Islanda semnează un parteneriat de securitate cu Uniunea Europeană înaintea unui referendum, prevăzut în august, privind o reluare sau nu a negocierilor de aderare la UE

Uniunea Europeană a semnat un acord de parteneriat în domeniul securităţii cu Islanda, iar un referendum urmează să aibă loc în august cu privire la o reluare sau nu de către această insulă de la Oceanul Atlantic a negocierilor de aderare, relatează AFP.

Şefa diplomaţiei UE Kaja Kallas şi ministrul islandez de Externe Thorgerdur Katrin Gunnarsdottir au semnat miercuri, la Bruxelles, acest acord care prevede o consolidare a cooperării în domeniul securităţii la Arctica.

Acordul prevede, de exemlu, un ”dialog anual specific privind securitea şi apărarea”.

Uniunea Europeană a semnat recent mai multe acorduri de acest tip – cu Regatul Unit sau India, mai recent.

Islanda face parte – alături de Elveţia sau Norvegia – din Spaţiul Economic European, o zonă vastă de liber-schimb între UE şi mai multe state care nu sunt membre ale Uniunii.

Islanda a început în 2009 negocieri de aderare cu UE, pe care le-a întrerupt în 2015.

Islandezii sunt chemaţi – la 29 august – să răspundă la întrebarea dacă vor sau nu ca aceste negocieri să fie relansate.

Dorinţa lui Donald Trum p de a anexa Groenlanda a provocat îngrijorare în Islanda, a cărei apărrare este asigurată în prezent de către Statele Unite şi NATO, deoarece nu dispunde de propriile forţe armate.

viewscnt

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut uşor, cu 1,6 puncte în februarie, până la nivelul de 48,4 puncte. 57% dintre analiştii financiari consideră că preţurile actuale ale proprietăţilor rezidenţiale în oraşe sunt supra-evaluate

Un nou protest al angajaţilor de la Şantierul Naval Mangalia / Oamenii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile de mai bine de trei luni