – noi ar trebui să ne uităm la aceste argumente care sunt în faţa noastră. Sunt palpabile şi să începem să lucrăm cu ele.
Matei Udrea: Aşadar, dumneavoastră consideraţi că proiectul de ţară trebuie să fie de a încerca să intrăm în acest joc cu AI-ul, aducând companii americane.
Pavel Popescu: România, un AI-maker nation!
Matei Udrea: Ultima chestiune. În câţi ani vedeţi dumneavoastră plauzibil să se poată întâmpla lucrul ăsta?
Pavel Popescu: Eu spun că în 3 ani de acum încolo noi nu vom mai recunoaşte lumea în care trăim! În 3 ani de acum! România mai are astăzi între şase luni şi maxim un an pentru a se decide dacă vrea să fie o componentă pe harta lumii AI! Avem între şase luni şi… Nu ştiu dacă avem un an! În câţiva ani de acum, adică în 3 ani de acum, totul se va rezuma la lupta aceasta pe capacităţile de calcul! Într-o economie care va migra în totalitate în digital, miza supremă va fi ce capacităţi de calcul are ţara respectivă! Va fi fix atât de simplu: ce capacităţi de procesare de date are ţara respectivă! Aţi văzut că şi companiile comerciale au limitele lor din punctul de vedere al investiţiilor pe care le fac. O companie comercială are nevoie şi ea de resurse de la statul respectiv, are nevoie de reglementări etc. Când scalezi acest lucru, nu ai cum să faci performanţă pe domeniul AI dacă nu ai partener un stat! Nu ai cum dacă n-ai partener un guvern, mai multe guverne, dacă n-ai parteneriate în mai multe guverne. Şi aici mă întorc din nou la argumentul suprem, acel check-box pe care alţii nu-l au, şi anume capacitatea de a produce energie! AI nu există fără energie, nu poţi să fii relevant pe harta AI fără energie. Iar România este relevantă pe harta energiei! România este extrem de relevantă pe harta energiei europene! Ar fi păcat ca România să nu bifeze şi cealaltă căsuţă care reprezintă setarea unei strategii şi atragerea investiţiei propriu-zise în AI, ţinând cont de faptul că avem această capacitate.
Matei Udrea: Aţi spus că lupta se dă între SUA şi China. Asta înseamnă că Rusia, de exemplu, va rămâne în afara acestei noi lumi digitale?
Pavel Popescu: Rusia a intrat deja, natural, în ecosistemul Chinei. Rusia, Iranul, alte ţări cu regimuri dictatoriale vor primi tehnologia de la China. De cealaltă parte, lumea liberă, Europa, inclusiv România, trebuie să se poziţioneze în tabăra Statelor Unite.
Matei Udrea: Mulţumesc foarte mult!
Pavel Popescu: Cu mare drag!
