Jair Bolsonaro riscă să fie încarcerat din cauza ”nerespectării” interdicţiei de a folosi reţele de socializare

#image_title

Un judecător de la Curtea Supremă a Braziliei, Alexandre de Moraes, i-a somat pe avocaţii lui Jair Bolsonaro să dea explicaţii, ”sub pedeapsa încarcerării imediate”, cu privire la difuzarea online a unor declaraţii ale fostului preşedinte de extremă dreapta care încalcă, subliniază, o interdicţie de folosire a reţelelor de socializare, relatează AFP.

Fostul preşedinte de extremă dreapta, în perioada 2019-2022, judecat cu privire la o tentativă de lovitură de stat împotriva actualului preşedinte brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, a fost obligat, începând de vineri, să poarte o brăţară electronică şi să nu mai folosească reţelele de socializare.

Judecătorul de la Curtea Supremă Alexandre de Moraes a justificat aceste măsuri acuzându-l de faptul că incită, împreună cu fiul său Eduardo, la ”acte ostile” ale Statelor Unite împotriva Braziliei şi de faptul că încearcă să ”obstrucţioneze” procesul.

Jair Bolsonaro i-a răspuns luni prin declaraţii de presă, care au fost difuzate rapid pe reţele de socializare, declanşând acest avertisment judiciar.

De Moraes a prezentat, în biroul său, postări pe X, Instagram şi Facebook ale unor înregistrări video, imagini şi textului declaraţiilor lui Bolsonaro în faţa unor jurnalişti, la Congres.

Fostul preşedinte nu a publicat discursul pe contul său, însă fiii săi şi aliaţii săi politici au făcut acest lucru.

Magistratul îl acuză pe Jair Bolsonaro, în vârstă de 70 de ani, într-un document judciiar, pe care AFP scrie că l-a consultat, de ”susţinerea unui discurs menit să fie difuzat pe platforme de socializare”.

El le-a cerut avocaţilor fostului preşedinte să prezinte clarificări în termen de 24 de ore ”cu privire la nerespectarea măsurilor de precauţie impuse, sub pedeapsa ordonării încarcerării imediate”.

Magistratul a avertizat într-o hotărâre anterioară că orice difuzare a vreunor intervenţii publice ale lui Bolsonaro pe platforme constituie o încălcare a măsurilor în vigoare şi că fostul preşedinte riscă să fie arestat.

Însă Jair Bolsonaro, liderul extremei drepte brazilie, s-a prezentat în faţa camerelor şi a denunţat ceea ce consideră un act de laşitate împotriva sa.

”UMILIRE ULTIMĂ”

”Este un simbol al umilirii ultime”, a declarat Jair Bolsonaro, arătând pentru prima oară brăţara electronică pe care este obligat s-o poarte la glezna stângă.

”Ceea ce este valabil pentru mine este legea lui Dumnezeu”, a denunţat el, declaraţii puse rapid în circulaţie pe reţele de socializare.

Presiunile judiciare asupra lui jair Bolsonaro cresc, în plină criză diplomatică între Brazilia şi Statele Unite.

Aliatul său american, preşedintele Donald Trump, a denunţat o ”vânătoare de vrăjitoare” şi a ameninţat Brazilia cu taxe vamale suplimentare de 50%, începând din august.

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a respins un ”şantaj inacceptabil”.

Jair Bolsonaro, care denunţă acest proces drept o ”persecuţie”, riscă peste 40 de ani de închisoare.

Parchetul a cerut ca fostul şef de stat de extremă dreapta şi  şapte colaboratori ai acestuia de la vremea faptelor să fie condamnaţi cu privire la faptul că au încercat ”să menţină în mod autoritarist la putere”.

Bolsonaro este ineligibil până în 2030, după ce a fost găsit vinovat de dezinformare cu privire la sistenul de vot electronic, folosit în alegerile prezidenţiale din 2022.

El pledează în favoarea unei amnistii largi, sperând să obţină o anulare a ineligibilităţii, cu scopul de a candida în alegerile prezideţiale prevăzute în 2026.

Alertă financiară: România trece un prag istoric al datoriei publice. Cum a ajuns statul să se îndatoreze peste măsură

UPDATE – Mehedinţi: Un mort şi trei răniţi, două ce două microbuze de marfă s-au ciocnit, pe DN 56/ Traficul se desfăşoară alternativ