Deznodământul războiului pornit de SUA și Israel împotriva Iranului este dificil de prezis, în timp ce unii analiști îl descriu drept un conflict asimetric, în care forța militară a celor două puteri care l-au declanșat este superioară, dar victoria nu le este încă asigurată și războiul pare să se îndrepte către unul de uzură, în care Iranul încearcă să reziste și să satureze apărarea antiaeriană inamică, mizând în același timp pe efectele economice globale ale închiderii Strâmtorii Ormuz, o cale navigabilă esențială pentru comerțul mondial cu petrol și gaze, notează vineri agenția EFE.
Președintele american Donald Trump a susținut miercuri că războiul împotriva Iranului ‘este câștigat’, el și secretarul său al apărării, Pete Hegseth, susținând de asemenea că, după două săptămâni de bombardamente puternice în care ar fi lovit peste 15.000 de ținte, ar fi distrus tot ce aveau forțele armate iraniene, că acestea nu ar mai avea flotă, apărare antiaeriană, producție de arme și muniții, că stocurile lor de rachete și drone ar fi aproape de epuizare, etc.
De cealaltă parte, în primele sale cuvinte ca nou lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei a promis ‘răzbunarea sângelui martirilor’ și continuarea luptei, în timp ce salvele de rachete și drone iraniene către Israel și bazele americane din Golf nu s-au oprit. Teheranul pare să fi activat o strategie de supraviețuire cu rachete și drone mai puțin costisitoare și presiune în Strâmtoarea Ormuz.
Pe hârtie, superioritatea militară a Israelului și SUA este evidentă și atacurile lor aeriene, inclusiv asupra unor ținte strategice, precum siturile subterane de îmbogățire a uraniului sau de stocare a rachetelor balistice, s-au desfășurat practic fără replică din partea sistemelor antiaeriene ale Iranului. Dar încă nu este clară tactica folosită de Israel și SUA, respectiv cât de mult au folosit muniții lansate de la distanțe sigure, precum rachetele de croazieră Tomahawk și AGM-158, bombele ghidate AGM-154, rachetele balistice cu lansare terestră PrSM și dronele, și cât de mult avioanele de atac invizibile ‘stealth’, precum F-22 sau F-35, au pătruns efectiv în spațiul aerian iranian.
De partea sa, după războiul de 12 zile din iunie 2025, Iranul s-a pregătit pentru acest nou conflict prin descentralizarea producției și a resurselor militare către provincii. Represaliile sale inițiale au fost masive și au avut caracterul unei abordări de tipul ‘totul sau nimic’, dar acum Teheranul se confruntă cu diminuarea stocurilor sale de drone rachete balistice, în timp ce fabricile și depozitele sale sunt bombardate constant.
Confruntat cu imposibilitatea de a câștiga o confruntare directă, Iranul a optat pentru extinderea geografică a conflictului pentru a lovi punctele slabe ale inamicului, reușind de pildă să neutralizeze în atacurile asupra bazelor americane din Golf radare, afectând în acest mod capacitatea de alertă timpurie a SUA și Israelului. În paralel cu aceste lovituri, Teheranul se concentrează pe Strâmtoarea Ormuz, ușor de controlat de pe coasta iraniană, în timp ce SUA încă ezită să recurgă la opțiunea riscantă a escortării militare a navelor comerciale care trec pe acolo.
Strategia de supraviețuire a Iranului include și atacuri cu drone și rachete balistice menite mai degrabă să satureze apărarea antiaeriană inamică decât să lovească ținte, tactica incluzând atacuri cu roiuri de drone ieftine Shahed. Sistemele antiaeriene americane și israeliene sunt stratificate și eficiente, dar punctele lor slab sunt costurile mari și/sau resursele limitate, atât în ce privește stocurile cât și capacitățile de producție. De exemplu, producția anuală a rachetelor interceptoare Patriot PAC-3, fabricate de compania americană Lockheed Martin la un preț de 3-4 milioane de dolari bucata, este de numai aproximativ 600 de unități, în timp ce numai în primele zile ale războiului au fost consumate în Golf circa 800 de astfel de rachete.
Pe de altă parte, pe plan social populația iraniană are o capacitate ridicată de suferință, chiar dacă nemulțumirea internă este masivă și, contrar așteptărilor președintelui american Donald Trump, nu a pornit nicio revoltă care să înlăture actualul regim și să permită intalarea în locul acestuia a unui regim pro-occidental, obiectivul principal urmărit de Trump, dincolo de cel declarat de eliminare a programului nuclear și a rachetelor balistice iraniene, însuși premierul israelian Benjamin Netanyahu recunoscând că șansele de schimbare a regimului iranian sunt în acest stadiu reduse.
Dar și populația israeliană este obișnuită cu sunetul sirenelor de raid aerian și cu refugiul în buncăre, unde se adăpostește de proiectilele iraniene, circa jumătate dintre acestea din urmă, potrivit autorităților israeliene, având muniții cu fragmentație, care explodează în aer deasupra unei ținte și eliberează submuniții pe o arie extinsă.
Așadar, victoria este în prezent neclară, și însăși noțiunea de victorie. Pentru Occident, succesul în acest moment ar fi restabilirea fluxurilor de petrol din Golf și degradarea programului nuclear iranian, iar pentru Iran simpla rezistență este deja un triumf. Totuși, pentru SUA și Israel, cu cât războiul se prelungește mai mult, cu atât acesta vine cu semne de înfrângere pentru ele. Pe scurt, actuala superioritate militară israeliano-americană nu este sinonimă cu victoria, iar conflictul pare încă susceptibil să escaladeze înainte ca părțile să se așeze la o discuție pentru a găsi o soluție.
