Iranul afirmă că a convenit un nou cadru de cooperare cu AIEA

Știri de azi | Iranul afirmă că a convenit un nou cadru de cooperare cu AIEA - Știri de azi |
#image_title

Iranul a declarat marţi că a convenit asupra unui nou cadru de cooperare cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), după ce şi-a suspendat colaborarea cu AIEA în urma atacurilor din iunie ale Israelului şi Statelor Unite, relatează AFP.

„Iranul şi AIEA au ajuns la un acord cu privire la modul de acţiune în acest nou context”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Esmaïl Baghaï, la televiziunea de stat, după o întâlnire la Cairo între ministrul iranian de externe Abbas Araghchi şi directorul general al AIEA, Rafael Grossi.

Ministrul egiptean de externe, Badr Abdelatty, a salutat acest nou cadru de cooperare între Iran şi AIEA, considerând că acesta ar putea deschide o „nouă cale” pentru negocierile în legătură cu programul nuclear al Teheranului.

El a mai spus că speră ca acordul să „favorizeze o înţelegere” mai întâi cu ţările europene care au ameninţat cu reimpunerea sancţiunilor, apoi „să conducă la o revenire la masa negocierilor între Iran şi Statele Unite”.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a salutat „un pas important în direcţia bună”.

 

 

Știri de azi | Ionuţ Moşteanu: Proiectul privind reducerea numărului de angajaţi din administraţie nu va fi gata până pe 15 septembrie. Asta e natura coaliţiei, sunt diferenţe de viziune - Știri de azi |

Ionuţ Moşteanu: Proiectul privind reducerea numărului de angajaţi din administraţie nu va fi gata până pe 15 septembrie. Asta e natura coaliţiei, sunt diferenţe de viziune

Știri de azi | Radu Miruţă: Am semnat un ordin de ministru prin care au plecat acasă 21 de administratori speciali de la 21 de societăţi ale statului român. Aveau salariu şi de 30.000 de lei - Știri de azi |

Radu Miruţă: Am semnat un ordin de ministru prin care au plecat acasă 21 de administratori speciali de la 21 de societăţi ale statului român. Aveau salariu şi de 30.000 de lei