Italia – Cinci alpinişti germani, dintre care unul în vârstă de 17 ani, au murit într-o avalanşă

Știri de azi | Italia – Cinci alpinişti germani, dintre care unul în vârstă de 17 ani, au murit într-o avalanşă - Știri de azi |
#image_title

Cinci alpinişti germani, printre care o fată de 17 ani, au murit şi alţi doi au fost răniţi într-o avalanşă care s-a declanşat sâmbătă în apropierea vârfului Cima Vertana din Trentino-Alto Adige (nordul Italiei), au informat serviciile de salvare alpine italiene.

Avalanşa, care s-a produs sâmbătă după-amiază la aproximativ 3.200 de metri altitudine, a afectat două grupuri de alpinişti germani care urcau pe masivul Ortles, în nordul Italiei, nu departe de graniţa cu Elveţia.

„Primul grup, format din trei persoane, a fost complet îngropat sub zăpadă”, iar cei trei alpinişti au decedat, au precizat serviciile de salvare alpine italiene.

Din al doilea grup, format din patru persoane, doi alpinişti care au reuşit să se pună în siguranţă au supravieţuit. Răniţi în avalanşă, ei au fost „transportaţi la spitalele din regiune”, a precizat într-un videoclip preşedintele serviciului de salvare alpin din Alto Adige, Alberto Covi.

Duminică dimineaţă, cadavrele celor două persoane care mai erau date dispărute, un tată şi fiica sa de 17 ani, au fost găsite, au adăugat serviciile de salvare alpine italiene, ale căror căutări au fost îngreunate de înrăutăţirea condiţiilor meteorologice.

Cele două persoane au fost „luate şi duse în josul pârâului unde s-a produs avalanşa”, au adăugat ei.

Serviciile de salvare alpine italiene au avertizat, de asemenea, cu privire la ninsorile preconizate în următoarele zile la altitudini de peste 2.400 de metri în nordul Italiei, întrucât stratul de zăpadă proaspătă se va depune peste cristale mai dure, formate recent din cauza scăderii temperaturilor.
 

Știri de azi | De ce revin uneori infecţiile pulmonare chiar şi după luni de tratament? - Știri de azi |

De ce revin uneori infecţiile pulmonare chiar şi după luni de tratament?

Știri de azi | Ionuţ Moşteanu, după ce a semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea militară între România şi Egipt: România recunoaşte rolul esenţial al Egiptului în menţinerea securităţii şi a păcii în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord - Știri de azi |

Ionuţ Moşteanu, după ce a semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea militară între România şi Egipt: România recunoaşte rolul esenţial al Egiptului în menţinerea securităţii şi a păcii în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord