J. D, Vance se declară ”obsedat” de OZN-uri şi se angajează să le studieze în cei ”trei ani” care i-au rămas ca vicepreşedinte. Nu crede că sunt extratereştri, ci ”demoni”, ”fiinţe celeste care zboară peste tot şi care le fac lucruri ciudate oamenilor”

Vicepreşedintele american J. D. Vance se angajează, într-un podcast al conservatorului Benny Johnson, să studieze în detaliu informaţiile de care dispun autorităţile despre OZN-uri şi spune că el consideră extratereştrii drept nişte ”demoni”, după ce fostul preşedinte Barack Obama a declarat că aceştia sunt ”reali”, iar Donald Trump a promis să deschidă arhivele în legătură cu acest subiect, relatează AFP.

”N-am putut încă să-i acord suficient timp pentru a înţelege cu adevărat subiectul, dar o voi face, credeţi-mă. Mă obsedează”, a declarat vineri, pe un ton amuzat, vicepreşedintele american, în acest podcast.

”Mai am încă trei ani ca vicepreşedinte. Voi merge până la fund în dosarur OZN-urilor”, s-a angajat el.

Vicepreşedintele era întrebat despre declaraţii făcute în februarie de către preşedintele american Donald Trump.

Locatarul Casei Albe, care invoca atunci ”interesul mare” al publicului, anunţa că vrea să le ordone agenţiilor federale ”să identifice şi să publice” dosarele despre extratereştri şi OZN-uri, a căror difuzare este cerută de către americani de zeci de ani.

El reacţiona atunci faţă de declaraţii ale predecesorului său Barack Obama, care a răspuns, întrebat despre existenţa extratereştrilor că ”sunt reali, dar nu i-am văzut”.

”Nu ştiu dacă sunt reali sau nu”, comenta Donald Trump, denunţând în treacăt dezvăluirea unor ”informaţii clasificate” de către fostul preşedinte democrat.

J. D. Vance a fost Invitat vineri să se pronunţe la rândul său.

”Nu cred că sunt extratereştri. Cred că sunt demoni”, a declarat el.

Vicepreşedintele, un catolic fervent, convertit ân 2019, a declarat că foloseşte acest cuvânt cu sensul său creştin.

El a evocat ”fiinţe celeste care zboară peste tot şi care le fac lucruri ciudate oamenilor”.

Nu există nicio dovadă a a unei eventuale origini extraterestre a OZN-urilor, nişte fenomene aeriene neidentificate care provoacă fascinaţie şi multe teorii ale complotului.

În 2024, Biroul Pentagonului specializat în aceste probleme – AARO – anunţa că nu a găsit ”nicio probă empirică” care să permită să se conchidă că anumite ”fenomene anormale neidentificate” ar fi de origine extraterestră sau că Guvernul american ascunde asemenea probe.

viewscnt

Cum va vota ministrul PSD al Sănătăţii la refrendumul intern pentru demiterea lui Bolojan – VIDEO

Ministrul Sănătăţii: A mai scăzut epidemia de concedii medicale în România/ Au fost zeci sau chiar sute de verificări