Pompierii intervin, miercuri, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare la înălțime și un echipaj SMURD pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe materiale de la un imobil în construcție în localitatea Tunari, strada Ștefan cel Mare.
‘Incendiul se manifestă pe aproximativ 20 metri pătrați. Nu sunt înregistrate victime până în momentul de față’, informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF).


