Jaqueline Cristian, după eliminarea din turul doi la JO: Am făcut tot ce am putut şi tot timpul voi da tot ce am mai bun în mine pentru România

Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian a declarat, luni, la Paris, că a dat tot ce a avut mai bun la meciul cu Angelique Kerber, din turul doi, de la Jocurile Olimpice.

„Publicul trebuie să ştie că sunt luptătoare şi că am dat tot ce am avut eu mai bun în mine. Am făcut tot ce am putut şi tot timpul voi da tot ce am mai bun în mine pentru România. Clar mi-ar plăcea foarte mult să revin la Olimpiada următoare, dar trebuie să vedem, pentru că până atunci mai sunt patru ani”, a declarat Cristian, după meci.

Jaqueline spune că deşi a pierdut, consideră meciul cu Kerber ca o victorie pentru mentalul ei. „Este un câştig, pentru că am reuşit să fiu la înălţime cu o jucătoare foarte bună şi să fiu punct la punct cu ea. Clar victoria din primul tur înseamnă enorm. Sunt foarte multe emoţii aici, sunt foarte multe simţuri pe care le ai pe teren, şi poate din dorinţa aceea de a câştiga te pierzi un pic. Inclusiv asta am simţit astăzi, dar per total este o experienţă unică, un vis devenit realitate şi nu am decât lucruri bune cu care mă duc acasă”.

Jaqueline Cristian, locul 61 WTA, a fost eliminată de germana Angelique Kerber, luni, în turul doi al probei de simplu de la Jocurile Olimpice.

Kerber (36 de ani), fost lider WTA care se va retrage din activitate după JO, s-a impus în faţa lui Cristian (26 de ani), scor 6-4, 3-6, 6-4.

Meciul a durat două ore şi 16 minute.

 

JO-ciclism: Ede Molnar, abandon în cursa de mountain bike cross-country

Alina Gorghiu: Statul român a avut dreptate. Curtea de Justiţie a UE a stabilit clar că justiţia din Franţa nu a procedat corect în dosarul privind mandatul european de arestare pe numele fugarului Paul-Philippe al României