Interzis accesul: Mii de kilometri de drumuri forestiere, trasee fantomă în inima pădurii

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, se fac demersuri pentru extinderea drumurilor forestiere, concomitent cu realizarea unor lucrări de reabilitare a căilor de acces afectate de torenţi, în urma ploilor înregistrate pe parcursul primăverii.

„Pentru asigurarea accesibilitaţii în bazinetele forestiere, Direcţia Silvică Buzău administrează şi întreţine o reţea de 919,6 kilometri de drumuri auto forestiere. De asemenea, se analizează oportunitatea construirii a unor drumuri noi. Concomitent, se lucrează la refacerea drumurilor auto forestiere calamitate pentru a se putea asigura accesul forţelor de intervenţie în cazul producerii unor incendii sau evenimente deosebite în fondul forestier”, informează Direcţia Silvică Buzău via Agerpres.

În contextul în care, pe parcursul verii, numărul de turişti creşte, Vârful Penteleu şi Lacul Vulturilor din munţii Buzăului numărându-se printre principalele atracţii, personalul silvic atrage atenţia că, pe reţelele de drumuri forestiere, accesul autoturismelor este interzis.

„Deocamdată avem nişte drumuri în reabilitare, nişte corectări de torenţi prin PNRR în derulare, lucrări care susţin aceste drumuri având rolul de a atenua viiturile din amonte, pentru a nu afecta localităţile din aval şi de a susţine malurile şi drumurile forestiere. Cea mai mare reţea de drumuri forestiere este în raza Ocolului Silvic Gura Teghii, în jur de 300 de kilometri, Cislău cu peste 200 de kilometri şi Nehoiu cu peste 100 de kilometri. Drumurile sunt interzise circulaţiei publice, sunt pentru uz propriu, oferim acces proprietarilor particulari de pădure, dar nu pot fi folosite pentru plimbare. Mai sunt drumuri cum este Bâsca Mică sau Bâsca Mare către Comandău, spre localităţi mari unde este acceptat, dar, în general, drumurile sunt tehnologice pentru ocoalele silvice. Pe jos, cu bicicleta se poate circula, dar cu maşina este interzis”, a precizat directorul Direcţiei Silvice Buzău, Ciprian Valentin Silvestru-Grigore.

Prin cele 7 ocoale din subordine, Direcţia Silvică Buzău asigură managementul forestier pentru o suprafaţă de 66.673 hectare pădure de stat şi 19.733 hectare păduri particulare.

Președintele PSD denunță ‘zvonuri’ și ‘perdele de fum’: ‘Îi lăsăm pe alții să se bată pe funcții!’

Deznodământ tragic în cazul dispariției româncei în Italia: Un alt român ar deține ‘cheia’ misterului; cum a fost găsit trupul neînsuflețit al Denisei