Originile și contextul apariției mișcării legionare
În perioada interbelică, România se confrunta cu probleme sociale și economice acute care au creat un teren propice pentru apariția mișcării legionare în România. Sărăcia extremă din mediul rural, unde trăia peste trei sferturi din populație, analfabetismul ridicat și alcoolismul larg răspândit au generat nemulțumiri profunde. Reformele agrare insuficiente nu au reușit să amelioreze situația țărănimii, iar discrepanța între bogați și săraci s-a adâncit în absența unei clase de mijloc solide.
Pe acest fundal de frustrări sociale s-a dezvoltat un puternic curent antisemit. Evreii, o minoritate semnificativă mai ales în Moldova, au devenit țapi ispășitori pentru problemele țării. Intelectuali și politicieni de marcă precum Vasile Alecsandri sau Mihai Eminescu au promovat idei antisemite, alimentând ostilitatea față de comunitatea evreiască.
În acest context tensionat, în 1927 a luat naștere Legiunea Arhanghelului Mihail, fondată de Corneliu Zelea Codreanu. Organizația s-a transformat ulterior în Garda de Fier, o mișcare naționalistă și fascistă care a câștigat rapid popularitate în rândul tinerilor nemulțumiți. Prin combinarea elementelor religioase cu cele naționaliste și antisemite, legionarii au reușit să atragă numeroși adepți, prezentându-se ca o alternativă radicală la sistemul politic corupt.
Corneliu Zelea Codreanu – fondatorul și liderul mișcării
Din acest mediu social și politic turbulent s-a ridicat figura centrală a extremei drepte românești interbelice: Corneliu Zelea Codreanu. Născut în 1899 la Huși, Codreanu a devenit rapid un lider carismatic al mișcării naționaliste. La doar 28 de ani, el a înființat Legiunea Arhanghelului Mihail, nucleul viitoarei mișcări legionare. Supranumit “Căpitanul” de către adepții săi, Corneliu Codreanu a promovat o ideologie ce îmbina naționalismul radical cu misticismul religios și antisemitismul virulent.
Sub conducerea sa magnetică, mișcarea a câștigat rapid teren, atrăgând în special tineri și studenți dezamăgiți de starea societății. Corneliu Zelea a cultivat un cult al personalității în jurul său, prezentându-se ca un lider mesianic menit să “purifice” națiunea română. Ideologia sa se baza pe ultranaționalism, xenofobie, ortodoxism și o retorică anticomunistă și anticapitalistă.
În 1930, Codreanu a făcut un pas decisiv, creând Garda de Fier ca braț politic al mișcării. Sub această denumire, legionarii au participat la alegerile din 1937, obținând peste 15% din voturi și devenind a treia forță politică din țară. Ascensiunea rapidă a mișcării și violența promovată de aceasta au dus însă la conflicte cu autoritățile.
Regele Carol al II-lea, văzând în Codreanu o amenințare la adresa puterii sale, l-a arestat în 1938. În noiembrie același an, Căpitanul a fost executat împreună cu alți lideri legionari, într-un episod controversat prezentat oficial ca o “tentativă de evadare”. Deși a condus mișcarea doar 11 ani, Corneliu Zelea Codreanu a lăsat o amprentă profundă asupra extremismului românesc, influențând generații de naționaliști radicali.
Ideologia și structura Gărzii de Fier
Odată cu ascensiunea lui Codreanu, Garda de Fier a dezvoltat o ideologie complexă și o structură organizatorică bine definită. Mișcarea a promovat o doctrină extremistă bazată pe naționalism radical, antisemitism virulent și misticism religios ortodox. În contrast cu alte curente politice ale vremii, Garda de Fier se opunea atât comunismului, cât și capitalismului, prezentându-se ca o “a treia cale” pentru salvarea națiunii române. Cultul personalității liderului și sacrificiul suprem pentru țară erau elemente centrale ale doctrinei legionare.
Structura organizatorică a Gărzii de Fier era ierarhică și paramilitară, inspirată din modelul fascist italian. Unitatea de bază era “cuibul”, format din 3-13 membri și condus de un șef. Mai multe cuiburi alcătuiau un sector, iar sectoarele formau organizații județene. Această structură permitea o mobilizare rapidă și o disciplină strictă în rândul membrilor.
Un aspect notabil al mișcării legionare în România a fost implicarea masivă a tineretului. Organizația de tineret, numită “Frățiile de Cruce”, recruta membri încă din liceu și universități, oferindu-le o pregătire ideologică și paramilitară intensivă. Această strategie a asigurat un flux constant de noi adepți fanatizați.
Garda de Fier a folosit simboluri și ritualuri specifice pentru a-și consolida coeziunea internă și a atrage noi membri. Uniforma verde cu diagonală, salutul roman cu brațul întins și imnul “Sfântă tinerețe legionară” au devenit emblematice pentru mișcare. Crucea încadrată în gratii simboliza sacrificiul și lupta împotriva “dușmanilor” națiunii.
Deși se prezenta ca o mișcare de renaștere națională și spirituală, Garda de Fier a promovat violența ca metodă de acțiune politică. Asasinatele și actele teroriste comise de legionari în anii ’30 au arătat adevărata față a organizației, în contrast puternic cu retorica sa despre purificare morală și sacrificiu pentru legionari.
Ascensiunea și activitatea politică a legionarilor
Pe măsură ce ideologia și structura Gărzii de Fier se consolidau, mișcarea legionară în România a cunoscut o ascensiune fulminantă pe scena politică românească în anii 1930. Sub conducerea carismatică a lui Corneliu Zelea Codreanu, organizația a atras un număr tot mai mare de adepți, în special tineri și studenți nemulțumiți de situația țării. Înființarea Gărzii de Fier în 1930 ca braț politic al Legiunii Arhanghelului Mihail a marcat intrarea decisivă a legionarilor în arena electorală.
Activitatea politică a mișcării s-a intensificat rapid, manifestându-se prin organizarea de marșuri și demonstrații în toată țara, înființarea de “cuiburi” legionare în universități și localități, precum și publicarea de ziare și reviste pentru răspândirea ideologiei. Legionarii au creat și tabere de muncă pentru tineri, prezentate ca modele de organizare și disciplină națională.
Un moment de cotitură a fost alegerea lui Codreanu ca deputat în Parlamentul României în 1931, reprezentând județul Neamț. Acest succes a conferit legitimitate politică mișcării și a sporit vizibilitatea sa la nivel național. Punctul culminant al ascensiunii legionare a fost atins în alegerile din 1937, când Garda de Fier, sub numele de partidul “Totul pentru Țară”, a obținut peste 15% din voturi, devenind a treia forță politică din România.
Totuși, activitatea politică a Gărzii de Fier a fost marcată și de violență extremă. Asasinarea prim-ministrului I.G. Duca în 1933 a șocat opinia publică și a dus la interzicerea temporară a mișcării. În ciuda represiunii, legionarii au continuat să câștige popularitate, beneficiind de sprijinul unor intelectuali și clerici influenți.
Ascensiunea legionarilor a culminat în septembrie 1940, când au ajuns la putere alături de generalul Ion Antonescu, formând “Statul Național-Legionar”. Această perioadă de guvernare, deși scurtă, a marcat apogeul influenței politice a mișcării legionare în România. Excesele și violențele comise în această perioadă au dus însă la un conflict deschis cu Antonescu și, în cele din urmă, la eliminarea legionarilor de la putere în ianuarie 1941.
Crimele legionarilor și masacrul de la Jilava
Ascensiunea politică a Mișcării Legionare a fost însoțită de o escaladare alarmantă a violenței. Organizația s-a remarcat prin folosirea brutalității extreme ca instrument politic, culminând cu o serie de asasinate și atrocități care au zguduit societatea românească.
Printre cele mai notorii crime ale legionarilor se numără asasinarea prim-ministrului I.G. Duca în 1933, uciderea prim-ministrului Armand Călinescu în 1939, precum și omorârea istoricului Nicolae Iorga și a economistului Virgil Madgearu în 1940. Aceste acte teroriste au demonstrat determinarea legionarilor de a elimina fizic oponenții politici și intelectualii care li se opuneau.
Apogeul violenței legionare a fost atins în noaptea de 26-27 noiembrie 1940, când a avut loc masacrul de la Jilava. Un grup de legionari a pătruns în închisoarea Jilava și a executat 64 de deținuți politici, considerați responsabili pentru moartea lui Corneliu Zelea Codreanu și a altor lideri legionari. Printre victime s-au numărat fostul prim-ministru Gheorghe Argeșanu, foștii miniștri Victor Iamandi și Gabriel Marinescu, precum și Mihail Moruzov, fostul șef al serviciilor secrete.
Acest act de o brutalitate fără precedent a șocat opinia publică și a contribuit la deteriorarea relațiilor dintre legionari și generalul Ion Antonescu, conducătorul statului la acea vreme. Masacrul de la Jilava a reprezentat un moment de cotitură, după care autoritățile au început să ia măsuri ferme împotriva exceselor legionare.
În urma anchetei desfășurate în 1941, 20 de persoane au fost condamnate la moarte pentru implicarea în masacrul de la Jilava, iar altele au primit pedepse cu închisoarea. Totuși, investigația nu a reușit să stabilească cu exactitate cine a ordonat masacrul și nici toate detaliile privind modul de acțiune al asasinilor.
Aceste crime ale legionarilor au arătat adevărata față a mișcării, în contrast puternic cu propaganda care promova idealuri înalte și purificare spirituală. Violența extremă a contribuit în cele din urmă la discreditarea și prăbușirea Mișcării Legionare, alienând o mare parte a populației și determinând autoritățile să acționeze decisiv împotriva organizației.
Declinul și interzicerea mișcării legionare
Valul de violență declanșat de legionari, culminând cu masacrul de la Jilava, a marcat începutul sfârșitului pentru Mișcarea Legionară. Ascensiunea meteorică a organizației în România interbelică a fost urmată de un declin la fel de rapid și o interzicere violentă, punând capăt influenței sale politice în țară.
Asasinarea prim-ministrului I.G. Duca în decembrie 1933 a reprezentat un punct de cotitură. Acest act terorist a determinat guvernul să declare Garda de Fier organizație ilegală și să declanșeze o amplă campanie de arestări în rândurile membrilor săi. Mii de legionari au fost încarcerați, iar liderii au fost nevoiți să fugă din țară.
Conflictul cu regele Carol al II-lea s-a dovedit fatal pentru mișcare. Monarhul, care vedea în legionari o amenințare la adresa puterii sale, a intensificat represiunea după instaurarea dictaturii regale în 1938. Punctul culminant al acestei confruntări a fost execuția lui Corneliu Zelea Codreanu și a altor 13 lideri legionari în noiembrie 1938, sub pretextul unei tentative de evadare. Această acțiune a decapitat practic conducerea mișcării.
Deși legionarii au ajuns la putere pentru scurt timp în 1940-1941 alături de Ion Antonescu, conflictul cu acesta a dus la rebeliunea eșuată din ianuarie 1941. Înfrângerea rebeliunii a marcat sfârșitul definitiv al Mișcării Legionare ca forță politică în România. Mii de legionari au fost arestați sau au fugit din țară, iar organizația a fost oficial interzisă.
După instaurarea regimului comunist, foștii membri ai mișcării au devenit ținte ale represiunii. Mulți au fost întemnițați în închisorile politice, iar activitatea legionară a continuat doar în exil, fără a mai avea vreun impact semnificativ în România. Interzicerea și persecuția sistematică au pus capăt definitiv existenței organizate a mișcării legionare în România.
Moștenirea și impactul mișcării legionare în prezent
Deși Mișcarea Legionară a fost oficial interzisă în România după 1941, ecouri ale ideologiei și simbolisticii sale persistă și astăzi în anumite cercuri. Moștenirea legionară rămâne un subiect controversat, generând dezbateri aprinse în societatea românească contemporană.
În prezent, există grupări marginale care promovează idei și simboluri asociate cu Mișcarea Legionară interbelică. Acestea organizează comemorări anuale la mormântul lui Corneliu Zelea Codreanu și distribuie materiale care glorifică liderii și ideologia legionară. Unele grupări politice naționaliste utilizează elemente de simbolistică legionară, încercând să se legitimeze prin apelul la această tradiție extremistă.
Un fenomen îngrijorător este tendința unor persoane de a minimaliza sau justifica crimele comise de legionari. Acest revizionism se manifestă prin prezentarea selectivă a istoriei, omițând aspectele negative, sau prin portretizarea liderilor legionari ca “martiri” ai cauzei naționale. Negarea sau relativizarea implicării legionarilor în Holocaust reprezintă o altă fațetă problematică a acestei tendințe.
Autoritățile române au luat măsuri pentru a combate promovarea ideologiei legionare, adoptând legislație care interzice organizațiile fasciste și xenofobe. Manifestările publice cu caracter legionar sunt monitorizate și sancționate, iar programa școlară include informații despre crimele regimului legionar. Totuși, mișcarea legionară continuă să atragă un număr limitat de simpatizanți, în special tineri atrași de retorica naționalistă și anti-sistem.
Istoricii și societatea civilă subliniază importanța unei abordări echilibrate a istoriei mișcării legionare, care să prezinte atât contextul apariției sale, cât și consecințele negative ale ideologiei și acțiunilor sale. Educația și dezbaterea publică sunt considerate esențiale pentru contracararea mitologizării trecutului legionar și pentru prevenirea renașterii unor astfel de curente extremiste în România contemporană.
Referințe
1. Iordachi, C. (2014). Fascism in Interwar East Central and Southeastern Europe: Toward a New Transnational Research Agenda. East Central Europe, 41(2-3), 161-213. https://doi.org/10.1163/18763308-04102004
2. Clark, R. (2015). Holy Legionary Youth: Fascist Activism in Interwar Romania. Cornell University Press. https://www.cornellpress.cornell.edu
3. Deletant, D. (2006). Hitler’s Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime, Romania 1940-1944. Palgrave Macmillan. https://www.palgrave.com
4. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. (2021). Raport final. https://www.inshr-ew.ro/
5. Marius Oprea îi SPUBLERĂ pe Silviu Vexler, Andrei Muraru și Alexandru Florian: Cum să mai zici ceva
