Israel: Netanyahu cere amânarea depoziției sale în procesul în care este acuzat de corupție

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a cerut amânarea depoziției sale în procesul în care este inculpat pentru corupție și care urma să fie reluat în zilele următoare, a declarat avocatul lui Netanyahu într-un document depus vineri la instanță, ce invocă situația actuală de securitate din regiune, transmite Reuters.

Procesul lui Netanyahu urma să fie reluat duminică, după ce Israelul a ridicat starea de urgență impusă din cauza războiului cu Iran, în urma anunțului de încetare a focului de miercuri. Apărarea lui Netanyahu a declarat că este pregătită să continue audierea depoziției unui martor al acuzării.

‘Din motive clasificate de securitate și diplomatice legate (…) de evenimentele dramatice care au avut loc în Statul Israel și în tot Orientul Mijlociu în ultima vreme, prim-ministrul nu va putea depune mărturie în cadrul procedurii cel puțin în următoarele două săptămâni’, se arată în documentul depus la Tribunalul Districtual din Ierusalim.

Un plic sigilat care detaliază motivele clasificate a fost remis instanței, care va decide odată ce procuratura își va prezenta răspunsul.

Netanyahu, primul șef de guvern israelian inculpat, neagă acuzațiile de luare de mită, fraudă și abuz de încredere care i-au fost aduse în 2019, după ani de anchete. Procesul său, care a început în 2020 și ar putea duce la condamnarea la închisoare, a fost amânat în mod repetat din cauza angajamentelor oficiale ale premierului.

Acuzațiile împotriva lui Netanyahu, împreună cu atacurile Hamas asupra Israelului din octombrie 2023, au afectat reputația premierului. Israelul urmează să organizeze alegeri în octombrie, pe care, potrivit Reuters, coaliția lui Netanyahu, cea mai de dreapta din istoria Israelului, este probabil că le va pierde.

FIFA a introdus noi categorii de bilete pentru Cupa Mondială, cu preţuri şi mai mari

Iran: Președintele parlamentului cere încetarea focului în Liban și deblocarea activelor înainte de începerea negocierilor cu SUA