Israelul anunţă oficial că a început o operaţiune terestră `limitată și țintită` în sudul Libanului

IDF (armata israeliană) a precizat că ţintele au fost localizate în sate din apropierea graniţei şi reprezentau o ameninţare imediată pentru comunităţile din nordul Israelului.

Forţele aeriene şi artileria au sprijinit forţele terestre cu lovituri precise asupra ţintelor militare, a precizat IDF.

„În conformitate cu decizia eşalonului politic, forţele de apărare civilă au început în urmă cu câteva ore raiduri terestre limitate, localizate şi ţintite, bazate pe informaţii precise, împotriva unor ţinte şi infrastructuri teroriste ale Hezbollah în sudul Libanului”, a scris armata israeliană pe Telegram în jurul orelor 23.00 GMT (02.00, ora locală).

„Aceste ţinte sunt situate în sate din apropierea frontierei şi reprezintă o ameninţare imediată pentru comunităţile israeliene din nordul Israelului”, a precizat armata.

Statele Unite anunţaseră cu câteva ore mai devreme operaţiuni terestre „limitate” ale Israelului împotriva Hezbollah în Libanul vecin.

Forţele armate „operează conform unui plan metodic stabilit de Statul-Major general şi Comandamentul de nord, pentru care militarii apărării civile s-au antrenat şi pregătit în ultimele luni”, a explicat armata israeliană.

Forţele aeriene israeliene şi artileria apărării civile sprijină forţele terestre cu lovituri precise, potrivit aceleiaşi surse.

Armata subliniază continuarea operaţiunilor sale „pentru a atinge obiectivele de război” şi a face „tot ce este necesar cu scopul de a apăra cetăţenii Israelului şi a permite revenirea la casele lor a cetăţenilor din nordul Israelului strămutaţi”.

Operaţiunile au fost aprobate şi desfăşurate în conformitate cu deciziile autorităţilor politice ale ţării, se mai arată în comunicatul armatei israeliene.

Anterior, a avut loc o reuniune a cabinetului de securitate în care a fost aprobată „următoarea fază” a războiului cu Hezbollah în Liban.

Explozii uriaşe au fost auzite în capitala Libanului în primele ore ale zilei de marţi, iar un oficial american declarase că o invazie terestră a Israelului pare iminentă.

Armata israeliană a efectuat atacuri asupra suburbiilor sudice ale Beirutului, au declarat surse de securitate, iar un nor masiv de fum şi flăcări au putut fi văzute într-o transmisiune live a Reuters.

Un oficial american care a vorbit sub rezerva anonimatului declarase pentru Reuters că poziţionarea trupelor israeliene sugerează că o incursiune terestră în Liban ar putea fi aproape.

La rândul său, Hezbollah a emis o declaraţie după miezul nopţii spunând că a vizat (cu rachete) mişcările trupelor israeliene de peste graniţa libaneză.

Anterior, ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, declarase că următoarea fază a războiului va începe în curând. Obiectivul Israelului este să asigure condiţiile pentru întoarcerea acasă a israelienilor care au fugit de rachetele Hezbollah în timpul a aproape un an de război la frontieră.

Trupele libaneze s-au retras luni seara la aproximativ 5 km de graniţa cu Israelul. Din punct de vedere istoric, armata libaneză a stat deoparte de conflictele majore cu Israelul, iar în ultimul an de ostilităţi nu a tras asupra armatei israeliene.

În ultimele 24 de ore, cel puţin 95 de persoane au fost ucise şi 172 rănite în urma loviturilor israeliene asupra regiunilor sudice ale Libanului, în estul Văii Bekaa şi la Beirut, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Liban.

Liga Campionilor continuă cu etapa a doua. Întâlnirea Arsenal – PSG, în programul zilei de marţi

Marile companii petroliere din SUA au plătit guvernelor străine peste 42 de miliarde de dolari, de opt ori mai mult decât în SUA