Italia a trimis sâmbătă peste 15 tone de ajutor umanitar în Gaza

Un avion al Forţelor Aeriene Italiene a decolat sâmbătă transportând peste 15 tone de ajutoare umanitare destinate populaţiei din Gaza, conform unui comunicat al Ministerului Apărării din Italia, transmite Reuters.

Aeronava C-130J, care a plecat din oraşul Pisa, transportă materiale colectate de organizaţia de caritate Confederazione Nazionale delle Misericordie d’Italia.

Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat că Italia este hotărâtă să facă tot posibilul pentru a sprijini populaţia civilă din Gaza şi a subliniat angajamentul Italiei pentru reducerea tensiunilor din regiune.

”Italia nu îi uită pe cei care suferă şi este implicată activ în eforturile de de-escaladare a conflictului,” a spus Crosetto.

Avionul urmează să aterizeze la aeroportul din Larnaca, Cipru, de unde toate materialele vor fi ulterior transferate către Gaza.

În acest an, Italia a lansat iniţiativa Food for Gaza, un program emblematic care a inclus mai multe transporturi de ajutoare pentru a sprijini civilii afectaţi de războiul din enclava palestiniană.

 

Dominic Fritz: Românii suferă de inflaţia cea mai mare din Europa, clasa de mijloc e împovărată de guvernul PSD-PNL cu taxe, dar pe Rareş Bogdan îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat

Dinamo Bucureşti a disputat un meci amical cu Concordia Chiajna. Echipa bucureşteană s-a impus categoric