Iranul susţine că a doborât un al doilea avion de luptă american

Armata iraniană a afirmat că a doborât vineri un al doilea avion de luptă american, relatează CNN.

Avionul A-10 Thunderbolt II, supranumit „Warthog”, s-a prăbuşit în apele Golfului Persic după ce sistemele de apărare aeriană ale Iranului l-au interceptat şi l-au ţintit în apropierea Strâmtorii Ormuz, a relatat presa de stat iraniană, citând o declaraţie a biroului de relaţii publice al armatei.

CNN a contactat Departamentul Apărării al SUA pentru a obţine un comentariu.

Pilotul, singur la bord, a fost salvat teafăr şi nevătămat, potrivit a doi oficiali americani citaţi de The New York Times.

Aparatul, un A-10 Warthog, s-ar fi prăbuşit în apropierea strâmtorii Ormuz cam în acelaşi moment în care un F-15E a fost doborât deasupra Iranului, potrivit cotidianului american.

Autorităţile au oferit puţine detalii cu privire la circumstanţele şi locul exact al accidentului avionului A-10.

Afirmaţia vine la câteva ore după ce un avion de vânătoare F-15E Strike Eagle a fost doborât deasupra Iranului, potrivit presei iraniene şi surselor americane. Unul dintre cei doi membri ai echipajului a fost salvat de forţele americane.

CITEȘTE ȘI UPDATE – Iranul susţine că a lovit un al doilea avion al SUA, după ce doborâse un F-15. Unul dintre membrii echipajului a fost salvat de americani. Două elicoptere, atinse de tiruri. Cum se procedează în astfel de situaţii viewscnt

Cum caută armata americană echipajul avioanelor doborâte, potrivit unui fost ofiţer superior al Forţelor Aeriene

Astronauţii misiunii Artemis II, în drum spre Lună, au împărtăşit primele imagini cu Pământul aşa cum se vede de la bordul capsulei Orion – FOTO