Operatorul economic Kronochem, unde a avut loc o explozie, luni dimineaţă, deţine mai multe autorizaţii, pentru mai multe construcţii. Nu se cunosc, deocamdată cauzele producerii exploziei, o comisie de anchetă urmând a stabili împrejurările în care aceasta a avut loc. Ttei dintre victimele surprinse de suflul exploziei au suferit arsuri, cea de-a patra având politraumatisme. A patra victimă a refuzat transportul la spital.
Deflagraţia de la fabrica Kronochem din Sebeş s-a produs într-o hală de 3.000 de metri pătraţi.
”În momentul de faţă, nu putem spune că în interior situaţia este gravă, incendiul este localizat, se lucrează pentru înlăturarea efectelor produse. Nu am informaţii cu privire la riscul altor explozii care s-ar fi putut produce în interior”, a declarat şeful ISU Alba, colonelul Ovidiu Costea.
El a subliniat că operatorul economic deţine mai multe autorizaţii, iar verificările care urmează a fi făcute vor stabili ce anume a declanşat deflagraţia.
”Operatorul respectiv are mai multe autorizaţii, autorizaţiile se emit pe construcţii şi pe hale, nu vă pot spune, în momentul de faţă, dacă hala respectivă se supune sau nu autorizării, dar ci siguranţă vom verifica acest aspect”, a precizat şeful ISU Alba.
Acolo au intervenit 19 autospeciale de la ISU Alba, Sibiu şi Mureş.
Cele patru victime s-au autoevacuat din hala afectată de explozie. Trei dinte victime au suferit arsuri, cea de-a patra având politraumatisme după ce a fost surprinsă de suflul deflagraţiei.