Jaqueline Cristian, locul 42 mondial, s-a calificat, marţi, în turul doi la turneul de categorie WTA 500 de la Tokyo, cu premii de peste un milion de dolari.
Cristian a trecut în primul tur de sportiva rusă Alina Charaeva, locul 150 mondial, venită din calificări, scor 6-2, 6-3.
Meciul a durat o oră şi 34 de minute.
În turul doi, Cristian va evolua cu favorita 3, rusoaica Ekaterina Alexandrova.
Premiul pentru accederea în turul doi este de 15.700 de dolari şi 60 de puncte WTA.