„E limpede acum că – ca să i se permită lui Călin Georgescu – să candideze va depinde de pacea din Ucraina.
Dacă până la începutul campaniei se face pace în Ucraina impusă de către americani, mai mult ca sigur lui Călin Georgescu i se va da voie să candideze. Dacă nu, nu îi vor da voie și rămâne această întrebare – o să o mai pun: tot ceea ce face Klaus Iohannis în legătură cu Ucraina pe șest este la ordinul Washingtonului sau la ordinul Kievului?”, a transmis Ion Cristoiu.
Gazetarul Ion Cristoiu apreciază că anularea alegerilor prezidențiale nu a dus, cel puțin momentan, la „dezumflarea” lui Călin Georgescu
„Stimați telespectatori, încetul cu încetul, atât presa din Occident cât și liderii încep să se prindă și vom trăi experiența din februarie 1990 în legătură cu evenimentele din decembrie (…) că a fost o lovitură de stat pusă la cale de Armată pentru Iliescu. Băi, și ne-au tocat! Au sperat că în luna aceasta se dezumflă candidatul, numai că el deja – Călin Georgescu – are 40%. Nu numai că nu s-a dezumflat, dar a crescut pentru că între timp s-au dezumflat ei. Au sporit simpatia față de Călin Georgescu. Deci, în loc să-l dezumfle, nu au făcut altceva decât să crească pentru că așa este în viață, așa e în istorie: faci calcule, dar nu știi niciodată ce iese”, a declarat Cristoiu, citat de Realitatea Plus.
Guvernul este așteptat să adopte săptămâna viitoare Hotărârea privind organizarea alegerilor prezidențiale pe 4 mai (primul tur) și 18 mai (al doilea tur).
„Dacă va candida Elena Lasconi, ea va obţine undeva la 7-8%, pe locul patru (..) Pe locul 2, Crin Antonescu, undeva de ordinul 22-24%”, a mai spus Nicuşor Dan, precizând că el este undeva la 16-18%. Nicuşor Dan a mai arătat că, în scenariul în care Elena Lasconi nu candidează, s-ar diminua distanţa între el şi Crin Antonescu, dar tot Crin Antonescu ar fi pe locul doi.