Pompierii intervin cu 12 autospeciale pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la trei imobile aflate pe strada 9 Mai din localitatea Tunari, judeţul Ilfov.
„În momentul de faţă incendiul se manifestă cu flacără şi degajări de fum şi nu sunt persoane surprinse. Suprafaţa afectată este de aproximativ 400 metri pătraţi”, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
Au fost alertate în mod progresiv zece autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD, arată sursa citată. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)