JD Vance a pleacat spre Pakistan, avertizând Iranul să nu încerce să manipuleze SUA în cadrul negocierilor

Vicepreşedintele JD Vance s-a îmbarcat vineri dimineaţa (ora locală) la bordul avionului Air Force Two, îndreptându-se spre Islamabad, Pakistan, unde va conduce discuţii de mare importanţă cu partea iraniană pentru încheierea războiului, relatează CNN.

„Aşteptăm cu nerăbdare negocierile. Cred că vor fi pozitive”, a declarat Vance reporterilor pe pistă, înainte de plecare. „Aşa cum a spus preşedintele Statelor Unite, dacă iranienii sunt dispuşi să negocieze cu bună-credinţă, suntem cu siguranţă dispuşi să le întindem o mână de ajutor. Dacă vor încerca să se joace cu noi, vor descoperi că echipa de negociatori nu este atât de receptivă”, a avertizat el.

Vance a spus că Trump a dat echipei de negociatori, din care fac parte şi trimisul special Steve Witkoff şi Jared Kushner, „linii directoare clare” privind negocierile, fără a oferi detalii suplimentare.

„Vom încerca să avem o negociere pozitivă. Preşedintele ne-a dat nişte linii directoare destul de clare şi vom vedea”, a spus Vance.

viewscnt

Sălaj: Incendiu major la o hală din localitatea Șeredeiu; degajări mari de fum

Atmosferă ca de Crăciun la munte, în prag de Paşte/ La Voineasa şi în Munţii Şureanu ninge, iar zăpada s-a aşternut în strat gros – VIDEO