Isărescu, întrebat dacă vor exploda facturile la energie: Nu au cum să explodeze/ Nu avem un scenariu din ăsta exploziv/ Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că preţurile la energie nu au cum să explodeze, că nu există un asemenea scenariu la BNR. ”Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează. Asta e lumea în care trăim. Preţurile cresc continuu”, a adăugat Isărescu.

Mugur Isărescu a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă el crede că vor exploda facturile în scenariul eliminării plafonării la energie. 

 
”Constat şi eu că ne plac cuvintele tari: explozii ş.a.m.d. Nu au cum să explodeze. Dar întrebaţi în altă parte, nu aici. Nu avem un scenariu din ăsta exploziv. Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează. Asta e lumea în care trăim. Preţurile cresc continuu”, a afirmat Isărescu. 

 
El a precizat că unii analişti consideră că Partidul Republican a câştigat alegerile în SUA din considerente de inflaţie. 
 
”În America, unii spun că alegerile au fost câştigate de Partidul Republican din considerente de inflaţie. Sau unul dintre motivele principale. Inflaţia este o componentă a lumii în care trăim. Eu care împlinesc 30 de ani de la prima călătorie în America, când am fost prima oară, intram cu un dolar la MC Donalds şi mâncam un hamburger, beam un suc, luam o plăcintă şi plecam cu 20 de cenţi rest. Nu mai poţi face asta sub nicio formă”, a declarat guvernatorul BNR.

Liberalii ieşeni îi cer ministrului Sănătăţii să prezinte situaţia obiectivelor medicale cu finanţare din PNRR. Alexandru Muraru: Să recunoască faptul că şase proiecte din cele 27 au pierdut finanţarea

Shigeru Ishiba, reales în Parlament la conducerea unui Guvern minoritar