Vicepreşedintele american JD Vance a declarat miercuri că faimosul său conflict din Biroul Oval cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, din februarie, a fost „util” şi a contribuit la aducerea în prim-plan a dezacordurilor dintre Washington şi Kiev, relatează POLITICO.
Într-o declaraţie acordată USA Today, Vance şi-a exprimat regretul faţă de întâlnirea tensionată din februarie, care a şocat Europa şi a dus relaţiile transatlantice la un nou minim.
„Uite, uneori oamenii nu sunt de acord”, a spus Vance. „Adică, mi-aş fi dorit să avem o ceartă în Biroul Oval, în public? Nu neapărat”, susţine vicepreşedintele SUA. „Cred că acest lucru a clarificat unele dintre problemele reale de dezacord dintre partea americană şi cea ucraineană? Da, şi cred că a fost util pentru poporul american să vadă asta”, a adăugat Vance.
Zelenski a vizitat Casa Albă după învestirea preşedintelui american Donald Trump pentru a consolida sprijinul pentru Ucraina în faţa invaziei Rusiei. Dar întâlnirea sa televizată cu Trump şi Vance în Biroul Oval s-a transformat într-o ceartă în toată regula, Vance acuzându-l pe Zelenski că este nerecunoscător şi că nu este dispus să se angajeze într-un dialog cu Moscova, la trei ani de la începutul războiului brutal al Kremlinului.
Liderii europeni s-au raliat în jurul lui Zelenski în zilele următoare, reiterându-şi sprijinul neclintit pentru Ucraina, în timp ce germanul Friedrich Merz a sugerat că totul a fost o ambuscadă, calificând cearta furioasă drept o „escaladare deliberată” din partea americanilor.
Miercuri, Vance a afirmat că frustrarea sa din timpul confruntării din Biroul Oval nu reflecta atât de mult sentimentele sale faţă de Zelenski, cât faţă de administraţia Biden, care, potrivit lui, a acordat miliarde de dolari ca ajutor Ucrainei „fără niciun obiectiv real, fără nicio diplomaţie reală”.
„Asta m-a frustrat întotdeauna mult mai mult decât faptul că Zelenski cerea ajutor de la Washington”, a asigurat el. „Administraţia Biden nu avea niciun plan pentru a pune capăt războiului”, a acuzat Vance.
Vicepreşedintele a spus că administraţia Trump este acum „destul de aliniată cu preşedintele Zelenski” în ceea ce priveşte eforturile de a ajunge la un acord de pace. „Chiar dacă avem unele dezacorduri, noi, desigur, vrem să protejăm integritatea teritorială a Ucrainei”, susţine Vance. „Nu vrem ca Rusia să cucerească întreaga ţară”, a dat el asigurări.
În ciuda eforturilor lui Trump de a media încheierea conflictului, Moscova nu a renunţat la cererile sale maximaliste – şi anume ca Ucraina să renunţe la vaste teritorii puternic fortificate din regiunea Donbas din estul ţării, pe care trupele ruse le-au ocupat doar parţial, şi să se angajeze să nu adere niciodată la NATO. Trump a presat anterior Ucraina să accepte aceste concesii.