IPJ Giurgiu: Un cetăţean nepalez ar fi intrat în râul Argeş şi nu a mai ieşit la suprafaţă / Un bucureştean a încercat să îl salveze, însă victima a fost trasă de curenţi

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Giurgiu anunţă, luni, că un cetăţean nepalez ar fi intrat în râul Argeş şi nu a mai ieşit la suprafaţă, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov efectuându-se cercetări, pentru depistarea persoanei dispărute. Un bărbat care se afla pe mal ar fi intrat în apă pentru a-l salva, însă victima a fost trasă de curenţi.

Potrivit IPJ Giurgiu, luni, la ora 15.30, un cetăţean nepalez ar fi intrat în râul Argeş şi nu a mai ieşit la suprafaţă.

”Un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Bucureşti, care se afla pe mal, ar fi intrat în apă pentru a-l salva, însă ar fi observat cum acesta este tras de curenţi, depărtându-se de el”, arată Poliţia.

În prezent, se efectuează cercetări împreună cu reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov pentru depistarea persoanei dispărute, mai anunţă autorităţile.

Trafic intens pe A1, Bucureşti – Piteşti, la intrarea în Capitală şi pe A2, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti, la finalul minivacanţei de Rusalii / Coloane de autovehicule între Predeal şi Buşteni, precum şi în Comarnic

Cupa Mondială 2026 – calificări: Kazahstan – Macedonia de Nord 0-1