Sergiu Costache, actor cu numeroase filme şi seriale la activ, surprinde din nou publicul cu prestaţia sa dintr-o comedie care va rula în cinematografe din 10 februarie: „În pielea mea”, filmul de debut al tânărului regizor Paul Decu (absolvent al masterului de regie MetFilm School, Londra). „Este o comedie foarte bună la care cu siguranţă oamenii vor râde şi se vor simţi bine, se vor relaxa”, asigură actorul, într-un interviu publicat în exclusivitate de News.ro. În plus, el vorbeşte despre stereotipuri şi despre cele mai importante lucruri pentru o relaţie de cuplu armonioasă.
Povestea urmăreşte un amuzant schimb de roluri pe care patru cupluri îl fac într-un weekend, pentru a lămuri disputa „cui îi este mai greu”… aşa că fetele au programul de relaxare al băieţilor şi invers. Sergiu Costache e Vio, „băiatul bun şi sub papuc” care lucrează în IT, aflat într-o relaţie cu Emma (Ioana Gherman), o avocată de succes, lideră incontestabilă în compania la care lucrează, dar şi acasă.
Din distribuţie mai fac parte: Ioana State, George Tănase, Vlad Gherman, Azaleea Necula, Alexandra Răduţă, Gabriel Vatavu, Mihai Găinuşă, Ioana Ginghină şi alţii.
Filmul „În Pielea Mea” va putea fi văzut în cinematografe din 10 februarie, distribuit de T.R.I.B.E. Films.
Ce te-a tras pe tine la personajul ăsta din scriitură, în comparaţie cu alte personaje pe care le-ai jucat? Cum l-ai descrie tu în câteva cuvinte şi care au fost cele mai importante indicaţii primite de la Paul?
Sergiu Costache: M-a atras la acest personaj, Vio, faptul că e diferit faţă de alte personaje pe care le-am jucat. Mai ales că în acea perioadă, când am acceptat proiectul, jucam constant un băiat rău. Mi-a plăcut, a fost o provocare frumoasă pentru mine, fiind un personaj şi un film total diferit faţă de ce făcusem până în acel moment. Deşi, cred că personajul are un umor similar cu al meu. Nu a fost nevoie să adaug foarte multe lucruri pentru că el e un personaj timid, e genul de personaj care nu prea ia decizii, adică la acest capitol se bazează foarte mult pe partenera sa. Paul l-a construit foarte bine, e trasat foarte bine, nu aveam ce să adaug în plus. Am lucrat cu materialul pe care l-am primit, cu ceea ce a scris Paul şi ne-am înţeles foarte bine.
Cum influenţează felul în care te simţi într-un costum, dinamica personajului sau felul în care simţi mai aproape personajul?
S.C.: Costumele şi machiajul ajută foarte mult. Mi s-a spus tot timpul în facultate că în momentul în care îmbraci un costum dinamica personajului va fi total diferită faţă de ce construim noi până atunci, stând la masă şi citind. Şi asta se întâmplă nu doar în acest film, ci în toate producţiile în care am jucat, la toate personajele pe care le-am interpretat. Costumul este un element important care te ajută enorm la construcţia personajului. Mi-au plăcut locaţiile, au fost foarte bune şi primitoare, am avut o echipă bună care ne-a ajutat, a găsit tot ce am avut nevoie, am filmat şi în Deltă. Şi aş vrea să menţionez un lucru, când am auzit că vor fi undeva la 25 de zile de filmare, am rămas surprins. Pentru că nu prea există în zilele noastre un buget pentru atât de multe zile de filmare şi atunci mi-am dat seama că sunt oameni serioşi care au încredere în acest proiect şi că nu fac totul pe grabă. Sigur că putem face un produs bun şi în mai puţine zile, dar cu mai mult efort, cu mai mult stres. E un plus că am avut suficient timp să filmăm, pe lângă faptul că am repetat foarte mult. Chiar dacă am avut 25 de zile de filmare, ne-am întâlnit cu toţii înainte şi am repetat foarte mult. Când eram pe set ştiam deja ce avem de făcut. Mai făceam doar mici ajustări în funcţie de cameră, din punct de vedere tehnic, poate chiar şi din punctul de vedere al actoriei, pe alocuri, dar noi ştiam deja ce avem de făcut. Chiar dacă ne-am distrat şi am râs foarte mult, am fost şi foarte serioşi şi ne-am dedicat întru totul acestui proiect.
Cât e de apropiată e dinamica lui de cuplu de tipurile de relaţii pe care le-ai văzut tu? Îl consideri un tip submisiv sau pur şi simplu un tip blând, timid?
S.C.: E doar un tip blând, e un tip timid, iar asta nu înseamnă că nu este în stare să se încalţe singur sau să i se dea de mâncare precum unui bebeluş. Omul are un job stabil, e serios şi muncitor. Doar că nu este genul de bărbat care să dea cu pumnul masă, care să ia deciziile singur şi să facă doar ce vrea el. Am întâlnit genul ăsta de dinamică şi de bărbat căruia nu e frică de vulnerabilitate. Sigur că este foarte sensibil, adică toate miştourile care se fac pe seama lui îl afectează, dar cumva îşi acceptă soarta sau imaginea asta şi nu se complică, nu ripostează. Adică e conştient de limitele lui, de ceea ce poate şi ce nu poate face, cine îl acceptă bine, ci ne nu, iarăşi bine.
Şi ce crezi că l-a atras cel mai mult la partenera lui şi ce apreciază cel mai mult la ea?
S.C.: În timp ce ajungi să cunoşti o femeie, îţi dai seama dacă poţi convieţui şi poţi relaţiona cu anumite caracteristici. Cu siguranţă el avea nevoie de o parteneră mai decisă şi mai directă, mai hotărâtă, ca să balanseze cumva ceea ce el nu poate face. Adică clar asta şi-a dorit. O persoană care să-l conducă cumva. Şi siguranţa ei l-a atras. Cred că faptul că au ajuns să se cunoască, să îşi ştie vulnerabilităţile şi să îşi acopere unul altuia golurile pe care celălalt le are. Poate sunt bărbaţi care nu pot convieţui cu un caracter puternic, cum este cel al personajului pe care îl interpretează partenera mea, Oana Gherman. Dar Vio poate accepta acest lucru cu bucurie, cum şi personajul Oanei poate accepta că nu are un bărbat care este imaginea standard a ceea ce înseamnă stereotipul de bărbat pentru societate. La baza relaţiei lor stă, de fapt, iubirea. Oricum ar fi, ne acceptăm aşa cum suntem, dacă ne iubim, trăim lângă acel om şi cu minusul, şi cu plusul, şi cum o fi.
În ce fel crezi că l-a ajutat experimentul ăsta a se relaţioneze mai bine cu partenera lui, respectiv cu prietenii lui?
S.C.: Când locuieşti cu o persoană atât de mult timp, poate nu ţi se mai face atât de dor de ea ca la început şi, după acest experiment, Vio şi-a dat seama cât de mult o iubeşte şi cât de mult i-a lipsit, pentru că îşi petreceau mult din timpul liber împreună. În plus, datorită acestui moment, a realizat cât de greu este să fii în pielea unei femei. Asta l-a ajutat foarte mult să-şi dea seama de fapt, ce vrea, şi anume să fie cu iubita lui până la adânci bătrâneţi. Şi relaţia lor s-a transformat în bine. Iar în relaţia cu băieţii, cred că peripeţiile prin care au trecut i-au legat şi mai mult. Oricum, au petrecut mai mult timp împreună decât petreceau de obicei.
Care sunt, din punctul tău de vedere, cele mai răspândite sau enervante stereotipuri despre bărbaţi şi femei care ne fac rău, care ne strică, de fapt, imaginea despre noi şi despre ceilalţi?
S.C.: În primul rând ar fi stereotipul acesta că „bărbatul nu trebuie să fie vulnerabil”. Ori, din contră, ar trebui să fie o virtute şi este un plus, cred că bărbaţii puternici sunt cei care recunosc că sunt vulnerabili, sunt sinceri şi deschişi cu emoţiile lor. Iar în ce priveşte femeile, stereotipul susţine opusul că „ele ar trebui să fie femei şi ar trebui să fie mult mai vulnerabile şi să rămână femei” închise în imaginea aia cum se trăia pe vremea bunicilor, fiecare cu rolurile lui domestice, când femeia stătea doar acasă şi nu avea niciun cuvânt de spus, ceea ce nu e deloc ok. Eu cred în egalitate şi în faptul că putem, indiferent de moment, să interacţionăm diferit, să ne împărţim responsabilităţile şi să nu ne identificăm cu nişte roluri. Mai glumesc cu soţia mea că „dacă mă vede bunicul meu făcând curăţenie se răsuceşte în mormânt”, tocmai ca să pun distanţa asta faţă de moda aia veche. Suntem egali. Toate stereotipurile vin din zona aia care ne împarte nişte roluri standard. Rolul unei femei nu este cel impus de o cutumă de tipul „să aibă grijă de casă şi de copii”, asta e o mentalitate veche, un stereotip masculin vechi, care vedea altfel ideea de putere, cu care în relaţiile de astăzi nu avem nimic de-a face. Pur şi simplu n-ar mai trebui să existe asemenea mentalitate. E o tâmpenie sinistră.
Poate comedia sau filmul în general să schimbe ceva, inclusiv din acest punct de vedere, al demontării unor sterotipuri?
S.C.: În general da, dar în sensul că un film, un serial, o operă de artă, pune stereotipurile pe tapet, atrage atenţia asupra lor. Şi depinde din ce punct de vedere privim lucrurile. Dacă sunt oameni care văd sau înţeleg mesajul, care se uită activ la artă şi divertisment cu atenţie la mesaje, sigur, poate schimba ceva, dar dacă oamenii vor pur şi simplu să vină la o comedie bună şi să se simtă bine, ceea ce cu siguranţă se va întâmpla la acest film, mesajul nu este primul lucru pe care-l observă.
Care sunt din punctul tău de vedere cele mai importante lucruri într-o relaţie armonioasă de cuplu?
S.C.: Cred că, în primul rând, e vorba de comunicare. În momentul în care comunici şi ajungi să spui partenerului tău ce ţi-ai dorit sau ce nu ţi-ai dorit şi eşti dispus să faci mici sacrificii, atunci cred că acea relaţie poate trece cu brio peste momentele grele. Aş spune că, pe lângă o bună comunicare, sunt şi micile sacrificii sau compromisuri. Un exemplu simplu şi la îndemână: dacă eu stau cinci ore să văd un meci de fotbal, lasă-mă să-l văd şi după aia vedem o comedie romantică sau ce vrei tu, avem şi timpul nostru, împreună. Şi invers, e doar un exemplu din viaţa cotidiană, ceva simplu şi mic, despre timpul pentru pasiunile fiecăruia, timpul petrecut împreună.
Într-o lume care e atât de încleştată, care crezi că ar fi lucrurile care ne-ar ajuta cel mai mult, dincolo de a privi o comedie, să ne relaxăm, să ne privim, să ne acceptăm unii pe alţii?
S.C.: În primul rând să lăsăm puţin ego-ul la o parte, să fim mai smeriţi, să ne ascultăm, şi să nu judecăm. Noi românii avem un talent mare la a judeca şi a pune etichete înainte, să ne dăm cu părerea fără să cunoaştem sau să încercăm să cunoaştem. Generalizez pentru că am văzut asta constant până acum, şi se menţine în viaţa reală şi în online. Ar fi tare fain dacă am reuşi să nu mai facem acest lucru. Şi cu siguranţă ne-am înţelege mult mai bine. Ca să nu mai fie lumea încleştată, să fim noi cu toţii mai deschişi, mai puţin grăbiţi la judecată şi mai atenţi, mai relaxaţi, mai buni.
Ai participat anul trecut la emisiunea „La Bine şi la Roast”. Cine-ai vrea să îţi mai facă un roast anul ăsta şi de ce anume ai vrea să se lege?
S.C.: Toţi, că sunt talentaţi toţi comedianţii pe care-i avem. Am participat la emisiunea „La Bine şi la Roast” de la ProTV cu bucurie şi ştiu şi eu că am tot felul de elemente de care oamenii se pot lega clar şi frumos şi bine. Aşa că nu am vreo preferinţă. Cine vrea e binevenit. E ok. S-a vorbit de origini, despre faptul că pot fi confundat cu băieţii din clanuri, cu cei care livrează mâncare şi tot aşa… Nu s-a zis despre ceva real, de exemplu, de faptul că am o grijă, poate exagerată, de fetele mele, de soţia mea, de fetiţa mea, adică ziua îmi începe în funcţie de ele şi mă pun tot timpul pe locul doi. Dar nici eu n-am vorbit despre asta vreodată, până acum.
Revenind la „În Pielea Mea”, cum ai descrie tu filmul, pentru prieteni?
S.C.: Este o comedie foarte bună la care cu siguranţă oamenii vor râde şi se vor simţi bine, se vor relaxa. Soţia mea l-a văzut, este foarte obiectivă şi s-a distrat foarte tare, atât ea cât şi fetiţa mea. Ori dacă şi fetiţa mea s-a distrat şi a râs, eu sunt mulţumit.
