Candidatul republican la funcţia de vicepreşedinte, JD Vance, a votat în persoană, marţi dimineaţă, la secţia sa de vot din Cincinnati, Ohio, relatează CNN.
Senatorul părea bine dispus când a ajuns la biserica St. Anthony of Padua pentru a vota împreună cu soţia sa, Usha, şi copiii lor.
După ce a votat pentru echipa Trump-Vance, Vance a declarat reporterilor că le este recunoscător celor care au venit să asiste la „una dintre cele mai mari tradiţii ale democraţiei americane”.
„Am un sentiment bun, nu poţi fi sigur niciodată, dar am un sentiment bun în legătură cu această cursă”, a spus Vance. „Am avut un presentiment bun despre propria mea cursă şi acum câţiva ani, când am votat exact în acelaşi loc. Sper să fie la fel de bine pentru preşedintele Trump şi pentru mine cum a fost pentru mine acum doi ani în statul Ohio”, a declarat candidatul lui Trump la vicepreşedinţie.
Vance a recunoscut că într-o cursă atât de strâns divizată, indiferent cine câştigă alegerile, cel puţin jumătate din ţară va fi dezamăgită. Dar el a spus că, dacă va fi ales, îi va trata în continuare pe cei care nu au votat pentru el ca pe nişte cetăţeni americani.
„Cred că atitudinea mea este că cel mai bun mod de a vindeca diviziunea din ţară – să încercăm să guvernăm ţara cât de bine putem, să creăm cât mai multă prosperitate pentru poporul american şi să le reamintim concetăţenilor noştri americani că suntem cu toţii în mod fundamental în aceeaşi echipă, indiferent de cum aţi votat”, a spus Vance.
„Sper, desigur, că veţi vota astăzi pentru Donald J Trump, dar dacă veţi vota în mod greşit, din punctul meu de vedere, eu tot vă voi iubi, tot vă voi trata ca pe nişte concetăţeni şi, dacă voi avea norocul să fiu vicepreşedintele dumneavoastră, voi lupta din greu pentru visele şi familia dumneavoastră în următorii patru ani”, a transmis JD Vance.
El a mai spus că nu avut încă ocazia să vorbească în cursul dimineţii cu Donald Trump, dar intenţionează să urmărească rezultatele alegerilor împreună cu acesta în Palm Beach, în cursul serii.
„Inima mea este pur şi simplu plină de recunoştinţă” pentru ocazia de a fi fost în campania pentru funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite, a mărturisit Vance. „Faptul că mă aflu aici este o dovadă a faptului că trăim în cea mai măreaţă ţară din lume”, a adăugat Vance folosind adjectivul preferat al lui Donald Trump.