Inundaţii puternice în urma unor ploi importante în nord-estul Spaniei

Știri de azi | Inundaţii puternice în urma unor ploi importante în nord-estul Spaniei - Știri de azi |
#image_title

Regiunea spaniolă Valencia şi alte regiuni din estul Spaniei au înregistrat în noaptea de duminică spre luni ploi puternice, care nu au cauzat pagube majore cunoscute, şi rămâneau în alertă cod roşu, la 11 luni după inundaţii sângeroase, soldate cu 230 de morţi, în octombrie 2024, relatează AFP.

”Situaţie foarte complicată azi (luni), în regiunea mediteraneană”, avertizează luni pe X agenţia meteorologică spaniolă AEMET.

Precipitaţii nocturne au provocat unele inundaţii şi au condus la revărsarea unei râpe, la Aldaia, una dintre cele mai afectate localităţi în Valencia de inundaţiile care s-au soldat cu 230 de morţi anul trecut în estul Spaniei, însă fără să cauzeze pagube, scrie presa locală.

ŞCOLI ÎNCHISE ÎN VALENCIA

Duminică, AEMET a emis o alertă cod roşu de ”pericol extraordinar” în anumite părţi ale provinciilor Tarragona, Castellón şi Valencia.

Locuitorii regiunii au primit un mesaj de la Protecţia Civilă, care le cerea să fie extrem de vigilenţi.

Primăria din Valencia a decis să nu deschidă, luni, şcolile şi colegiile, dar şi bibliotecile, parcurile, grădinile şi cimitirele.

Alte localităţi din zona metropolitană a celui de-al treilea oraş din Spania, foarte afectat de inundaţiile de anul trecut, dar şi în sudul Cataloniei au luat aceeaşi decizie.

Inundaţiile din octombrie 2024 au fost provocate de ploi extrem de abundente, consecinţa unei ”picături reci”  -izolată, la mare altitudine, un fenomen meteorologic frecvent toamna pe coasta mediteraneană spanniolă -, ale cărei efecte sunt consolidate de modificările climatice şi o urbanizare importantă a zonelor afectate.

Această catastrofă i-a înfuriat pe sinistraţi, care au criticat gestionarea aletrei şi operaţiunile de salvare, pe fondul unui scandal între Guvernul central de stânga şi autorităţile regionale de dreapta pe tema competenţelor unora şi altora în aceste domenii.

De atunci, locuitori participă cu regularitate la manifestaţii la care acuză Executivul regional de faptul că nu a prevăzut suficient de din timp pericolul ploilor torenţiale.

Știri de azi | INTERVIU – Ileana Racheru, expert în spaţiul ex-sovietic: Explicaţia pentru votul din R. Moldova e că societatea şi presa s-au mobilizat, iar populaţia e mult mai obişnuită cu manipulările Rusiei. România ar putea să tragă foarte multe învăţăminte - Știri de azi |

INTERVIU – Ileana Racheru, expert în spaţiul ex-sovietic: Explicaţia pentru votul din R. Moldova e că societatea şi presa s-au mobilizat, iar populaţia e mult mai obişnuită cu manipulările Rusiei. România ar putea să tragă foarte multe învăţăminte

Știri de azi | Alegeri în R. Moldova – Numărarea voturilor s-a încheiat – PAS – 50,20%, ”Blocul Patriotic” – 24,17% / Care sunt rezultatele din diaspora, din Chişinău, din Găgăuzia şi din Transnistria - Știri de azi |

Alegeri în R. Moldova – Numărarea voturilor s-a încheiat – PAS – 50,20%, ”Blocul Patriotic” – 24,17% / Care sunt rezultatele din diaspora, din Chişinău, din Găgăuzia şi din Transnistria