Israelul anunţă suspendarea intrării în Gaza a ajutoarelor UNICEF din Egipt, pe motiv de „contrabandă”

Israelul a anunţat marţi suspendarea intrării ajutorului umanitar transportat de UNICEF către Fâşia Gaza din Egipt, după ce a dejucat „o tentativă de contrabandă” în cadrul transporturilor de ajutor umanitar coordonate de această agenţie a ONU.

Această tentativă a fost detectată marţi la punctul de trecere Kerem Shalom, între Israel şi Gaza, prin care tranzitează şi este inspectat ajutorul umanitar provenind din Egipt, potrivit Cogat, organism al Ministerului Apărării însărcinat cu afacerile civile în Teritoriile Palestiniene ocupate.
Cogat a anunţat, într-un comunicat, suspendarea „în urma unei tentative de contrabandă cu tutun şi nicotină în transporturile de ajutoare provenite din Egipt şi coordonate de Unicef”, agenţia Naţiunilor Unite pentru copii.

viewscnt–>

Alexandru Nazare, întâlnire cu noul ambasador SUA la Bucureşti – Nazare: Am discutat despre consolidarea poziţiei României ca destinaţie sigură şi atractivă pentru capitalul american

Medicul Horaţiu Suciu: Timpul este inamicul numărul unu, mai ales la transplantul de inimă/ Inima este dintre toate organele transplantabile cea mai sensibilă