Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat joi, despre proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraţilor, că în coaliţie nu s-a ajuns la un punct de vedere comun, privind viitoarea formă a proiectului, iar Guvernul aşteaptă motivarea CCR Despre disputele privind avizul CSM şi observaţiile Ministerului Justiţiei, Dogioiu a precizat că va cere să recitească transcrierea şedinţei de guvern în care s-a adoptat proiectul, pentru că nu îşi aduce aminte să se fie opus cineva.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat, despre legea privind pensiile magistraţilor, respinsă de CCR, că nu are niciun fel de detalii legate de forma de adoptare a acestui act normativ, pentru că nu au fost stabilite. ”Coaliţia nu a ajuns la un punct de vedere comun, din acest punct de vedere. Ceea ce pot să vă spun este că, în mod normal, aşteptăm motivarea Curţii Constituţionale, să vedem ce au avut de spus judecătorii Curţii şi conform regulii, în cazul deciziilor CCR, care e calea de urmat”, a precizat Dogioiu.
Despre afirmaţia preşedintelui interiman al PSD, Sorin Grindeanu, că, dacă viitoarea lege privind pensiile magistraţilor va fi considerată neconstituţională, guvernul ar trebui să plece, indiferent dacă prin demisie sau prin moţiune de cenzură, Ioana Dogioiu a precizat că nu a fost o respingere pe fond, ci a fost o respingere pe procedură, la CCR, la limită, ia patru judecători au considerat că procedura a fost îndeplinită, cinci au considerat că nu a fost îndeplinită.
”De aceea este foarte important să citim motivarea şi să citim şi opiniile separate, ceea ce nu pune sub nicio formă, sub semnul întrebării, decizia însăşi”, a arătat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Ea a subliniat că în comunicatul Curţii Constituţionale se precizează că motivul pentru care sesizarea a fost admisă este faptul că nu au fost aşteptate 30 de zile pentru ca CSM să se pronunţe. ”Personal înţeleg din asta că nu lipsa avizului în sine este o problemă, ci faptul că nu a fost aşteptat suficient timp, o chestiune care, sigur, reprezintă un standard orecum nou în materie, raportat la jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, a afirmat Dogioiu.
Întrebată dacă au existat observaţii la Ministerul Justiţiei şi dacă s-au referit şi la fond nu doar la forma acestui proiect de lege, Ioana Dogioiu a menţionat că nu a văzut observaţii la Ministerul Justiţiei.
”Nu comentez dueluri politice, din acest moment. V-am spus ce am citit cu toţii în comunicatul CCR şi vă mai pot spune că, dacă memoria nu mă înşală, dar chiar voi verifica acest aspect, voi cere să recitesc transcrierea şedinţei de guvern din momentul respectiv, în momentul adoptării acestui proiect de lege în vederea îngajării răspunderii Guvernului, eu nu mi-aduc aminte să se fie opus cineva în şedinţa de guvern”, a arătat Dogioiu.