Jandarmeria Bucureşti a anunţat că a amendat cu 3.000 de lei un spectator de la Tribuna a II-a, care în timpul meciului dintre Rapid şi CFR Cluj, scor 2-2, din etapa a doua a Superligii, a aruncat cu pahare din carton pe suprafaţa de joc.
Potrivit Jandarmeriei, acesta a fost reperat de către personalul de securitate al societăţii specializate de pază şi protecţie şi prezentat jandarmilor, pentru aplicarea măsurilor legale care se impun.
Persoana în cauză s-a opus procedurii de stabilire a identităţii, a devenit recalcitrantă, iar în sprijinul său au venit alţi doi bărbaţi, care au împiedicat forţele de ordine să aplice măsurile impuse de cadrul legal în vigoare, conform atribuţiilor de serviciu.
Pentru a preveni degenerarea situaţiei şi pentru a nu fi periclitată siguranţa celorlalţi spectatori, jandarmii au folosit pulverizatorul de mână cu substanţă iritant-lacrimogenă.
În acest context, două persoane au fost identificate şi sancţionate, astfel:
– persoana care a aruncat obiectele pe suprafaţa de joc: 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3000 de lei şi interdicţia de a mai participa la meciurile de fotbal pe o perioadă de un an;
– două persoane care au împiedicat forţele de ordine să îşi exercite atribuţiile de serviciu: două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6000 de lei fiecare.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia bucureşteană Rapid, într-un meci din etapa a doua a Superligii. Rapidiştii au egalat la ultima fază a partidei.