Iranul nu caută să se doteze cu arma nucleară, îi răspunde preşedintele iranian Massoud Pezeshkian lui Trump, care vrea un ”acord de pace” după ce se declara în favoarea ”presiunii maxime”

Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian anunţă joi, într-o reuniune cu diplomaţi străini, la Teheran, că Iranul nu vrea să se doteze cu arma nucleară şi că această afirmaţie este ”uşor” de verificat, după ce noul preşedinte american Donald Trump a anunţat miercuri că este în favoarea unui ”acord de pace” dar că Iranul ”nu poate avea arma nucleară”, la o zi după ce se declara în favoarea ”presiunii maxime” împotriva Republicii Islamice, relatează AFP.

Donald Trump a retras în 2018 Statele Unite din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, care oferea Teheranului o relaxare a sancţiunilor care i-au fost impuse în schimbul unei limitări a ambiţiilor sale nucleare.

Iranul s-a retras din angajamentele pe care şi e-a asumat prin acord, în urma retragerii Washingtonului.

Toate încercările în vederea unei reanimări a acordului au eşuat în ultimii ani

Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi avertiza miercuri că politica ”presiunii maxime” împotriva Teheranului va fi un nou eşec, la fel ca în prmul mandat al miliardarului.

Massoud Pezeshkian a evocat, în reuniunea de joi, o fatwa (decret religios) veche a liderului suprem iramian, ayatollahul Ali Khamenei, care interzice armamentul atomic.

El a anunţat că Iranul nu caută să se doteze cu astfel de armament, pentru că ”masacrarea nevinovaţilor nu este acceptabilă în doctrina Republicii islamice Iran”.

Compania MVM din Ungaria crede că tranzacţia cu E.ON Energie România se va încheia în iunie sau iulie

Nicuşor Dan: Achiziţionăm încă 22 de troleibuze nepoluante cu fonduri europene!