Inundaţii pe insulele greceşti Paros şi Mykonos în urma unor ploi diluviene. Şcoli închise pe mai multe insule la Marea Egee, în urma revărsării unor cursuri de apă

Insulele Paros şi Mykonos, foarte frecventate de turişti în sezonul estival, sunt afectate luni seara de ploi diluviene şi de inundaţii bruşte care continuă marţi, anunţă marţi oficiali locali, care precizează că nicio victină nu a fost semnalată imediat, relatează AFP.

Primarul Paros, Costas Bizas, anunţă că un curs de apă a ieşit din matcă, în satul de pescari Naousa, a inundat magazine şi locuinţe şi a luat 40 de vehicule.

Agenţia Protecţiei Civile îi îndemna luni pe locuitorii din Paros şi Mykonos să rămână în interior.

Precipitaţiile intense urmează să se deplaseze către Insulele Chios, Samos şi Ikaria.

Potrivit serviciilor meteorologice, ploi însoţite de rafale de vânt de până la 74 de kilometri pe oră reprezintă un ”pericol” şi urmează să continue marţi.

Şcolile au fost închise preventiv pe insulele Paros, Mykonos, Rodos , Kos, Kalymnos, Symi şi Tilos.

China reafirmă politica de ambivalență față de războiul din Ucraina

Ministerul Finanţelor anunţă că, la ediţia FIDELIS de aprilie, donatorii de sânge vor avea o dobândă de 7,6%. Până în prezent, 26.618 de donatori-investitori au subscris aproape 2,9 miliarde lei