ÎPS Teodosie spune unde trebuie să se roage femeile pentru fertilitate: sute de femei cărora medicii nu le-au dat nicio şansă de a avea copii au devenit mame

Arhiepiscopul Tomisului a recomandat celor care îşi doresc copii, dar care nu au fost binecuvântaţi cu ei să se roage Sfântului Cuvios Efrem cel Nou.

ÎPS Teodosie, noi declarații controverste: Ce spune despre concubinaj

”Multe femei au primit sentinţă de la medicii care le-au consultat, de specialitate, şi le-au spus: nu vă mai osteniţi, nu puteţi să aveţi copii niciodată! Am auzit că dacă te rogi la Sfântul Efrem mereu, insistent, şi la Maica Domnului, se poate contrazice această sentinţă. Şi s-au născut, din cei care au fost, cel puţin la mănăstirea noastră, Sfântul Dionisie şi Sfântul Efrem cel Nou, zeci, chiar sute de copii, în câţiva ani s-au născut acelor femei cărora nu li s-a dat nicio şansă să aibă copii”, a afirmat IPS Teodosie la Radio Dobrogea.

Jude Bellingham l-ar fi insultat pe arbitrul meciului Real Madrid – Espanol Barcelona. Englezul ar putea fi suspendat

Angajaţi din Ministerul Muncii şi instituţiile subordonate au sprijinit persoanele afectate de inundaţii din judeţul Galaţi