Ion Cristoiu dă bomba: Noul președinte al României nu va mai avea aceleași puteri. CCR a afectat procesul electoral

În urma votului de duminică a rezultat un Parlament cu mai multe partide decât cel actual, dar Ion Cristoiu spune că interesul naţional este să facă un guvern cât mai repede, susţinut de o coaliţie stabilă.

Ion Cristoiu nu exclude ca în urma votului de la parlamentare să avem în sfârşit o republică semiprezidenţială unde premierul să fie cel care dictează, nu preşedintele.

Ion Cristoiu: Cine vine preşedinte nu va mai avea puterea preşedinţilor dinainte/ CCR a afectat procesul electoral/ Interesul naţional este să avem un guvern cât mai repede

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că decizia CCR de renumărare a voturilor a fost una aberantă, care a afectat rezultatul alegerilor parlamentare, dar subliniază că la acest scrutin a fost un vot mai democratic ca oricând, iar viitorul preşedinte nu va mai avea puterea pe care au avut-o predecesorii săi.

“S-a confirmat încă o dată că una din marile probleme este CCR. Avem 9 oameni, care pot să fie şi genii, care la un moment dat pot lua decizii aberante fără să poată fi contrazişi. Cazul de faţă este încă o dovadă, când vom revizui Constituţia asta, să ne gândim la puterile absolute pe care le are această instituţie. Potrivit unei modificări din 2003, CCR poate să respingă la modul absolut o lege (…) Înainte, Parlamentul, cu două treimi din voturi putea să o adopte (după respingerea CCR). Nu-mi vine să cred că într-o ţară civilizată, nu democratică, se poate întâmpla aşa ceva”, a afirmat publicistul, luni seara, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni. Campionul se luptă de zece ani cu cancerul

Ion Cristoiu dă bomba: Noul președinte al României nu va mai avea aceleași puteri. CCR a afectat procesul electoral