Irinel Popescu, despre pandemia COVID-19: Atâta timp cât persistă întrebări fără răspuns, va exista neîncredere în rândul populației

Potrivit acestuia, corpul medical, ”e obligat prin profesia pe care o practică să apere metoda şi să promoveze vaccinul, iar vaccinul a salvat vieţi”.

”Eu însumi sunt vaccinat împotriva hepatitei B. Câte înţepături au fost, la bolnav cu hepatite B, fără acest vaccin, probabil că n-aş mai fi putut să-mi continui meseria”, a adăugat medicul.

Irinel Popescu a precizat că va susţine tot timpul valoarea vaccinurilor, dar şi faptul că oamenii trebuie informaţi.

”Ca medic, voi susţine fără doar şi poate valoarea vaccinurilor şi importanţa lor în medicină, numai că oamenii trebuie lămuriţi foarte clar şi asupra efectelor adverse. Ştiţi bine că la un moment dat şi în faimosul vaccin antipolio au fost efecte adverse serioase care la început au fost ţinute oarecum sub tăcere. Deci aici cu cât comunicarea e mai transparentă şi cu cât lucrurile sunt mai clare, cu atât populaţia va fi mai convinsă de utilitatea vaccinurilor şi va solicita singură vaccinarea”, a mai afirmat academicianul.

Întrebat cine ar trebui să facă informarea corectă, academicianul a afirmat: ”Medicii de familie sunt un factor extraordinar de important în acest sistem de sănătate, dar, bineînţeles, medicii infecţionişti, ei sunt primii chemaţi care se explice şi modul în care acţionează vaccinul şi care sunt efectele adverse şi atunci, în cunoştinţă de cauză, fiecare se poate hotărî să se vaccineze sau nu”.

”Orice act terapeutic poate să aibă efecte adverse, orice act terapeutic are o serie de complicaţii, se poate solda cu complicaţie, uneori chiar cu decese. Atunci când acestea sunt spuse şi omul alege în cunoştinţă de cauză, punând în balanţă efectele pozitive, beneficiile şi riscurile, atunci, după mine, lucrurile vor intra pe un făgaş normal”, a declarat profesor dr. Irinel Popescu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

ITM lovește Timiş: Amenzi de peste 3,2 milioane de lei pentru munca la negru în transportul alternativ de persoane

Novak Djokovic nu-l mai vrea pe Andy Murray în echipa sa