Fost ministru de Externe între 1992 și 1996, Teodor Meleșcanu a împărtășit o perspectivă moderată și empatică asupra moștenirii postdecembriste a lui Ion Iliescu. Declarațiile vin într-un moment în care memoria publică îl situează pe Iliescu între figurile monument ale tranziției democratice și simbolul controverselor nerezolvate ale anilor ’90.
„Ion Iliescu a fost președintele României, dar e vorba de un președinte ales pentru prima oară, fie că ne place sau nu unora sau altora. După ani de dictatură, românii au simțit pentru prima oară gustul dulce al libertății. Și țara și‑a construit un drum democratic cu Ion Iliescu președinte. România a devenit în momentul acela o țară democratică.”, a declarat fostul șef al SIE la TVR Info.
„Eu personal am avut onoarea să lucrez în guvernare cu Ion Iliescu președinte și pot să afirm din experiență directă că președintele Iliescu a avut preocuparea ca România să fie o țară cu o bună imagine, în plan internațional.”, a adăugat Meleșcanu.
Amintind colaborarea din perioada guvernării Petre Roman – când Meleșcanu era șef al diplomației –, comentariul acestuia capătă greutate în contextul rivalității politice care a urmat în ani următori. La scrutinul prezidențial din 26 noiembrie 2000, Meleșcanu a candidat din partea partidului său, Alianța pentru România (ApR), o formațiune moderată desprinsă în 1997 din Partidul Democrației Sociale (PDSR), condus în continuare de Iliescu la acel moment. Obținând aproximativ 1,9 % din voturi în primul tur, Meleșcanu nu a progresat în turul secundar.
Meleșcanu și Iliescu, confruntări directe
Tensiunea dintre fostul șef de diplomatie și Iliescu a culminat atunci cu confruntări politice directe – în special după ce Meleșcanu, alături de alți reformiști, a cerut excluderea liderilor corupți din PDSR, inclusiv a lui Iliescu și Adrian Năstase
Liderul PDSR s-a impus în 2000 în contextul unei opoziții de centru-dreapta fragmentate și unei insatisfacții publice acute față de guvernarea CDR (1996–2000) Coaliția social-democrată consolidate prin alianțe strategice cu PUR și PSDR a ajutat la revenirea lui Iliescu la Palatul Cotroceni, cu aproape 67 % din voturi în turul II.
În această ecuație, Meleșcanu și ApR au simbolizat o alternativă moderată, dar incapabilă să capteze electoratul dezgustat de guvernare, fie din vina fragmentării, fie pentru eșecul cooptării unor partide de centru precum PNL.
Declarațiile lui Meleșcanu oferă un contrast puternic între recunoașterea rolului civic al lui Iliescu – ca lider ales și simbol al „gustului libertății” – și trecutul politic în care au ajuns adversari. Faptul că a valorizat imaginea internațională a României și consecvența diplomatică a președintelui nu șterge contextul polarizat al preluării președinției de către Iliescu în anii ’90.
