Ionel Bogdan (PNL), către PSD: Sunteţi în aceeaşi logică pe care aţi avut-o şi până acum şi anume de a bloca orice în favoarea Partidului Social Democrat. Strict politic. Nu gândiţi nimic altceva

Deputatul PNL Ionel Bogdan le-a transmis, miercuri, celor de la PSD, că se află în aceeaşi logică pe care au avut-o şi până acum şi anume de a bloca orice în favoarea partidului, strict politic. ”Nu gândiţi nimic altceva”, a mai afirmat parlamentarul PNL, în comisiile reunite de buget-finanţe, unde se dezbate proiectul bugetului de stat pe 2026.

”Acest şantaj să ştiţi că nu este la adresa premierului Ilie Bolojan sau a ministrului de Finanţe, este la adresa tuturor autorităţilor publice locale din această ţară, care trebuie să-şi finalizeze proiectele pe PNRR şi pe fonduri europene, este la adresa tuturor ministerelor şi agenţiilor care trebuie să-şi deruleze activitatea în bune condiţii”, a declarat deputatul PNL Ionel Bogdan, în timpul dezbaterilor din comisiile comune de buget-finanţe, pe proiectul bugetului de stat pe 2026.

Ionel Bogdan a arătat că social-democraţii acuzau până acum că premierul Ilie Bolojan tergiversează adoptarea bugetului.

”Până dimineaţă, inclusiv astăzi, aţi venit aici şi aţi spus că Ilie Bolojan este de vină pentru că nu avem încă buget. Iată cine este de vină pentru faptul că nu avem încă buget. Sunteţi în aceeaşi logică pe care aţi avut-o şi până acum şi anume de a bloca orice în favoarea Partidului Social Democrat. Strict politic. Nu gândiţi nimic altceva”, a subliniat Ionel Bogdan.

viewscnt–>

Ilfov: Locuitorii din Vidra, unde este singurul depozit de deşeuri functional din zona Bucureştiului, reclamă din nou mirosuri greu de suportat / Autolaborator de monitorizare, trimis în zonă

Aeroportul israelian Ben Gurion a fost lovit de resturi provenite de la rachetele iraniene