Israelul a distrus, sâmbătă, o clădire înaltă în sud-vestul oraşului Gaza, au declarat martori pentru AFP, după un bombardament israelian într-o zonă din care armata israeliană ceruse puţin mai devreme locuitorilor să se evacueze.
Armata „a lovit recent un bloc-turn folosit de organizaţia teroristă Hamas în zona oraşului Gaza”, potrivit unui comunicat militar.
Martorii au declarat pentru AFP că era vorba de turnul Sousi, situat în aceeaşi zonă de evacuare ca şi turnul Rouya, pe care armata israeliană anunţase mai devreme că intenţionează să-l bombardeze.
Pe reţelele de socializare circulă videoclipuri cu turnul de aproximativ cincisprezece etaje prăbuşindu-se într-un nor mare de praf după explozii la baza sa. Preluând unul dintre ele, ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a scris pur şi simplu pe contul său X: „Continuăm”. Cu o zi înainte, după o primă distrugere similară a unui imobil în vestul oraşului Gaza, el scrisese: „Am început”.