Israelul „încearcă să dinamiteze revoluţia de la 8 decembrie agitând diferenţele etnice şi religioase în Siria şi incitând minorităţile ţării să se opună guvernului”, a declarat şeful statului turc la un forum diplomatic în Antalya, sudul Turciei.
„Nu vom permite ca Siria să fie târâtă într-un nou vârtej de instabilitate”, a adăugat Erdogan, afirmând că „poporul sirian s-a săturat de suferinţe, opresiune şi război”.
În general, preşedintele turc a acuzat Israelul că „ameninţă direct stabilitatea regiunii (…) cu atacurile sale împotriva Libanului şi Siriei”.
Turcia este un susţinător major al coaliţiei conduse de islamişti în Siria, care l-a îndepărtat de la putere pe Bashar al-Assad în decembrie, după aproape 14 ani de război civil. Această nouă influenţă a Ankarei în Siria îngrijorează Israelul, notează AFP.
Oficiali turci şi israelieni au început miercuri discuţii menite să prevină incidente nedorite în Siria, unde sunt active armatele celor două puteri regionale, au indicat surse ministeriale turce şi o sursă politică israeliană, citate de Reuters.
Potrivit surselor turce, discuţiile tehnice din Azerbaidjan au marcat începutul eforturilor de stabilire a unui canal vizând evitarea unor potenţiale ciocniri sau neînţelegeri legate de operaţiunile militare în regiune.
Biroul premierului Benjamin Netanyahu a confirmat, într-un comunicat, că o delegaţie israeliană condusă de consilierul pentru securitate naţională, Tzachi Hanegbi, a purtat discuţii cu oficiali turci în Azerbaidjan miercuri.
Această iniţiativă survine la o săptămână după ce Israelul a intensificat loviturile aeriene în Siria, pe care le-a descris drept un avertisment pentru noul guvern de la Damasc. Israelul acuză de asemenea Turcia că vrea să transforme Siria într-un protectorat turc.
Turcia şi Israel au declarat săptămâna trecută că nu urmăresc confruntarea în Siria, ţară cu care ambele au graniţe.