Japonia anunţă un pachet de stimulare de 135,5 miliarde de dolari pentru a sprijini economia şi consumatorii

Guvernul de la Tokyo a aprobat vineri un pachet de stimulente în valoare de 21,3 trilioane yeni (aproximativ 135,5 miliarde dolari), în încercarea premierului Sanae Takaichi de a relansa economia încetinită şi de a oferi sprijin gospodăriilor afectate de inflaţie, relatează CNBC.

Programul, relatat de NHK, este structurat pe trei direcţii: combaterea creşterii preţurilor, consolidarea economiei şi întărirea capacităţilor de apărare şi diplomaţie. Este cel mai mare pachet de acest fel de la pandemia de Covid-19.

Măsurile includ extinderea granturilor pentru administraţiile locale şi subvenţii pentru facturile la electricitate şi gaze, care vor intra în vigoare în ianuarie, echivalentul a circa 7.000 yeni pentru o gospodărie obişnuită, pe parcursul a trei luni. De asemenea, guvernul va elimina temporar taxa pe benzină.

Planul prevede şi crearea unui fond pe 10 ani pentru dezvoltarea industriei navale, precum şi măsuri necesare pentru creşterea cheltuielilor de apărare la 2% din PIB până în anul fiscal 2027.

Executivul va elabora rapid un buget suplimentar pentru finanţarea programului, cu intenţia de a-l adopta înainte de finalul anului, alături de partidele de opoziţie dispuse să ofere sprijin.

Premierul Takaichi a declarat că pachetul va fi finanţat în principal din veniturile guvernamentale, iar diferenţa va fi acoperită prin emiterea de obligaţiuni de stat, într-un volum mai mic decât cele 42,1 trilioane yeni emise anul trecut.

Analiştii atrag însă atenţia că anunţul ar putea agita pieţele obligaţiunilor guvernamentale japoneze. Randamentul titlurilor pe 10 ani a atins joi cel mai ridicat nivel din 2008, la 1,817%, coborând uşor la 1,785% vineri.

 

Cătălin Drulă: Cred că s-ar putea face un club de oameni care au fost trădaţi de Ciucu în politică/ Ce poreclă spune Drulă că i s-a dat candidatului PNL