„Când s-a dat asta, am spus instant că nu spune nimic. În materie de Securitate fundamentale sunt două lucruri: Angajamentul olograf, care se cerea scris fix de mână ca să te prindă și să te șantajeze și după asta notele pe care le făceai erau olografe. De ce? Pentru ca băiatul, ofițerul de caz să te poată șantaja. În cazul de față aveam de-a face cu o chemare a profesorului Antonescu să dea o declarație olografă la Securitate să spună că un coleg a plecat. Nu spune nimic. Multă lume a fost chemată să dea declarații. (…) E cam greu. De unde e luată declarația? Din dosarul celui plecat? Ca să faci poliție politică nu e de ajuns să ai note de informare, trebuie să ai o victimă. Poți avea 20 de note, dacă nu ai păgubit pe respectivii, ai bătut câmpii, aia e. E rău pentru Antonescu că se păstrează secretă nota de fundamentare”, a spus Cristoiu pe blogul său.
Crin Antonescu cere să se facă lumină în cazul său
Crin Antoenscu cere marți CNSAS să publice documentul privind ancheta din 1987 în care a fost chemat să dea declarații privind un coleg din Tulcea plecat din țară: „Am fost o victimă, nicidecum un colaborator al Securității”, spune Crin Antonescu. El spune că prietenul său trăiește azi în Canada.
Candidatul susținut de coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale Crin Antonescu a cerut marți ca declarația pe care a dat-o în 1987 la Securitate să fie făcută publică.
„În 1987, un prieten al meu foarte bun, inginer-profesor, a plecat într-o excursie în Bulgaria și de acolo a încercat să plece în Austria, nereușind acest lucru, fiind capturat de organele de ordine din Bulgaria, adus ulterior în România. La plecare, el a lăsat câteva obiecte personale pentru trei prieteni foarte apropiați. Toți cei trei am fost chemați în calitate de urmăriți la Securitate să dăm declarații în legătură cu acest lucru”, a explicat Crin Antonescu.
El spune că s-a prezentat și a dat o declarație „în care n-am oferit nicio informație specială”.
Antonescu a povestit că, un an mai târziu, prietenul său a reușit să fugă din țară și că lui i-a lăsat misiunea de a-i anunța părinții.
„Cer ca această declarație să fie făcută publică, nu am nimic de ascuns, am fost o victimă a Securității, nicidecum colaborator”, a mai spus Antonescu.
Candidatul la președinția României spune că informațiile despre presupusa sa colaborare cu securitatea sunt „un atac clasic de campanie”.
„Eu nu vreau să fac nicio acuzație, nu-mi permit, însă în momentul în care nu există nici cel mai mic element ca să fiu acuzat de ceva atât de grav și totuși se vehiculează, se dă drumul pe presă și probabil se va prelua în online, ideea că Antonescu a făcut așa ceva, sau poate a făcut așa ceva, mi se pare un atac clasic de campanie și încă unul furibund”, a declarat Antonescu.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) transmite că George Crin Laurențiu Antonescu nu a fost agent sau colaborator al securității ca poliție politică.