Irineu Darău, ministrul Economiei, se arată optimist cu privire la aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). El spune că izolaţionismul economic nu înseamnă patriotism, ci, în opinia sa, înseamnă trădare de ţară.
”Sunt foarte optimist. Cred că săptămâna aceasta, când am fost la Paris, împreună cu ministrul de Finanţe, domnul Nazare, şi cu mulţi alţi reprezentanţi ai ministerelor şi ai Băncii Naţionale, am avut o prestaţie bună, care a apărat interesele României. Acolo este un fel de evaluare, un studiu despre economia românească. Membrii actuali ai OCDE întocmesc cu un raport şi adresează foarte multe întrebări. Am încercat să răspundem la toate aceste întrebări convingător şi să arătăm că de fapt ne mişcăm în direcţia cea bună. De aceea sunt optimist că există şanse mari ca anul acesta să aderăm la OCDE”, a declarat Irineu Darău, la Euronews România, joi seară.
El a subliniat că izolaţionismul economic nu înseamnă patriotism, ci înseamnă trădare de ţară.
”Din punctul meu de vedere, curând vom avea toate datele pentru a demonstra şi sper eu şi confirmarea din OCDE că îndeplinim toate condiţiile tehnice. Ultimele etape, ca întotdeauna la o astfel de aderare, sunt, dacă vreţi, politice, dar sunt optimist şi sper să nu se întâmple nimic politic care să deraieze acest traseu. (…) Soluţia nu e niciodată izolaţionismul. Izolaţionismul României sau izolaţionismul Uniunii Europene înseamnă un singur lucru: că alţii, că sunt Statele Unite, că e China sau că sunt alte ţări, fac comerţ cu acele regiuni. De ce n-am face noi? Întotdeauna comerţul liber, cu nişte acorduri şi cu taxe mici, înseamnă creşterea economică de ambele laturi. Nu cred deloc în izolaţionism economic. Cred că nu izolaţionismul economic înseamnă patriotism, cred că înseamnă trădare de ţară şi cred că cei care, repetat la orice fel de acord internaţional, la orice fel de deschidere a pieţelor, spun că n-ar trebui să se întâmple, că n-ar trebui să fim uniţi, că n-ar trebui să avem Mercosur, că n-ar trebui să facem comerţ aproape cu nimeni, cred că aceia nu doresc binele României, nu ştiu despre ce vorbesc sau îşi doresc un nou naţionalism comunist”, a adăugat Darău.
El a explicat că intrarea în organizaţie presupune deschiderea României către cele mai puternice 39 de economii ale lumii, ceea ce presupune importuri, dar şi exporturi şi investiţii străine directe şi consolidarea poziţiei ţării în economia globală.