Israelul suspendă un batalion de rezervişti după agresarea şi plasarea în detenţie a unor jurnalişti de la CNN în Cisiordania ocupată, în timpul unui reportaj după un atac al unor colonişti şi instalarea unui avanpost în apropiere de satul palestinian Tay

Armata israeliană anunţă luni că suspendă un batalion de rezervişti în urma agresării şi arestării, joi, a unei echipe de jurnalişti de postul american CNN în Cisiordania ocupată, relatează AFP.

Joi, jurnalişti de la CNN care acopereau urmările unui atac al unor colonişti şi instalarea unui avanpost în apropiere de satul palestinian Tayasir (nord-est) au fost atacaţi de către militari israelieni, potrivit Asociaţiei Presei Străine (FPA).

În pofida faptului că erau ”identificaţi în mod clar”, potrivit Asociaţiei, jurnaliştii şi civili palestinieni au fost ameninţaţi de către militari, care au îndreptat armele împotriva lor şi au ordonat încetarea filmărilor.

”Un militar s-a apropiat pe la spate de jurnalista CNN, a apucat-o de gât, a aruncat-p la pământ şi i-a avariat materialul. Echipa şi palestinieni prezenţi au fost deţinuţi apoi timp de două ore, împiedicaţi în mod deliberat să-şi desfăşoare activitatea”, acuză FPA.

Asociaţia denunţă un ”atac direct împotriva libertăţii presei”.

Un purtător de cuvânt al armatei, locotenent-colonelul Nadav Shoshani a dat asigurări că o se va desfăşura anchetă ţi că aceste fapte ”nu reprezintă armata israeliană” şi sunt contrare faţă de ceea ce se aştaptă de la membrii acesteia.

”În lumina concluziilor anchetei (…), actuala desfăşurare operaţională asigurată de către batalionul de rezervă va fi suspendată”, a anunţat luni, într-un comunicat, armata israeliană.

”Batalionul va rămâne în serviciul de rezervă şi va urma un proces în vederea unei consolidări a fundamentelor sale profesionale şi etice. El îşi va relua activităţile operaţionale după acest proces, sub rezerva deciziei comandantului Comandamentului Central”, anunţă ea.

Jurnalişti prezenţi în Cisiordania – un teritoriu ocupat de către Israel în 1967 – au fost deţinuţi, hărţuiri sau bătuţi în numeroase rânduri.

Aceste fapte au crescut după lansarea Războiului din Fâşia Gaza, potrivit unor organizaţii de apărarea drepturilor omului.

Potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), cel puţin 60 de jurnalişti palestinieni au fost deţinuţi sau încarceraţi de către forţe israeliene de la 7 ocrtombrie 2023.

Străinii sunt mai puţin agresaţi, însă militari israelieni prezenţi în puncte de control sau la locul reportajelor iau adesea în cătarea armei jurnalişti.

Potrivit unui recensământ al jurnaliştilor încarceraţi, publicat de CPJ în 2025, Israelul este una dintre principalele ţări care încarcerează jurnalişti, începând din 2023.

viewscnt

Grindeanu: Vă asigur, din perspectiva PSD, că nu vom face majoritate cu partide extremiste / Se poate face o coaliţie în Parlament şi fără PSD: PNL, USR, AUR şi aşa mai departe / O soluţie trebuie să se găsească în interiorul coaliţiei pro-europene

Intervenţii ale pompierilor în Giurgiu, pentru scoaterea apei din mai multe curţi inundate în urma ploilor abundente – VIDEO