ÎPS Teodosie a făcut încă un pas spre împăcarea cu Preafericitul Daniel: Decizia luată de Patriarhul României

Într-un mesaj adresat credincioșilor, ÎPS Teodosie a precizat că a cerut binecuvântare atât de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cât și de la ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru a sluji la Mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului din satul Gheorghițeni, județul Suceava.

Primul semnal clar de reconciliere

Aceasta este prima mențiune explicită a unei cereri de binecuvântare adresate Patriarhului României de către Arhiepiscopul Tomisului pentru o slujbă care nu este o înmormântare, după o perioadă tensionată între cei doi ierarhi, informează adevarulbisericii.ro.

Prin acest gest, ÎPS Teodosie recunoaște implicit autoritatea canonică a Patriarhului Daniel, ceea ce poate fi interpretat ca un semnal clar de reașezare a relațiilor dintre cei doi.

Program liturgic și preocupare pentru cei suferinzi

În mesajul său, ÎPS Teodosie a anunțat că programul său liturgic include săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, un moment de rugăciune și binecuvântare pentru cei bolnavi și aflați în suferință.

„Am cerut binecuvântare atât de la Preafericitul Părinte Patriarh, cât și de la Înaltpreasfințitul Părinte Calinic. Mâine seară, la ora 17:00, voi săvârși Sfântul Maslu la biserica Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului din satul Gheorghițeni, comuna Dorna Arini. Acolo am surori în vârstă, până la 93 de ani, și au nevoie de rugăciune, la fel și alți credincioși bolnavi.” , a declarat ÎPS Teodosie.

Se deschide calea spre normalizare?

Rămâne de văzut dacă această apropiere aproape fără precedent dintre ÎPS Teodosie și Patriarhul Daniel se va concretiza.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Dumitru Dragomir a reacționat după ce Gigi Becali a spus că poate candida la Președinție. Despre ce șantaj ar fi vorba

Marian Godină a izbucnit pe rețelele sociale după acuzațiile că ar fi primit bani de la USAID. ‘Dacă ești incredibil de prost…’