Cele trei zile de doliu vor începe joi, 31 octombrie, şi se vor încheia sâmbătă, 2 noiembrie, a declarat presei Victor Torres, ministrul pentru Politici teritoriale, adăugând că premierul Pedro Sanchez va vizita joi zonele afectate.
Cel puţin 64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma celor mai mortale inundaţii care au lovit Spania în ultimele trei decenii, după ce ploile torenţiale au lovit marţi regiunea estică Valencia, lăsând unele zone izolate, au anunţat miercuri autorităţile locale, citate de Reuters.
Salvatori în bărci pneumatice au lucrat toată noaptea pentru a căuta şi salva cât mai multe persoane izolate în oraşul Utiel, conform imaginilor surprinse la faţa locului.
Potrivit meteorologilor, cantităţi de ploaie care se înregistrează de obicei într-un an au căzut în decurs de opt ore în unele zone din Valencia, afectând fermele dintr-o regiune care produce aproape două treimi dintre citricele cultivate în Spania, unul dintre cei mai mari producători din lume.
Denis Hlavaty a povestit cum şi-a petrecut noaptea blocat în benzinăria unde lucrează, în timp ce nivelul apelor creştea, şi cum alţi oameni s-au urcat pe maşini pentru a supravieţui. „A venit un râu. Uşile au fost smulse şi mi-am petrecut noaptea acolo, înconjurat de apă de doi metri adâncime. Am stat pe partea de sus a unui raft, singurul care mai rămăsese, deoarece întreaga benzinărie dispăruse”, a declarat el, încă în uniforma plină de noroi.
Carlos Mazon, preşedintele regiunii Valencia, a declarat într-o conferinţă de presă că unele persoane au rămas izolate în zone inaccesibile.
„Dacă serviciile de urgenţă nu au ajuns încă acolo, acest lucru nu se întâmplă din cauza unei lipse de resurse sau de disponibilitate, ci a unei probleme de acces”, a spus Carlos Mazon, adăugând că accesul în anumite zone era „absolut imposibil”.
Cel puţin 62 de persoane au murit în Valencia, în timp ce autorităţile din regiunea interioară centrală Castilla La Mancha au declarat că furtuna, care a măturat o mare parte din coasta mediteraneană a Spaniei, a provocat moartea a două persoane şi dispariţia altor câteva.
Premierul Pedro Sanchez a promis că va reconstrui infrastructura distrusă şi a declarat într-un discurs televizat: „Pentru cei care în acest moment încă îşi caută persoanele dragi, întreaga Spanie plânge alături de voi”.
Zeci de videoclipuri distribuite pe reţelele de socializare în timpul nopţii au părut să arate oameni blocaţi de ape, unii urcându-se în copaci pentru a evita să fie luaţi de viitură. Imaginile arătau salvatori care transportau mai multe femei în cupa unui buldozer.
„(Inundaţiile) au luat mulţi câini, mulţi cai, au luat totul”, a declarat Antonio Carmona, muncitor în construcţii şi locuitor din Alora, în regiunea sudică Andaluzia. „Un alt vecin a rămas blocat în maşină şi nu ştim dacă este bine sau nu”, a adăugat el.
Trenuri spre oraşele Madrid şi Barcelona au fost anulate din cauza inundaţiilor, iar şcolile şi alte servicii esenţiale au fost suspendate în zonele cele mai afectate.
Serviciile de urgenţă au îndemnat cetăţenii să evite orice tip de deplasare şi să urmărească actualizările din surse oficiale, iar o unitate militară specializată în operaţiuni de salvare a fost desfăşurată în unele zone pentru a-i ajuta pe salvatorii locali.
În unele zone din Valencia, cum ar fi oraşele Turis, Chiva sau Bunol, s-au înregistrat cantităţi de precipitaţii de peste 400 mm, ceea ce a determinat agenţia meteorologică de stat AEMET să emită marţi o alertă cod roşu.
Pe măsură ce ploaia a scăzut în intensitate, alerta a fost coborâtă la cod galben, însă, în condiţiile în care furtuna s-a deplasat în direcţie nord-estică, serviciul meteorologic regional din Catalonia a emis o alertă cod roşu valabilă pentru zona din jurul Barcelonei, avertizând asupra riscului de vânt puternic şi grindină.
Bilanţul victimelor pare să fie cel mai grav din Europa după inundaţiile din 2021, când cel puţin 185 de persoane au murit în Germania.
Este cel mai mortal dezastru asociat inundaţiilor produs în Spania după anul 1996, când 87 de persoane şi-au pierdut viaţa lângă un oraş din Pirinei.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pe reţeaua socială X că Europa este pregătită să ajute. „Ceea ce vedem în Spania este devastator”, a scris oficialul pe X.
ASAJA, unul dintre cele mai mari grupuri de fermieri din Spania, a declarat marţi că se aşteaptă la pagube semnificative pentru culturi.
Oamenii de ştiinţă afirmă că fenomenele meteorologice extreme sunt din ce în ce mai frecvente în Europa pe fondul schimbărilor climatice. Conform meteorologilor, încălzirea Mediteranei, care amplifică evaporarea apei, joacă un rol-cheie în intensificarea ploilor torenţiale.
„Evenimentele de acest tip, care obişnuiau să se producă la multe decenii distanţă, devin acum mai frecvente, iar capacitatea lor distructivă este mai mare”, a declarat Ernesto Rodriguez Camino, meteorolog principal la agenţia de stat şi membru al Asociaţiei Spaniole de Meteorologie.